Cum am ajuns și, în definitiv cum a fost, la singurul curs de masturbare din București

21 ian. 2022
1323 Afișari
Cum am ajuns și, în definitiv cum a fost, la singurul curs de masturbare din București
Adrian Teleșpan

Sunt unele zile fatidice în care Soarele zgârie Cerul la fel cum ai tăia o fereastră cu un diamant al patimilor, dacă îmi permiteți să spun așa. Zile în care sufletului îi sângerează mânuțele firave de la anii pe care și i-a petrecut încercând să își facă loc printre gratiile temniței ego-ului. Zile în care păcatul se preface în lacrimi uscate ce sfâșie ochiul ce vrea să vadă speranța, aș spune cu permisiunea dumneavoastră. Zile în care suferința se târăște cu viteză pe cărările pline de jeg și zoaie ale minții noastre, trăgându-ne și pe noi după ea. Sunt zile în care inima se oprește din bătut ca să se audă jelind de la depărtarea închipuirii noastre, iar aerul refuză să ne pătrundă în nări știind că, odată respirat și trecând prin noi, se va strica pentru totdeauna. Sunt zile în care întunericul ne ia mințile și le duce acolo de unde nu le mai putem întoarce dacă ne ducem singuri după ele, dacă înțelegeți ce vreau să spun.

Și, în unele din zilele astea, în multe dintre ele chiar, m-aș aventura să spun, mulți dintre noi ne  izolăm de restul lumii și, cum se și cade, ne întindem pe unde apucăm, în vederea odihnei, evident. N-o să vin eu să vă spun că unele zile sunt obositoare. Știu deja și Domniile voastre și ce m-aș mai bucura să vă vedeți la fel de Domnii cum vă văd eu când sunt lucid. În fine. Deci suntem întinși acum, ok? Și, cum stăm noi așa întinși, Tentația – sau am putea să îi spunem Diavolul – vine și, prin tertipuri deloc evidente omului de rând, pune stăpânire pe unul dintre brațele noastre sau poate chiar pe amândouă, dacă persoană e mai slabă de înger. Pune stăpânire și le transformă în șarpe. În ce era și el să le transforme, acuma să fim sinceri? 

Și, odată posedat și transformat în șarpe, brațul începe să… șerpuiască, evident, și o ia, așa, întâi poate pe la gât, apoi ușor pe la sfârc ca și cum i-ar zice: “Hey, nu pot să te mușc deși sunt șarpe în teorie, dar pot să îți fac un pic dinghi-dinghi cu cu degețelul! Dar eu știu că ai vrea să te mușc”. Și șerpuirea continuă și, să mă bată Dumnezeu dacă e vina mea, mai ales că brațul mi-e posedat.

Și, uitați-vă și dumneavoastră, cum necum, multor oameni inocenți, ca și mine sau ca dumneavostră, li s-a întâmplat, în timp ce își vedeau de inocența lor, să se trezească cu mâna, de capul ei, repet, în chiloți. Vă dați seama că mulți o întrebăm: “Aloooo, dar ce faci acolo? Nu ți-e puțin rușine să te bagi, așa, în intimitatea mea? Ah, bagă-te un pic mai mult! Alooo, ce faci acolo?”. De multe ori ajunși în situația aceasta, mâna ridică un pic capul, se uită complet plină de neîncredere la noi, ridică o sprânceană ca orice prieten foarte bun care ne cunoaște bine de tot, și ne întreabă din priviri: “Să mori tu?”. Iar noi, prieteni la fel de buni cu mâna cum e ea cu noi, îi spunem telepatic, că avem ochii închiși și nu putem să îi răspundem tot din priviri: “Te rog frumos să te oprești din a te opri!”. Nu are rost să spun ce se întâmplă în continuare, mai ales că ăsta nu e un text porcos, dacă știți la ce mă refer. Texte porcoase scrie colegul meu, Dragoș Mihăilă, când se duce și mănâncă porc pe undeva.

În fine, ca să ajung și la ideea din titlu. Am ajuns foarte simplu. Eu țin cursul. Eu sunt profesorul. Evident, trăim într-o societate pudibondă în care nu poți marketa așa un curs: “Curs de masturbare”, prin urmare i-am spus “Curs de scriitură și talent”, dacă știți despre ce vorbesc.  Multă lume descrie situațiile neplăcute ca fiind ca o labă, iar în viața asta sunt atât de multe situații neplăcute, încât mulți dintre noi ajungem să spunem că viața înseși e ca o labă. Nu știu cine a hotărât să dea această conotație negativă a expresiei “ca o labă” în contextul în care această acțiune este una care detensionează, care ne face să ne simțim mai bine, un fel de meditație cu mâna, un fel de mindfullness manual și intim. Treaba e că, dacă viața chiar ar fi ca o labă, lumea ar  fi în extaz mereu. Nu ne-am mai certa că nu ne-am mai auzi de gemete, iar străzile, localurile, teatrele, bibliotecile, parcurile ar fi pline de semne de atenționare cu “Beware squirt & sloboz” ca să nu alunecăm și să ne rupem gâtul de atâta euforie.

În general, omul scrie despre viața asta ca o labă și despre toate aspectele ei. Acesta e singurul subiect, al tuturor scriiturilor, viața așa cum o știm noi. Cursul a ajuns la sezonul 6, deci aș putea spune că lumea s-a arătat interesată de laba asta. Ideea principală de la care pornesc fiecare sezon este că omul ar trebui să scrie despre lucrurile la care se pricepe. Bine, omul ar trebui să vorbească în general doar despre lucrurile la care se pricepe. Și, din toată laba asta de viața, vrem nu vrem, cel mai bine ne pricepem la noi înșine. De multe ori însă, ne e rușine cu noi, iar asta nu e firesc, prin urmare ceea ce le transmit oamenilor de la curs e să nu le mai fie rușine cu ei, iar lor le face plăcere să nu le mai fie. Toți avem căcaturi, iar necomunicarea lor nu le face să dispară. În schimb, comunicarea lor în scris îi poate ajuta nu doar pe cei care le scriu, ci și pe alții care se confruntă cu aceleași căcaturi. Vă invit cu o elegantă reverență în a vedea căcaturi sinonim cu probleme, nu cu fecale. Așadar, toți avem probleme și nu ar trebui vreodată să ne fie rușine să le comunicăm în fața altor oameni. Comunicarea e pentru suflet ca prosoapele de hârtie pentru bucătărie. Curăță ușor și nu lasă pete noi. Plăcerea de a ține acest curs mă curăță și pe mine de uneori neplăcerea de a fi eu, prin urmare le și mulțumesc celor care au participat și vor participa.

E un curs mai mult practic. Se scrie mult și, poate mai important, se râde mult. Bine, acum nu vă imaginați zeci de pagini săptămânal. Una, două, maxim trei dacă ai timp și dacă vrei.  Ce labă de versuri. Mă scuzați. Toți greșim. Toate detaliile despre curs le găsiți AICI

Și lumea va spune: “Aaaa, uite-l și pe ăsta, își face reclamă singur…”. Așa, și? Vedeți pe altcineva să îmi facă? Nici măcar aici pe site-ul ăsta unde scriu de luni de zile nu a venit măcar unul să mă întrebe: “Bă, muistule, nu vrei să îți fac și eu reclamă la curs?”. Am pus „muistule” ca să nu pun „bulangiu” și să pară discriminatoriu. N-a venit nimeni, mă. Unul. Noroc cu Dumnezeu, că altfel eram supărat pe ei. Și că tot a venit vorba de Dumnezeu, să nu uităm că nu degeaba la început a fost Cuvântul, pentru că El a fost la început astfel încât noi să Îl iubim și să Îl folosim ca să comunicăm și, Doamne ajută, să ne înțelegem.

Atât. Pup. Addydy Habibi.

Nota B365.ro: Cursul lui Adi este cel puțin o experiență memorabilă, dovezi sunt textul de mai sus și cele de mai jos:

Cookies