ȘTIRI

Cum a fost sărbătorită Ziua Marinei în Parcul Herăstrău, duminică GALERIE FOTO

Duminică, în zona debarcaderului, între orele 16:00 şi 20:00, au avut loc jocuri marinăreşti, fiecare dintre cei prezenţi fiind invitaţi să participe la deja clasicele concursuri de tras la parâma, cursa cu oul în lingură sau întrecerea în saci. La eveniment au participat unităţile militare din Constanţa, respectiv Mangalia, astfel încât publicul a avut ocazia să se informeze cu privire la acţiunile pe care acestea le-au întreprins în ultima perioadă.

 

Momentele de pauză dintre activităţile marinarilor au fost completate de muzica Fanfarei Militare care, de această dată, a fost acompaniată şi de un grup de majorete. Fetele au oamenii la horă, pe ritmul melodiilor tradiţionale româneşti. Inedită a fost prezenţa unui cuplu de origine asiatică, care a dansat cot la cot cu românii.

Cea mai importantă atracţie a zilei a fost standul Unităţii Militare din Mangalia, în cadrul căruia cei interesaţi au putut să înveţe să confecţioneze noduri marinăreşti la atelierul interactiv. Cei mai puţin îndrăzneţi în arta nodurilor au fost, totuşi, răsplătiţi pentru atenţia lor cu câte un mic element împletit: fie o brăţară colorată, fie un breloc stilizat.

Expoziţia de noduri şi împletituri marinăreşti a fost o altă atracţie a evenimentului, militarii oferind flyere şi broşuri pe această temă, îndemnând, în acelaşi timp, tinerii curioşi către o carieră în domeniul militar.

Manifestarea de duminică aceasta va continua pe data de 15 august la Foişorul din Herăstrău, unde organizatorii promit un set mai bogat de activităţi.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button