Lacul Morii, cel mai mare lac din București, realizat spre finalul regimului comunist, este în plin proces de modernizare urbană.
Situat la marginea Capitalei, lacul este cuprins de misterul trecutului, iar istoria apariției sale alimentează atracția zonei. Cu o atmosferă aparte, Lacul Morii reușește în continuare să stârnească imaginația și curiozitatea celor care tranzitează zona prin povestea sa încărcată istoric.

După inundațiile din 1975, regimul condus de Nicolae Ceaușescu a considerat că realizarea unui lac de acumulare era o necesitate, cu toate că lucrările de amenajare au început de abia în 1985. Principalul scop era protejarea Capitalei și a locuitorilor săi de posibile inundații.
Amenajat pe terenul unei vechi biserici (Sfântul Ierarh Nicolae), zidită în 1564 și demolată în 1986, și a unui cimitir, Lacul Morii poartă acum doar amintirea acelor locuri, asta după ce, prin urgentarea amenajării lacului, localnicilor li s-a impus mutarea rudelor decedate în alte cimitire.
Așa a primit denumirea de „Lacul sufletelor pierdute”, iar popularitatea sa rămâne puternică prin misterul care plutește în jurul Bucureștiului de altădată.
Potrivit istoricului Răzvan Voinea, istoria cartierului Crângași începe cu menționarea bisericii Sfântul Nicolae.
Istoria cartierului începe cu menționarea bisericii Sfântul Nicolae, la jumătatea secolului al XVI-lea. Era o lăcaș de cult care avea în jurul său câteva case care se extind încet, încet. Până pe la 1792 se constituie o mică așezare, care apare pe hărțile austriece din anul 1792. Așezarea se extinde treptat până la începutul secolului XX, când este inclusă în administrația orașului București. Satul a făcut parte din mai multe comune suburbane până în anul 1948, când avea aproximativ 15.000 de locuitori. Abia din anul 1948 putem să vorbim despre cartierul Crângași.
În interviul acordat B365.ro, Răzvan Voinea menționa și deciziile radicale luate în urma marilor inundații care vizau sistematizarea cartierului prin amenajarea Lacului Morii și construirea masivă de blocuri unde locuitorii aveau să se mute.
În mai 2026, Primăria Sectorului 6 promitea că locuitorii vor beneficia de cel mai mare parc amenajat după 1989 și că lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul anului 2027.
Proiectul are în vedere două etape de modernizare urbană. Prima etapă vizează amenajarea Insulei Lacul Morii, proiect aflat încă în desfășurare din februarie 2026. Termenul de finalizare a fost însă amânat până în septembrie, după depășirea termenului inițial care era în iulie.
Anunțul întârzierii a venit la doar câteva luni după ce Paul Moldovan, primarul interimar al Sectorului 6, a susținut în iulie că bucureștenii vor putea face plajă pe parcursul verii pe Lacul Morii.
A doua etapă vizează amenajarea parcului propriu-zis, care se va întinde de la Chiajna până în Parcul Crângași, de-a lungul apei.
Conform conducerii de sector, obiectivele proiectului urmăresc:
Te-ar mai putea interesa și:
Sursa foto: Dreamstime