Motivarea Judecătoriei Sectorului 4 a fost redactată în urmă cu două-trei zile, iar DNA are la dispoziţie 30 de zile pentru a-şi motiva, la rândul ei, contestaţia la decizia de eliberare condiţionată. Tribunalul Ilfov va judeca recursul procurorilor DNA împotriva deciziei de liberare condiționată formulată de Judecătoria Sectorului 4 București în maximum 30 de zile.
Surse avocățești susțin că procedura prevede că DNA trebuie să-și motiveze contestația formulată la decizia de liberare condiţionată până la stabilirea termenului de judecată de la Tribunal Ilfov, cel pe raza căruia se află Penitenciarul Jilava, scrie romaniatv.net.
Conform motivării deciziei luate de Judecătoria Sector 4 și potrivit caracterizării Comisiei din penitenciar ataşate la dosar, „condamnatul a participat la activităţile de educaţie şi intervenţie psihosocială desfăşurate la nivelul secţiei de deţinere şi a desfăşurat activităţi productive în interiorul locului de deţinere din aprilie 2014. A elaborat şi publicat 4 lucrări ştiinţifice în perioada septembrie 2014 – martie 2015 iar în prezent este în curs de redactare a unei alte lucrări. Nu a fost sancţionat disciplinar pe perioada detenţiei iar pentru implicarea în cadrul activităţilor productive şi de reintegrare socială a fost recompensat de 11 ori în perioada mai 2014 – august 2015 (de 7 ori cu învoire de a ieşi din penitenciar). Se mai reţine că petentul execută pedeapsa în regim semideschis, nu este cunoscut cu antecedente penale iar pe perioada detenţiei a menţinut permanent legătura cu mediul de suport prin vizitele soţiei şi apeluri telefonice, beneficiind de sprijin moral şi material din partea familiei”.
Astfel, „condamnatul şi-a format o atitudine corectă faţă de valorile sociale, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, scopul preventiv şi educativ al pedepsei fiind atins, iar funcţiile de exemplaritate şi eliminare temporară ale pedepsei fiind îndeplinite, astfel încât în viitor să se încadreze într-o viaţă normală, părăsind câmpul infracţional”.