Cum a renăscut din propria-i cenușă cel mai frumos castel mediteranean din București. Clădirea, făcută scrum la bombardamentele din’ 44 | Interviu cu arh. Mădălin Ghigeanu

susținut de
29 apr. 2024
40958 afișări
Cum a renăscut din propria-i cenușă cel mai frumos castel mediteranean din București. Clădirea, făcută scrum la bombardamentele din’ 44 | Interviu cu arh. Mădălin Ghigeanu
Cum a renăscut din propria-i cenușă cel mai frumos castel mediteranean din București. Clădirea a fost bombardată de două ori în 1944 și s-a făcut scrum. Interviu cu arh. Mădălin Ghigeanu. Foto credit: Buildings of Romania.

Lângă parcul Filipescu, cea mai scumpă și elegantă parte din București, în Parcelarea Bonaparte, pe strada Paris nr. 37, un castel mediteranean cu elemente medievale și înfățișare romantică ascunde, în fapt, o istorie dramatică.

Vila, proiectată de arhitectul Ion Giurgea, a aparținut inginerului constructor George Pomponiu și a fost bombardată de două ori în primăvara anului 1944. Castelul a ars, s-a prefăcut într-un morman de moloz, și a fost refăcut din temelii în numai un an. Naționalizată de regimul comunist, clădirea a fost mult timp sediu de ambasadă.

Mai jos, vă spun povestea castelului cu mai multe vieți. Interviu cu arh. Mădălin Ghigeanu, cel care a descoperit dosarele imobilului în Arhiva personală Arh. Ion Giurgea, la care se adaugă informații importante de la arhitectul și fotograful Andrei Pandele, nepotul inginerului George Pomponiu.

Castelul Pomponiu-Popa, strada Paris. Foto credit: Buildings of Romania.
Fațada laterală dreapta și fațada posterioară. Sursa: Arhiva Personală arhitect Ion Giurgea.
Arhitectul Ion Giurgea la Bușteni. Foto credit: arh. Mădălin Ghigeanu.

Zona a fost puternic bombardată de aliați în primăvara anului 1944

În apropiere de eleganta str. Paris se află  Parcul Filipescu, cunoscut sub denumirea de “Capitale”, deoarece multe străzi poartă nume de capitale europene, locul cu cele mai multe sedii de ambasade și reședințe de ambasadori din București; un muzeu în aer liber de vile proiectate într-o diversitate remarcabilă de stiluri arhitecturale.

Zona a fost grav afectată de bombardamentele aliaților din anul 1944. Spectaculosul castel mediteranean din strada Paris nr. 37 este monument istoric de clasa B-II-m-B-19355 și a aparținut inițial familiei George și Ana Pomponiu.

Bombardamentele aliaților din ziua de 28 iunie 1944, Piața Victoriei și strada Paris. Imaginea face parte din volumul „Rănile unui oraș, București Bombardat”, Alexandru Arma, Ediura Vrenea, pg. 118.
Foto credit: Agerpres.

Proprietarul casei, inginerul Pompoiu, a murit într-un accident, cu un an înainte de bombardarea imobilului

Andrei Pandele a fost botezat de arhitectul imobilului, Ion Giurgea, și tot Ion Giurgea i-a cununat părinții. Arh. Andrei Pandele este autor al mai multor volume de fotografii realizate în perioada comunistă, mărturii vizuale-document istoric care fixează mutilarea arhitecturală și distrugerea Bucureștiului în timpul „Epocii de Aur.”

„Comunismul a fost o perioadă în care iubirea, empatia, compentența, hărnicia erau minimalizate, iar ura, delațiunea și lingușirea erau ridicate la rangul de virtuți”. Foto credit: Andrei Pandele.

Arh. Andrei Pandele: Eu nu am intrat niciodată în această casă. Bunicul meu, George Pomponiu, născut la Galiciuica, Dolj, în anul 1891, a decedat într-un accident în noiembrie 1939. Vărul lui primar era marele arhitect Constantin Pomponiu. Cele mai cunoscute lucrări ale lui sunt: Catedrala Ortodoxă din Cluj, Crucea de pe Caraiman, Mausoleul de la Mărășești, unde a colaborat cu arh. Ion Cristinel. Tatăl bunicii a fost inginerul Tancred Constantinescu, lichidat la Sighet în anul 1951. Comunismul a fost o perioadă în care iubirea, empatia, compentența, hărnicia erau minimalizate, iar ura, delațiunea și lingușirea erau ridicate la rangul de virtuți. Aberația a înlocuit progresiv normalitatea.

Certificatul de botez al arh. Andrei Pandele. Sursa: Arhiva Personală Andrei Pandele.

Străbunicul arh. Andrei Pandele, Tancred Constantinescu, arestat în „Lotul Demnitarilor”

Deputat în 8 legislaturi consecutive, Tancred Constantinescu (5 mai 1878-14 ian. 1951) a fost director general la Căile Ferate, ministru al Industriei și Comerțului (oct. 1923-martie 1926), autor al Legii Minelor, zisă și “Legea Tancred Constantinescu”, preluată și de alte țări. A fost secretar general al P.N.L timp de 30 de ani. Arestat în noaptea de 5/6 mai 1950 în Lotul Demnitarilor, a fost încarcerat la Sighet. În procesul verbal întocmit la arestare se nota că avea asupra lui următoarele: 6420 de lei, portofel, ceas marca Longines, ac de cravată, ochelari de vedere, agrafă galbenă pentru prins cravata. A murit în inchisoarea de la Sighet, în ziua de 14 ianuarie 1951, la vârsta de 73 de ani.

Străbunicul lui Andrei Pandele, politicianul liberal Tancred Constantinescu, a fost lichidat la Sighet. Fotografie de epocă.
Mi-a rămas în minte imaginea pe care nu am văzut-o niciodată”

B365.ro: Arh. Andrei Pandele, când ați aflat despre bunicul dumneavoastră și ce ați aflat?

Arh. Andrei Pandele: Eu m-am născut în 1945, iar dânsul s-a prăpădit înainte să fie bombardată casa, în 1939, șase ani înainte să mă nasc eu. Nu prea vorbeau părinții mei despre bunicul și despre străbunicul meu. Erau anii ’50, părinții se fereau să vorbească de față cu copiii anumite lucruri. Nu știți cum era, nu ați apucat acele timpuri. Între 1945, când m-am născut eu, și 1988, când s-a prăpădit mama, în repetate rânduri părinții îmi spuneau ce s-a întâmplat în ziua bombardamentului din 7 mai 1944. Părinții mei stăteau la etajul 1. Tatăl meu, medic, își cumpărase un microscop. Când a deschis ușa casei, etajul ardea, iar ocularele microscopoului se topeau ca niște coarne de melc. Cred că aveam zece ani când am auzit asta prima dată, dar mi-a rămas în minte imaginea pe care nu am văzut-o niciodată.

Bombardamentele din 7 mai 1944. Fișa de sinistrat eliberată de Poliția Municipiului București pentru familia Pandele. Sursa: Arhiva Personală Andrei Pandele.
Bombardamentele aliaților din primăvara anului 1944 asupra Bucureștiului. Foto credit: Agerpres.
Conform fișei de sinistrat, eliberată de Poliția Municipiului București pentru familia Pandele, “din locuință nu a mai rămas decât un morman de moloz și scrum”

Arh. Andrei Pandele: Bunicul a condus execuția mai multor construcții publice, nu proiectarea lor. Avea șantiere pe care le urmărea. Am văzut și eu viaductul București-Brașov pe care scrie numele Pomponiu. Nu am acte despre bunicul meu, am doar certificatul de botez pe care scrie că nașii mei au fost I. și C. Giurgea. Bunicul a contribuit la ridicarea Crucii de pe Caraiman, realizată din tronsoane metalice făcute de atelierele Căile Ferate Române. Ca să le monteze, s-a făcut un soclu, au cărat mari cantități de piatră, ciment, fier beton. Pe vremea aceea nu exista niciun drum care să ajungă pe platoul Bucegilor. Erau probleme de șantier complicate, au cărat cu boii toate materialele.

Crucea de la Caraiman în timpul construcției. Sursa: Arhiva arh. Constantin Pompoiu, fotografiată de arh. Mădălin Ghigeanu.

Când lucra la execuția soclului, bunicul a cumpărat un teren la Bușteni, pe care socrul lui, care avea alt statut financiar, a făcut o casă, locul în care tatăl și mama mea s-au cunoscut. Am avut câteva procese recente pentru recuperarea acestei case, dar le-am pierdut, au fost trase niște sfori. Am ajuns la CEDO cu asta. Motivația pentru care am pierdut procesul a fost că noi n-am respectat în anul 1992, legea din 2000. Mi se pare tare situația asta.

Nu am văzut niciodată casa bunicului în interior“

Arh. Andrei Pandele: Nu am văzut niciodată casa bunicului în interior. Mai mult m-a interesat casa străbunicului meu, Tancred Constantinescu, din Aleea Vulpache nr.7. În mai 1945 au venit niște ofițeri sovietici și i-au dat afară din casă în 25 de minute. Clădirea a fost mulți ani sediul Armatei Sovietice în România. Străbunicul meu a fost un inginer excepțional, cu idei deosebite, a executat aducțiunea de apă Timișești – Iași, cea mai lungă din țară, a fost adjunct al lui Anghel Saligny la ultimele lucrări. A realizat proiecte speciale, printre primele din Europa, oleoductul Ploiești-Constanța. Fostul lui coleg de liceu, Ionel C. Brătianu, l-a îndemnat să se înscrie în politică. Străbunicul meu i-a raspuns că asta se va întâmpla doar când va fi independent financiar. 

„Bunica a vândut ce a mai rămas din casă și este posibil ca Ariana Popa să fie cumpărătorul”

B365.ro: Cum a murit bunicul dumneavoastră?

Arh. Andrei Pandele: Erau într-o carieră, împușcau piatra cu dinamită și au ricoșat pietre. Nici unul din cei prezenți nu a murit atunci, doar bunicul s-a prăpădit, lovit de niște pietre care au avut o traiectorie nefericită. Apoi bunica a vândut ce a mai rămas din casă și este posibil ca Ariana Popa să fie cumpărătorul.

Foto credit: Buildings of Romania.
„Am avut șansa de a descoperi o mică arhivă personală a marelui arhitect Constantin Pomponiu, vărul inginerului George Pompoiu, unde apar imagini excepționale din timpul execuției Crucii de pe Caraiman”

Arh. Mădălin Ghigeanu: Față de informațiile prețioase furnizate mai sus de către domnul arhitect Andrei Pandele, nu pot să nu menționez că am avut șansa de a descoperi o mică arhivă personală a marelui arhitect Constantin Pomponiu, vărul inginerului George Pomponiu, unde apar imagini excepționale din timpul execuției Crucii de pe Caraiman. Puțină lume cunoaște (deși sunt mulți specialiști împătimiți de acest monument, cum este inginerul Bartok), faptul că arh. Constantin Pomponiu a avut pesemne ca sursă de inspirație un monument din Canada – The Mount Royal Cross din Montreal. În arhivă mai există și o carte poștală amuzantă, trimisă de un mucalit pe nume Jean Nico, în care îi scrie :

‘‘Măi Costache,

De și ( sic ) te ai purtat ca un porc, totuși eu îți trimit salutări frătești, împreună cu crucea care desigur te-a inspirat să realizezi pe cea de la Bușteni.

Sănătos și fericit, te îmbrățișează Jean Nico ‘’.

Crucea de pe Caraiman, Arhiva Personală Arhitect Constantin Pomponiu, fotografiată de arh. Mădălin Ghigeanu.
Carte poștală trimisă arhitectului Constantin Pomponiu de un anume Jean Nico. Sursa: arh. Mădălin Ghigeanu. „Arh. Constantin Pomponiu a avut pesemne ca sursă de inspirație un monument din Canada – The Mount Royal Cross din Montreal”.
Verso, carte poștală trimisă arhitectului Constantin Pomponiu de un anume Jean Nico. Sursa: arh. Mădălin Ghigeanu.
„Proiectul nr. 1 (1944), conține 39 de planșe pe numele George și Ana Pomponiu și proiectul nr. 2 (1945), are 71 planșe extraodinar păstrate, proprietar fiind Ariana Popa”

B365.ro: Arh. Mădălin Ghigeanu, cum ai descoperit planurile vilei Pomponiu-Popa? Cum a fost refăcut castelul?

Arh. Mădălin Ghigeanu: Am căutat mai multe case proiectate de arh.Ion Giurgea pe str. Paris, sunt vreo patru vile de Ion Giurgea pe care nu le găseam de azi de zile în Arhiva Primăriei. Nici dosarul de autorizare al acestei case nu l-am găsit, însă am avut șansa să descopăr proiectul în Arhiva personală a marelei arhitect Ion Giurgea, acolo am descoperit două proiecte. Proiectul nr. 1 (1944), conține 39 de planșe pe numele George și Ana Pomponiu și proiectul nr. 2 (1945), are 71 planșe extraodinar păstrate, proprietar fiind Ariana Popa. Arh. Constantin Pomponiu, vărul propietarului, a realizat documentația doar pentru un garaj, un proiect autorizat în 1937, nu a contribuit la modificarea și transformarea casei așa cum o vedem azi.

Detaliu arcadele hall-ului. Sursa: Arhiva Personală arhitect Ion Giurgea.
Detaliu grilă de ferestre la birou. Sursa: Arhiva Personală arhitect Ion Giurgea.

Arh. Mădălin Ghigeanu:  Proiectul nr. 1 din 1944 este unul de modificare și transformare a unei construcții existente, ce include demolări și schimbări de partiu, deci casa bombardată a fost refăcută. Proiectul va avea o prima varianta mult mai simplă, rectangulară, preluând ceva din construcția anterioară, și o a doua variantă, cea mai apropiată de imaginea de azi, ce impune printr-o frumoasă și curajoasă intrare pe colț, cu un acces in diagonala. Ce are deosebit această casă este acest accent în diagonală, la 45 de grade, pe care l-am întâlnit și la alți arhitecți a unor vile din perioada interbelică. Acest accent îi dă o dinamică aparte, însă dispoziția camerelor în plan va reveni la paralelismul străzii. Doar de dragul spectaculozității fațadei va realiza Ion Giurgea acest accent.

Castelul Pomponiu-Popa, strada Paris. Foto credit: Buildings of Romania.
Fațada spre stradă și fațada laterală dreapta. Sursa: Arhiva Personală arhitect Ion Giurgea.
„Se vede că arh. Ion Giurgea era deja instaurat pe strada Paris, în zona protipendadei Bucureștiului”

Arh. Mădălin Ghigeanu: Casa va fi definitivată în anul 1945. Arh. Ion Giurgea mai are în zonă Vila Lia Romașcu (str. Paris nr 21, 1938), la nr. 47, proprietatea Maria Celine Cantuniari (1936), în Atena nr. 8 a realizat alt palat superb, proprietatea Ghizela Rotman, pe care îl va reface în 1946, tot după bombardamente. Se vede că Ion Giurgea era deja instaurat pe strada Paris, în zona protipendadei Bucureștiului.

Vila Lya Romascu, arhitect Ion Giurgea. Foto credit: arh. Mădălin Ghigeanu.
Detaliu Vila Ghizela Rotman, strada Atena nr 8, 1946.Foto credit: arh. Mădălin Ghigeanu.
Proprietatea doamnei Ghizela Rotman. Sursa: Arhiva Personală arhitect Ion Giurgea.
Proprietatea doamnei Ghizela Rotman. Sursa: Arhiva Personală arhitect Ion Giurgea.
„Etajul a fost început de arh.Ion Giurgea pentru familia Pomponiu și finalizat pentru Ariana Popa, păstrând cam toate componentele inițiale ale proiectului”

Arh. Mădălin Ghigeanu: Castelul Pomponiu-Popa este spectaculos și foarte interesant din punct de vedere al compoziției. Observăm că sunt două unități de locuit. Există un subsol, parter și etaj, deținute de o singură familie, iar la etajul 2 vedem un apartament de 4 camere, complet separat, cu acces de la scara din spate. Este clar că proprietarii sunt oameni foarte rafinați. În subsol regăsim 4 camere pentru servitori, care au parchet, finisaje de calitate, dar și o pivniță de vinuri, cum am mai găsit și la casa Carol Gagel, proiectată tot de arh. Ion Giurgea. Parterul, cu acces din diagonală, este dedicat exclusiv zonei de zi unde găsim trei spații majore: sufragerie, dining și birou la stradă. 

Planul etajului 1. Sursa: Arhiva Personală arhitect Ion Giurgea.

La etaj găsim un dormitor pentru părinți, un dresing mare și baie și alături, un dormitor pentru copii plus o cameră pentru bonă. Tradiția se schimbase deja, vedem că soții nu mai dorm în dormitoare separat, iar copiii au un dormitor comun. Tot la acest etaj mai există o cameră pentru musafiri.

Planul subsolului. Sursa: Arhiva Personală arhitect Ion Giurgea.
Planul parterului. Sursa: Arhiva Personală arhitect Ion Giurgea.

Arhiva păstrează 110 planșe dedicate doar acestui imobil, cu detalii frumos elaborate, unele cred că imposibil de realizat în ziua de astăzi de către ‘’meșterii locali’. Mă uit cu admirație la planșa cu bovindoul în consolă de pe colț, unde în zona crenelurilor de la partea superioară, Giurgea propune un sistem de planșeu și grinzi de beton armat cu multiple decroșuri, pe care nimeni nu le-ar mai cofra în ziua de astăzi atât de elaborat.

Planșa cu bovindou în consolă. Sursa: Arhiva Personală arhitect Ion Giurgea.
Bovindou la dormitor. Sursa: Arhiva Personală arhitect Ion Giurgea.

Arh. Mădălin Ghigeanu: Clădirea Pomponiu-Popa are acest aspect interesant de castel romantic, cu multe detalii de tip medieval. Ion Giurgea abuzează de elementele așa numitului bovindou în pieptene, cu elementele de sprijin în ogivă la partea interioară, pe care le folosește și la balcoane și la cornișe. Toate acestea îi dau o imagine de castel, de poveste mediteraneană cu elemente medievale.

Castelul Pomponiu-Popa, strada Paris. Foto credit: Buildings of Romania.

„Make Bucharest Great Again” vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare. Ce am mai scris se află aici:

Cookies