Cum am ajuns să nu mai vreau să fiu slabă

Am descoperit, desigur, că am ratat niște puncte importante din descoperirile mele de până la 45 de ani, multe făcute după 40 de ani.  Plus că sunt și niște lucruri care devin mai bune, mai ușoare,  odată ce treci de 40 de ani. Și cum mie îmi place mult oversharingul – mai nou- o să vă spun și vouă. 

1. Nu mai doresc să fiu slabă. Adică ok, aș dori dacă ar fi ușor, dar nu mai doresc dacă e greu și trebuie să mă abțin non stop de la mâncare. Mie îmi place mult mâncarea, îmi place pâinea cu unt, îmi place și ginul, îmi plac și cartofii prăjiți, nu pot să stau să mă simt vinovată de fiecare dată când mănânc sau beau ceva. Slabă, slabă n-am fost niciodată, n-am avut nicio șansă să devin vreo skinny legend (știu că nu înseamnă neapărat asta, dar îmi place mult cum sună), dar de-a lungul timpului m-am tot străduit. Nu că avea cineva cum să-mi facă picioarele mai lungi și mai subțiri. Acum, over 40, almost 45, am zis că #aiae și că nu-mi mai bat capul. Dar –  și există un dar. Nu-mi fac de cap culinar chiar în fiecare zi, mănânc de doi ani și ceva într-un oarecare intermittent fasting (10-18 mănânc eu, funcționează și cu 6 ore și cu o masă pe zi, dar e prea extrem pentru mine și, v-am zis, am nevoie să fiu mai bună eu cu mine). Mai ies din schemă și program, merg la multe restaurante cu chestii de ne-dietă, dar limitat așa, cât să nu devină un exces și să nu fie nici restrictiv. Apoi, merg la sală. Mai nou. și la Pilates. Nu vreau să fac performanță, am mai zis, vreau doar mobilitatea mea înapoi și să nu gâfâi dacă urc 3 etaje. Cu Pilates mi s-au deblocat într-o lună genunchii care nu se mai întinseseră de ani de zile. Cu sala n-am slăbit deloc, dar am înlocuit niște kg de grăsime cu niște kg de mușchi. Dar, repet, nu m-am dus să slăbesc. M-am dus ca să pot să merg la discotecă și la 65 de ani, SO HELP ME GOD. Bine, aș putea să zic că merg pentru că vreau să am timp să îmi cresc nepoții sănătoasă, doar că nu ar fi deloc adevărat. Sunt aici pentru șampanie.
2. E ok dacă nu îți iese cu meditația. Deci, eu încerc de câțiva ani. Știu că pentru mulți funcționează, poate că eu nu sunt pregătită, habar n-am, cert e că nu mi iese. Am încercat și cu mai lungi, și mai scurte, și seara, și dimineața, și la prânz, cert e că nu am avut răbdare suficientă cât să las să se instaleze obiceiul, așa că am abandonat de fiecare dată. Ba mi-am plătit și abonament un an de zile la o aplicație, care mi-a plăcut mult atunci când am instalat-o, dar pe care am folosit -o de maximum 10 ori, cred. 
3. E ok să nu îți placă roșul. De fapt, e ok să îți schimbi părerea. Dar relația mea cu roșul a fost una deosebit de bizară de-a lungul timpului. De încercat, am încercat. Am avut și geci, și pulovere, și diverse accesorii, degeaba, nu ne potrivim. Nu mi dă niciun vibe. Nu îmi imaginez vreodată că m-aș îmbrăca de bunăvoie într-o rochie roșie. Zic de bunăvoie pentru că altfel am mai purtat la televizor, și chiar multe, că așa s-a nimerit. Deci, vă spun și din experiență, nu doar din auzite. Pur și simplu nu ne potrivim. Eu și roșul. Sau ceva e, cu siguranță 
4. Copiii sunt suficient de mari încât să rămână singuri acasă, de obicei, deci hello again teatre, filme, restaurante, ieșit în oraș în liniște, fără să fii acompaniat de persoane mici care nu doresc să mănânce pește, cum vrei tu, ci orez chinezesc, și așa mai departe. Partea inversă e că planificatul unei întâlniri de fete durează mult mai mult, săptămâni și săptămâni în șir, asta însă nu neapărat din lipsă de timp, ci pentru că așa e în viață. Dar înveți să accepți că e ok, nu te mai superi, nu se mai supără nimeni, astea suntem, atâta putem. 

Sunt sigură că mai găsesc, dar momentan vă las cu astea 4. Și vă rog vă rog, ziceți și voi, căci, de fapt, over 40 e o vârstă foarte mișto, e păcat să nu îi dăm creditul pe care îl merită.

Nota B365.ro: Good oversharing, mai jos.

• 14 adevăruri despre viață pe care le-am învățat abia după 40 de ani
• 10 lucruri care mă fac fericită
• Romina VTM versus Teambuilding