ARHIVA B365

Cum a pierdut România o investiţie de 500 milioane de euro în favoarea Poloniei

Daimler AG, compania care deţine brandul Mercedes-Benz, a anunţat astăzi oficial că va investi 500 de milioane de euro în construcţia unei noi uzine de motoare. În cursă pentru această uzină era şi România, unde la Sebeş Daimler produce prin compania locală Star Transmission cutii de viteze. Aceasta este cea mai mare investiţie pe care România în ultimii ani în favoarea unei alte ţări din Europa Centrală. Noua uzină ar fi asigurat 1.500 de noi locuri de muncă bine plătite.

La începutul lunii aprilie Costin Borc, vicepremier, ministru al economiei, tehnocrat şi fost director general al CRH, declara în cadrul deschiderii noii fabrici de cutii de viteze a Daimler de la Sebeş faptul că „investiţiile străine reprezintă o prioritate pentru Guvernul României şi implicit pentru mandatul meu ca ministrul al economiei. La rândul ei, România este o soluţie pentru investitori”. Pe de altă parte, la fel precum în 2014 când a fost demarat proiectul de 300 mil. euro, nu exista o autostradă fără întreruperi între Sebeş şi Sibiu, iar promisiunea guvernului de atunci, condus de VVictor Ponta de a avea o autostradă până la Nădlac nu s-a concretizat.

Polonezii se lăudau deja se săptămâna trecută cu faptul că Mercedes-Benz va investi într-o uzină, potrivit publicaţiei Rzeczpospolita, nemţii fiind interesaţi să construiască noua fabrică în oraşul Jawor, din Silezia Inferioară, Polonia.

Sursa: Mediafax


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button