Cum am descoperit o amandină perfectă în Vitan, când fugeam disperată de târgul lui Negoiță

Zilele trecute, un concurs de împrejurări nefaste din București au dus la o descoperire culinară extraordinară, într-o cofetărie ascunsă în inima cartierului Vitan.

Târgul de Crăciun din Sectorul 3, coșmarul care nu se mai termină

Era o zi urâtă de iarnă mocirloasă în București, cu câteva zile înainte de alegerile pentru Primăria Capitalei. Autoarea acestui text încerca să se uite la un film foarte bun de Crăciun pe nume The Holdovers, pe care vi-l recomand. La un moment dat, printre replici, aud de afară început de zdrăgănit, sunet puternic de bass, hai-tai-taaai-rai-tai-taaai, care culminează în acoduri puternice de muzică populară.

Îmi aduc brusc aminte că în continuare trăiesc coșmarul anului din viața în Sectorul 3, fiindcă Robert Negoiță a pus târgul de Crăciun Winter Wonderland fix între blocuri, ceea ce înseamnă că am program de muzică tare de la ora 17:00 până la 20:00, când începe concertul programat. Iar de la 20:00 până la 22:00, e mult mai rău. În weekend a concertat Arsenium ex-Ozone, deci am avut și bonus soundcheck două ore pe Maiahii-maiahooo.

Chiar dacă îți dai căștile în urechi la maximum în propria casă, tot auzi muzica de afară.

Cum am învins?

În consecință, strategia de supraviețuire a multor vecini a devenit să plecăm de acasă după ora 17:00 în fiecare weekend. O performanță de excepție a reușit Primăria Sectorului 3 – să nu mai poată oamenii să stea în propriile case din cauza zgomotului.

Am ieșit pe ușă cu gândul să plec la Mathaus, să iau niște plante, alături de care să ascult concertul Arsenium ex-Ozone, și desigur la Lidl, pentru că nu e decembrie fără să te calci în picioare la raftul de produse festive precum creveți în pesmet.

În Vitan, o cofetărie superbă îmi iese în drum

O iau cu mașina pe Dudești, îmi mai belesc puțin o roată în găurile de la linia de tramvai și, cum coboram pe Foișorului, cu atenția distributivă de excepție a unui șofer bucureștean, văd o vitrină de cofetărie pe care nu o mai zărisem până atunci, pe nume Gloria Downtown.

Dau să parchez lângă ea, mă încurc în locuri nominale/nenominale, stau cinci minute să îmi aduc aminte – aici trebuie să plătesc sau să las număr în parbriz? E 5 lei sau cât e? Alea nenominale sunt cu galben sau invers?

În cofetăria Gloria, prima dată te lovește MIROSUL PERFECT. Există un anumit miros al cofetăriilor din copilăria noastră, care nu a putut fi replicat de absolut nici o cofetărie modernă (oricât de bună ar fi – și sunt foarte multe). Dar aroma aia nostalgică de frișcă și mireasmă de unt, combinată cu cremă de vanilie și fondant de ciocolată, nu se compară cu nimic.

Fiindcă era prima dată când intram, m-am oprit asupra amandinei, care arăta „a ce trebuie”, cum mi-a spus cineva apoi, când a văzut-o. Am luat-o la pachet și am plecat cu ea acasă.

Am desfăcut-o în acorduri de MĂRUȚ MĂRGĂĂRITAAAR care urlau dinspre târgul vieții. Am gustat-o și era fix ca amandinele de pe vremuri – glazură de fondant, moț de ciocolată cu gust intens de ciocolată adevărată, blat însiropat și pufos și cremă fină, dar fermă (cu care am avut o umbră de dubiu în prima fază, dar apoi mi s-a spulberat complet). Combinația și lingurița perfectă.

Morala acestei povești este că nu vă doresc niciodată să vi se întâmple un târg de Crăciun cu muzică la maximum lângă bloc, care să vă dea afară din propria casă, dar vă doresc în schimb să ajungeți la cofetăria Gloria pentru amandină. (Au și portokalopita, dacă luați, aștept impresii).