Cum a rămas fără turnuleț și fără frumusețe exotică vila istoricului Ionnescu-Gion, mare îndrăgostit de București. Iulia Hașdeu urma să-i fie soție

susținut de
22 apr. 2024
16375 afișări
Cum a rămas fără turnuleț și fără frumusețe exotică vila istoricului Ionnescu-Gion, mare îndrăgostit de București. Iulia Hașdeu urma să-i fie soție
Cum a rămas fără turnuleț și fără frumusețe exotică vila istoricului Ionnescu-Gion, mare îndrăgostit de București. Iulia Hașdeu urma să-i fie soțieSpectaculoasa casă a istoricului Ionnescu-Gion, un mare îndrăgostit de București, a rămas fără turnuleț și e de nerecunoscut. Iulia Hașdeu urma să-i fie soție. Foto credit: Buildings of România.

În mahalaua Lucaci, pe strada Logofăt Udriște nr. 33, o casă ruinată păstrează urme ale splendorii apuse. Imobilul (monument istoric clasa B-II-m-B-1889), reprezintă proiectul unic al arh. I. N. Socolescu, prima lucrare din ceea ce avea să se numească “Stilul Socolescu”.

Balconul a fost închis ca un coteț, ferestrele sunt din termopan, iar turnulețul din fotografiile de epocă a dispărut.

Imaginea transmite o triumfătoare batjocură adusă casei lui G. I. Ionnescu-Gion, autor al monumentalei “Istoria Bucurescilor”, istoric, publicist și literat care și-a dedicat viața Bucureștiului, l-a istorisit și înfrumusețat prin cuvinte, l-a iubit ca nimeni altul.

Cum a rămas fără turnuleț și fără frumusețe exotică vila istoricului Ionnescu-Gion, mare îndrăgostit de București. Iulia Hașdeu urma să-i fie soție
Casa lui Ionnescu-Gion, 1889. Sursa foto: Arhiva Case vechi, B.A.R, Emanuel Bădescu.
Cum a rămas fără turnuleț și fără frumusețe exotică vila istoricului Ionnescu-Gion, mare îndrăgostit de București. Iulia Hașdeu urma să-i fie soție
Foto credit: Buildings of România, pagina de Facebook și Instagram, prin amabilitate.

Pe frontonul reședinței Gion a mai rămas un medalion cu însemne de cărturar, o carte deschisă și o pană

Casa G. I. Ionnescu-Gion (ridicată în anul 1889 pe strada Lucaci, nr. 21 Bis, actuala Logofăt Udriște nr. 33), se află în mahalaua Lucaci, care apare în documente încă din timpul lui Constantin Brâncoveanu. În apropiere avem Biserica Lucaci (1764), unde a cântat și unde este îngropat faimosul compozitor de muzică sacră și lumească Anton Pann.

Pe frontonul reședinței Gion a mai rămas un medalion cu însemne de cărturar (o carte deschisă și o pană), iar vitraliile ferestrelor au medalioane cu portretele unor domnitori români.

G. I. Ionnescu-Gion era convins că “istoria trebuie să fie nu o seacă înșiruire de documente, ci o învietoare imagine a vremurilor de altădată, zugrăvite de puterea istoricului-artist”.

Cum a rămas fără turnuleț și fără frumusețe exotică vila istoricului Ionnescu-Gion, mare îndrăgostit de București. Iulia Hașdeu urma să-i fie soție
Casa lui Ionnescu-Gion, 1889. Sursa foto: Arhiva Case vechi, B.A.R, Emanuel Bădescu.
Cum a rămas fără turnuleț și fără frumusețe exotică vila istoricului Ionnescu-Gion, mare îndrăgostit de București. Iulia Hașdeu urma să-i fie soție
Foto credit: Buildings of România, pagina de facebook și Instagram, prin amabilitate.

Dintre elementele folosite. se remarcă arcele în acoladă, arcele trilobate, iar ca finisaje placare cu elemente ceramice, piatră şi tencuieli pictate”

Practica arhitecturală a lui Ion N. Socolescu s-a desfăşurat după 1884. Alături de Ion Mincu, considerat întemeietorul stilului neoromânesc şi al şcolii naţionale de arhitectură, Grigore Cerchez şi alţii, în încercarea de a crea un stil naţional, Ion Socolescu a mers pe o cale proprie de exprimare arhitecturală, folosind ca surse de inspiraţie atât elemente de arhitectură tradiţională românească, cât şi detalii ale arhitecturii orientale. Dintre elementele folosite se remarcă arcele în acoladă, arcele trilobate, iar ca finisaje placare cu elemente ceramice, piatră şi tencuieli pictate. Casa Ionescu-Gion (1889) este prima construcţie care anunţă formula stilistică personală, apreciată de public, pentru caracterul ei original, pentru latura decorativă şi nota de exotism”, ”Arhitecții Socolescu 1840-1940, Studiu monografic”, arh. Gabriela Petrescu, Editura Simetria, 2024.

Cum a rămas fără turnuleț și fără frumusețe exotică vila istoricului Ionnescu-Gion, mare îndrăgostit de București. Iulia Hașdeu urma să-i fie soție
Fațada principală Casa Ionnescu-Gion, arh. Ion N. Socolescu, 1899.
Cum a rămas fără turnuleț și fără frumusețe exotică vila istoricului Ionnescu-Gion, mare îndrăgostit de București. Iulia Hașdeu urma să-i fie soție
“Aproape toate lucrările proiectate de arhitectul Socolescu, după această construcţie (Casa Gion), au fost elaborate în acest stil”.
Elementele de decoraţie folosite de Ion N. Socolescu pe faţadele diverselor clădiri au adesea fineţea dantelei, apropiindu-se mai mult de viziunea orientală”

Aproape toate lucrările proiectate de arhitectul Socolescu, după această construcţie, au fost elaborate în acest stil. Modelul creat de arhitect a fost utilizat, în special la reşedinţe, la şcoli, primării, spitale, realizate după 1890.
Edificiile publice realizate de Ion N. Socolescu au devenit embleme ale oraşelor. Dintre acestea se remarcă: Palatul de Justiţie din Craiova, actuala Universitate; Şcoala Normală din Câmpulung Muscel şi Şcoala „Vasile Lupu” din Iaşi, în prezent, ambele funcţionând ca licee. Palatul Comunal din Constanţa (1894), în prezent, Muzeul de Artă Populară, reprezentativ pentru stilul Socolescu, unde se observă influenţe ale arhitecturii tradiţionale româneşti, dar şi orientale.
Elementele de decoraţie folosite de Ion N. Socolescu pe faţadele diverselor clădiri au adesea fineţea dantelei, apropiindu-se mai mult de viziunea orientală. Deşi faţadele abundă în decoraţie, aceasta este judicios folosită în zone bine delimitate şi echilibrat realizată. Compoziţia, scara la care sunt executate construcţiile, le dau un aer original şi emană rafinament. Se remarcă la aceste construcţii calitatea ireproşabilă a execuţiei, proiectarea până la cel mai mic detaliu”.”Arhitecții Socolescu 1840-1940, Studiu monografic”, arh. Gabriela Petrescu, Editura Simetria, 2024.

„Ion Socolescu a mers pe o cale proprie de exprimare arhitecturală, folosind ca surse de inspiraţie atât elemente de arhitectură tradiţională românească, cât şi detalii ale arhitecturii orientale”.
Casa Gion, prezent. Foto credit: arh. Gabriela Petrescu, autor al volumului ”Arhitecții Socolescu 1840-1940, Studiu monografic”, Editura Simetria, 2024.
Mahalaua Lucaci sau a Totoescului o cunoaștem din secolul al XVII-lea prin hrisovul dat de Brâncoveanu jupâneseI Bălașa Blejoianca

Despre mahalaua în care și-a ales Ionnescu-Gion loc de casă a scris chiar el în “Istoria Bucurescilor”:

Mahalaua Lucaci sau a Totoescului o cunoaștem din secolul al XVII-lea prin hrisovul dat de Brâncoveanu jupânesei Bălașa Blejoianca. Prin această mahala, pe la casele de lângă strada Mircea-Vodă, trecea gârlița Bucureștioara, ca să se verse în Dâmbovița la Jigniță. Mahalaua în care avea casă Anton Pann a fost una dintre cele mai pârjolite de marele foc de la 1847. Anton Pann zice: Lucaciul falnic, mahala mare/ Clădiri frumoase pe al său drum/ C-o biserică din cele rare / Făcută nouă abia acum. / Ca o făclie, de sus, din turle / Prin zălogele cum lua foc/ Podoabe scumpe, averi și scule/ S-au topit toate aici, pe loc.

Cu ajutorul unei burse obținute de la Ministerul Instrucțiunii Publice, Gion și-a desăvârșit studiile la Paris și Bruxelles, întorcându-se în țară cu titlul de doctor în litere și filosofie.
Strângător frenetic de vechi documente, G. I. Ionnescu Gion a fost pasionat de însemnătatea și pitorescul Bucurescilor

Născut la Pitești într-o familie modestă, G. I. Ionnescu-Gion (14 oct, 1857- 29 iunie, 1904) a fost profesor de limba franceză la Liceul Matei Basarab, publicist, cronicar al spectacolelor de la Teatrul Național unde soția sa, Ana Ciupagea, era actrița.

Cercetător pasionat al Bucureștiului, strângător frenetic de vechi documente, G. I. Ionnescu Gion era îndrăgostit de însemnătatea și pitorescul Bucurescilor de secol XIX.

A învățat la liceele Gheorghe Lazăr și Sfântul Sava, iar la Universitate i-a avut profesori pe Bogdan Petriceicu Hașdeu și Alexandru Odobescu. Cu ajutorul unei burse obținute de la Ministerul Instrucțiunii Publice, Gion și-a desăvârșit studiile la Paris și Bruxelles, întorcându-se în țară cu titlul de doctor în litere și filosofie.

Ionescu e în piață, vinde cârnați. Aici vorbești cu profesorul Gion”

G. Ionnescu-Gion a fost preceptorul celor doi copii ai lui Alexandru Ioan Cuza și i-a însoțit în călătoriile din Italia și Spania, trimiși de Domnitor să vadă faimoasele monumente istorice. A devenit membru corespondent al Academiei Române și a ocupat funcția de secretar general al Ministerului Instrucțiunii Publice. Pe numele său de naștere Gheorghe I. Ionnescu “în loc să se singularizeze ca alții prin adăugarea lângă numele de la ofițerul stării civile a localității unde s-a născut, Ionnescu-Pitești, prin împreunarea numelor, s-a botezat englezește, Gion”, Radu D. Rosetti, în “Spicuiri”, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, p. 111-112.

A fost consemnată povestea în care un necunoscut l-a întâmpinat pe holurile Liceului “Matei Basarab”, unde istoricul era profesor, și i-a spus: “Domnule Ionescu”. Răspunsul lui Gion a venit prompt: “Ionescu e în piață, vinde cârnați. Aici vorbești cu profesorul Gion”.

Portretul Iuliei Hașdeu (detaliu), ulei pe pânză, autor Diogene Ulyssee Napoleon Maillart (1840-1926).
Bogdan Petriceicu Hașdeu intenționa să i-o dea de soție pe fiica sa, Iulia; după moartea ei prematură, dorea să-l înfieze

Ionnescu-Gion a fost profesorul Iuliei Hașdeu. Bogdan Petriceicu Hașdeu a consimțit cu bucurie să-i dea de tovarășă de viață pe fiica sa și l-a prețuit atât de mult încât, după moartea Iuliei (1888, la numai 18 ani), a vrut să-l înfieze.

Gion se însoară târziu cu actrița Ana Ciupagea și din acest mariaj s-a născut poetul și actorul Gheorghe Ionnescu-Gion, sursa  Radu D. Rosetti, în “Spicuiri”.

Iulia părea o vedenie sântă care, ușoară și străvezie, luminoasă și surâzătoare, se arată ochilor în întunericul bolnav al nopței”

Iulia și Gion s-au cunoscut la Arhivele Statului din Dealul Mihai-Vodă, unde Iulia îl însoțea adesea pe tatăl său, Bogdan Petriceicu Hașdeu. Gion face portretul Iuliei în “Revista Nouă”, la 14 noiembrie 1888, la moartea ei.

Era rumenă, frumoasă, zveltă în talia-i subțIre, zglobie, cu ochii umezi de fericire, prietenoasă și glumeață, fără umbră de cochetărie, înflăcărându-se la orice idee în care Arta era în joc, respirând viață și puterea minții în cea mai splendidă a lor arătare (..). Părea o vedenie sântă care, ușoară și străvezie, luminoasă și surâzătoare, se arăta ochilor în întunericul bolnav al nopței. (G.I. Ionnescu-Gion, Iulia Hașdeu în “Portrete și evocări istorice”, Buc. Ed, Minerva, 1986, p.111)

Gion era din fire glumeț, exuberant, cult, plin de vervă și exprimându-se într-un stil colorat”

La rândul sau, Iulia Hașdeu, Lilica, spune despre profesorul său:

“Înalt, blond, zdravăn, cu obrazul rotund, cu mustața în vînt, cu ochii vioi, cu părul în formă de perie (..) în societate știe să se facă simpatic. Din fire glumeț, exuberant, cult, plin de vervă și exprimându-se într-un stil colorat. Toată energia e canalizată spre realizările pe plan intelectual” (Documente și Manuscrise Literare. Corespondența B.P.Hașdeu-Iulia Hașdeu, ediție de Paul Cornea)

La prietenul Gion acasă, în larga-i bibliotecă, zburau ceasurile de iarnă în discuții animate”

Locuința sa exotică din str. Lucaci se transformă în cenaclu literar căutat și frecventat de intelectualii și artiștii Bucureștiului. În casa cu turnuleț veneau pictori, actori, istorici, precum Nicolae Grigorescu, Aristitza Romanescu, Petriceicu Hașdeu, Radu D. Rosetti, Gr. Tocilescu ș.a.

“La prietenul Gion acasă, în larga-i biblioteca și în saloanele-i anume aranjate, cu sofale în care să te așezi comod, zburau ceasurile de iarnă în discuții animate” (București, materiale de Istorie și Muzeografie, 1966, N. Georgescu Tistu).

Talentat orator, Gion își expune lucrările sub formă de conferințe la Ateneul Român, ilustrul literat fiind și vicepreședinte al Societății Ateneului Român.

Avea o voce vibrantă, clară și caldă, puțin cam afectată. Era interesant și ca fond, fiindcă avea multe cunoștințe, pe care le mânuia ușor, unele puțin cunoscute, culese din documente istorice, ori din studii străine, mai ales franceze.

Bustul lui Ionnescu-Gion, Cimitirul Bellu. Foto credit: Asociația „Călător prin România”.
Foto credit: Buildings of România, pagina de facebook și Instagram, prin amabilitate.
Profesorul Gion a tradus lucrările Reginei Elisabeta, Carmen Sylva. A murit la numai 46 de ani și a fost îngropat cu onoruri militare

O timpurie artero-scleroză nu i-a lăsat puterea să suporte atacul de cord, care i-a curmat brusc viața, la 29 iunie 1904, la vârsta de numai 46 de ani. A fost îngropat la Cimitirul Bellu, cu onoruri militare. Ziarul “Universul” descrie acea tristă zi pentru București.

Curtea Bisericii era plină de lume încă de pe la orele 9. Cei care l-au cunoscut și au citit pe elegantul și plinul de vervă și de căldură publicist, au ținut să-i vadă pentru ultima dată rămășițele pământești. Lângă sicriu s-au depus mai multe coroane între cari: din partea M. S. Reginei, Ateneul Român, Clubul Tinerimei, elevii clasei a V-a, a VI-a și a VII-a a Liceului Matei Basarab. După discursuri simțitoare care au arătat meritele distinsului decedat, suflet blând, profesor eminent, sicriul a fost ridicat pe umeri de profesori și dus cu carul negru tras de 6 cai. Onorurile militare au fost date de o companie din Regimentul 6 Mihai Viteazul.

Cortegiul a parcurs str. I.C. Brătianu, strada Vamei, Calea Victoriei, str. Carol, Calea Rahovei, str. 11 Iunie și Dealul Filaretului, până la cimitirul Bellu. În tot acest parcurs, corul Seminariului Central, și corul format din elevi ai Liceului Matei Basarab, au cântat alternativ: Mergi la cer de te așează lângă Tatăl Creator. Elevii liceului aveau doliu la șepci și lacrimi în gât. Gion a murit! S-a sfărâmat ceva din viața românească, s-a dus o parte a culturii neamului, s-a stins pe veci prozatorul elegant, istoricul, artistul, patriotul entusiast.

Cum a rămas fără turnuleț și fără frumusețe exotică vila istoricului Ionnescu-Gion, mare îndrăgostit de București. Iulia Hașdeu urma să-i fie soție
Mormântul lui Ionnescu-Gion din cimitirul Bellu. Foto credit: Asociația „Călător prin România”.
„În tot acest parcurs, corul Seminariului Central, și corul format din elevi ai Liceului Matei Basarab, au cântat alternativ: Mergi la cer de te așează lângă Tatăl Creator. Elevii liceului aveau doliu la șepci și lacrimi în gât”, Universul.
Capodopera scrierilor sale rămâne “Istoria Bucurescilor” (Bucuresci, Stabilimentul grafic I. V. Socec, 1899), realizată în 10 ani de muncă asiduă

G. Ionnescu-Gion a tradus din scrierile Reginei Elisabeta (Carmen Sylva) și a primit din partea Casei Regale medalia de Comandor al Ordinului Coroana României, ofițer al Ordinului Steaua României, ofițer al Academiei Franceze decorat cu Bene Merendi. Capodoperă scrierilor sale rămâne “Istoria Bucurescilor” (Bucuresci, Stabilimentul grafic I. V. Socec, 1899), realizată în 10 ani de muncă asiduă. O comoară de informații, cu numeroase documente inedite, scrieri străine puțin cunoscute, articole din periodice și cu ample ilustrații și podoabe grafice.

Din prefața publicată cu litere chirilice în două culori aflăm că lucrarea a fost începută în mai 1895 “după îndemnul și stăruința lui Nicolae Filipescu”, primarul de atunci al Bucureștiului, a fost continuată “cu cheltuiala obștei bucureștene”, primar fiind C. F. Robescu, și terminată în timpul mandatului primarului Barbu Ștefănescu Delavrancea.

Detaliu monument funerar. Mormântul lui Ionnescu-Gion din cimitirul Bellu. Foto credit: Asociația „Călător prin România”.
De 30 de ani mă îndeletnicesc cu grija și ispitirea cărților, în marea și de Dumnezeu păzita cetate a Bucurescilor, scaunul oraș al României”

În limba vechilor cronicari a scris Gion prefața impresionantei „Istorii”:

Mai jos iscălitul, care, lin și blând, îți poftește ție, cititorule, sănătate deplină, noroc și voie bună, tărie neînfrântă în trudele vieții și liniște senină în gândurile tale, adică eu Gheorghe I. Ionnescu-Gion, carele de 30 de ani mă îndeletnicesc cu grija și ispitirea cărților, în marea și de Dumnezeu păzita cetate a Bucurescilor, scaunul oraș al României.

Istoria Bucurescilor”, cea mai frumoasă dintre toate

Monumentală lucrare, care istorisește viața de zi cu zi pe malurile Dâmboviței de-a lungul timpului, mahalalele cu ulițele lor, bisericile, comerțul și hanurile, artele, etc, rămâne temelia istoriografiei Bucurescilor. “Istoria” lui Gion a fost criticată de Nicolae Iorga care i-a reproșat lipsuri, o documentare insuficientă ori umflată, abateri de la adevărul istoric, exprimare bombastică, și prea multă literatură. Însă Nicolae Iorga să fie sănătos, cartea lui Gion rămâne și azi o bucurie pentru cei care iubesc Bucurescii.

În anul 1897, G. Ionnescu-Gion s-a căsătorit cu Ana Ciupagea (1865-1908), actriță a Teatrului Național, scriitoare și traducătoare, una dintre primele poetese din România. Ana Ciupagea a absolvit Facultatea de Litere la București și a făcut cursuri de Artă Dramatică la Paris.

Arhitecții sunt exponenții unei arte complexe și mult cuprinzătoare, întrucât valoarea artistică a operelor arhitecturale caracterizează în modul cel mai fidel epoca”

Ion N. Socolescu (1856-1924) a făcut parte din prima pleiadă de arhitecți români cu studii la Ecole des Beaux-Arts din Paris (Ion Mincu, Ștefan Ciocârlan, Dimitrie Maimarolu, Toma Dobrescu, etc). Tatăl lui a fost arh. Nicolae G. Socolescu, iar fratele mai mare, arh. Toma N. Socolescu (1848-1897). Ion N. Socolescu a fost arhitect-inginer, antreprenor, fondator și director al Revistei “Analele Arhitecturii și ale Artelor cu care se leagă”, director și profesor al Școlii de Arhitectură din București, în perioada 1892-1897, conform arhivadearhitectura.ro.

Ion N. Socolescu a fost arhitect-inginer, antreprenor, fondator și director al Revistei “Analele Arhitecturii și ale Artelor cu care se leagă”, director și profesor al Școlii de Arhitectură din București, în perioada 1892-1897, conform arhivadearhitectura.ro.

Ion N. Socolescu. Activitatea de Arhitect în Bucureștiul sfârșitului de veac 1884-1904” este studiul realizat de Cezara Mucenic, istoric de artă, cu motto-ul: “Arhitecții sunt exponenții unei arte complexe și mult cuprinzătoare, întrucât valoarea artistică a operelor arhitecturale caracterizează în modul cel mai fidel epoca”.

Pentru comunicare între cele trei nivele (subsolul cu dependințele și sufrageria, parterul și etajul cu dormitoarele˝, se prevede, în mod cu totul inedit, un turnuleț amplasat în aripa stângă”

Colegul lui Ion Mincu, arh. Ion N. Socolescu, încearcă să găsească și el propria formulă stilistică când proiectează casa din str. Lucaci, nr. 21 Bis, pentru cunoscutul istoric al Bucureștilor G. Ionnescu-Gion. Autorizația nr. 8 primită la 23 februarie 1889 preciza că se va face: “construcție de zid masiv cu mortar de var, cu calcan de zid la vecini și învelită cu tablă metalică”. Planul casei, de forma unui trapez inegal, prevede, așa cum era gândit și în vechile case boierești, intrarea printr-un foișor în vestibul, din care se dispun cele patru camere, la fața străzii fiind încăperile mai importante, adică: salonul și biroul. Pentru comunicare între cele trei nivele (subsolul cu dependințele și sufrageria, parterul și etajul cu dormitoarele˝, se prevede, în mod cu totul inedit, un turnuleț amplasat în aripa stângă, ce conține casa scării, la care se accede printr-un coridor din același vestibul principal. Etajul parțial se deschide spre o mică loggia susținută de colonete, (“ Ion N. Socolescu. Activitatea de Arhitect în Bucureștiul sfârșitului de veac 1884-1904”, Cezara Mucenic, istoric de artă).

Planul casei Ionnescu Gion. Foto credit: Bucurestii Vechi si Noi.
Foto credit: Buildings of România.
În cazul ferestrelor apare deasupra frontonului dreptunghiular, ca semn distinctiv, cartușul cu inițiala proprietarului”

Combinarea diferitelor volume, neauzită la clădirile cu funcțiune de locuință, rupe unitatea mesei și particularizează compoziția volumetrică. Decorul inovează și el, întrucât umple cu totul suprafața dintre arcele trilobate, arce prezente în cazul tuturor deschiderilor: foișor, loggie, ferestre. Se introduce motivul decorativ floral tratat în maniera stucaturii plate. În plus, fiecare cornișă primește alt brâu decorativ care se încheie printr-o baghetă bine conturată sau o torsadă. În cazul ferestrelor apare deasupra frontonului dreptunghiular, ca semn distinctiv, cartușul cu inițiala proprietarului. Acoperișul, individualizat pentru fiecare dintre volumele clădirii, reia tipul de streașină lată, ca la vechile case boierești bucureștene, care se mai găseau în oraș în acea epocă. Casa lui Ionnescu-Gion devine exemplarul princeps al exprimării arhitecturale care se va numi Stilul Socolescu” (Ion. N. Socolescu. Activitatea de Arhitect în Bucureștiul sfârșitului de veac 1884-1904”, Cezara Mucenic, istoric de artă).

Foto credit: Buildings of România, pagina de facebook și Instagram, prin amabilitate.

După moartea lui Ionnescu-Gion, soția sa, Ana Ciupagea, donează valoroasa lui bibliotecă Liceului I. C. Brătianu din Pitești. Cele peste 1000 de volume în limba română, franceză și italiană se află acum în colecțiile Bibliotecii județene Dinicu Golescu, Argeș. Cât despre casa în care a trait, a scris și a visat unicul Gion, ea este oglinda vremurilor noastre.

„Make Bucharest Great Again” vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare. Ce am mai scris se află aici:

Cookies