Cum a fost posibil Micul Paris? Cu reguli clare și stricte. Nici ușa de la stradă n-o schimbai în București dacă n-aveai aviz | EXCLUSIV: Arhiva “Cezara Mucenic”

16 feb. 2022
17907 Afișari
Cum a fost posibil Micul Paris? Cu reguli clare și stricte. Nici ușa de la stradă n-o schimbai în București dacă n-aveai aviz | EXCLUSIV: Arhiva “Cezara Mucenic”
Cum a fost posibil Micul Paris? Cu reguli clare și stricte. Nici ușa de la stradă n-o schimbai în București dacă n-aveai aviz | EXCLUSIV: Arhiva “Cezara Mucenic”

Pe vremuri, ca și azi, dacă doreai să construiești ceva în București, să-ți ridici o prăvălie, o casă, să schimbi olanele de la acoperiș cu altele din “fer”, adică să faci “ceva nou și frumos, evropenește”, trebuia să obții de la Primărie un “Bilet”, adică o autorizație de construcție. Regulamentele erau clare, făcute cu cap și respectate de toți. Erau chiar lege. Cezara Mucenic este cel mai reputat cercetător al evoluției urbanismului bucureștean, o somitate în domeniu. Iar Arhiva Cezara Mucenic înseamnă cea mai precisă bază de date și unică despre cum se construia în București. O colecție uriașă de “Belete” și de autorizații pentru “meremeturi”. Despre “meremeturile” din Micul Paris, astăzi, cu istoricul de artă dr. Cezara Mucenic, în exclusivitate la “Make Bucharest Again”, un proiect B365.ro dedicat patrimoniului Bucureștiului.

Cezara Mucenic: „Adevărul se găsește în arhive. De-abia când ai acest document precis, clar, când ai proiectul semnat de arhitect, atunci poți fi convins că el este autorul acelui imobil. Altfel rămâne o poveste frumoasă poate, dar cu o incertitudine”.

dimbovița, foto, istorica, 1856, ludwig angerer
Prima fotografie a Dâmboviței, 1856, cadru document istoric. Foto Ludwig Angerer.

O muncă de-o viață: Dr. Cezara Mucenic a studiat toate arhivele care vorbesc despre București între anii 1832-1899

O echipă de tineri arhitecți a avut cea mai bună idee din lume, cea mai importantă și mai frumoasă pentru istoria Bucureștiului: digitalizarea Arhivei Cezara Mucenic. Înainte să ajung la doamna Cezara Mucenic, am deschis cufărul cu nestemate intitulat arhivacezaramucenic.rhabillage.ro și-am simțit că a răsărit soarele și pe strada mea, strada pe care locuiesc, Speranței din București. Am descoperit “Biletul” prin care doamna Maria Theodorache cerea voe să-și ridice “o casă pe strada Speranței nr 19, Culoare de Verde”. Primește autorizație “înăuntrul curții”, iar proiectul este făcut de arhitectul I. Konstandt”. Când se întâmplă aceasta? În anul 1882! 1882! Am dat fuga la adresă și repede am fotografiat casa lu’ madam Theodorache, așa cum arată ea astăzi.

casa, strada, sperantei
Casa Doamnei Theodorache de pe strada Speranței, identificată in Arhiva Cezara Mucenic. Foto Antoaneta Dohotariu.
casa, sperantei
Prezent si trecut pe strada Speranței. Foto Antoaneta Dohotariu.

Din Arhiva Cezara Mucenic aflăm că șantierele duduiau în București în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Cu infinită răbdare și pasiune pentru București, Cezara Mucenic a văzut mii și mii de dosare, a studiat toate biletele/autorizațiile de construcție pe care le-a găsit emise de Primărie între anii 1832-1899. Le-a copiat și a făcut desene după planurile caselor.

cezara, mucenic, istoric, de, artă
Dr. Cezara Mucenic a văzut mii și mii de dosare, a studiat toate biletele/autorizațiile de construcție pe care le-a găsit emise de Primărie între anii 1832-1899. Foto Antoaneta Dohotariu.

Cei de la Hotel Dacia cer voie “să schimbe așternutul gangului așternându-se asfalt”, asta în anul 1882

Tot bucureșteanul dorea să construiască ceva, să repare, să înlocuiască, să lărgească, să schimbe, să devină “evropean”. Cei de la Hotel Dacia cer voie “să schimbe așternutul gangului așternându-se asfalt”, asta în anul 1882. În anul 1887, A. Focșăneanu, președintele Societății Israelite intitulată “Prima Societate pentru Cântarea Morboșilor și Inmormântarea”, cere voie să construiască o Sinagogă pe strada Mumularilor, nr 8, proiectul fiind semnat de arhitectul O. Kublinger .

arhiva, cezara, mucenic
Arhiva Cezara Mucenic. Acesta este biletul prin care Nicolae Boiangiul din Mahalaua Sfântul Ioan Nou cere sa faca „meremet special cu schimbare de ferestre si acoperis”.

Etajul de deasupra pământului era parterul, bucureștenii încă nu aveau termenul de parter

Istoric de artă, dr. Cezara Mucenic: “În arhive am descoperit că mulți termeni (din domeniul construcțiilor, arhitecturii, n.n) încă nu existau în limba română și oamenii încercau să-i exprime într-un fel. Am studiat foarte multe documente scrise în alfabetul chirilic. Mereu găseau aceste formule prin care să sugereze ce vor să facă, așa cum este “așternutul gangului”. Nu doreau să schimbe podeaua, pentru că nu era podea, era așternutul gangului, pe el doreau să-l schimbe cu asfalt.Termeni din aceștia au existat până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Acum scriu o carte despre Bulevardul Elisabeta. L-am găsit în arhive pe arhitectul de la Primărie care vorbește despre ”etajul de deasupra pământului”. Ei, ăsta era parterul, încă nu aveau termenul de parter. Sau spuneau că vor să-și facă “o casă cu două nivele”, noi am crede că este vorba despre o casă cu două etaje. A durat un timp până când am reușit să-mi dau seama că o casă cu două nivele era de fapt una cu pivniță și parter. In cursul biletului se mai făcea și câte un desen care să explice ce și cum, când încă nu știau cum să spună metri pătrați, spuneau “metri” și alături desenau un pătrat”.

Bulevardul Dinicu Golescu s-a numit inițial Bulevardul din Dosul Gării, acum ne ferim de anumiți termeni”

Istoric de artă, dr. Cezara Mucenic: “Îmi plac efectiv și descrierile lor și limba vorbită foarte colorată, limba aceasta de care nu se fereau, foloseau niște termeni care acum sunt sensibili pentru noi. Acum nu spui “dos” că se gândește omul la altceva. Nu spui curtea din Bulevardul din dosul Gării, acela era actualul Bulevard Dinicu Golescu, care s-a numit inițial Bulevardul din Dosul Gării, așa scrie pe hărți”.

arhiva, cezara, mucenic
Arhiva Cezara Mucenic. Biletul prin care serdarul Ghiță Popescu vrea sa astupe „gârliciul de la pivnița casei sale si sa facă o fereastră mică”.
Lucrarea de doctorat a Cezarei Mucenic cântărește 4,5 kg și aduce dovezi despre arhitectura civilă din București în secolul al XIX-lea

Cezara Mucenic a urmat cursurile Facultății de Arte Plastice din cadrul Universității București, secția Istoria și Teoria Artei, pe care le-a absolvit cu un studiu privind arhitectura tradițională din București. A plecat de la teoria lansată de arhitectul Constantin Joja care afirma că a existat o arhitectură civilă specific urbană în București. Că nu am avut numai case de târgoveți de inspirație balcanică, am avut și arhitecți români, de care nimeni nu știa. Ei au fost scoși din deplina uitare de Cezara Mucenic. În anul 1972, Cezara Mucenic s-a încris la doctorat și a lucrat la teză până în anul 1989, cu pauze de câțiva ani. Lucrarea sa de doctorat cântărește 4, 5 kilograme și se numește “Arhitectura Civilă din București în secolul al XIX-lea”. În ultimii 40 de ani, Cezara Mucenic a desfășurat nenumărate proiecte în care a prezentat cu precizie evoluția arhitecturii bucureștene  in veacul al XIX-lea. Inspirată de uriașa sa bază de date, doamna Cezara Mucenic a scris cărți despre București cu dorința de a transmite mai departe moștenirea sa culturală.

cezara, mucenic, istoric, de, arta
Lucrarea de doctorat a Cezarei Mucenic cântărește 4, 5 kilograme și se numește “Arhitectura Civilă din București în secolul al XIX-lea”. Foto Antoaneta Dohotariu.
O muncă de Sisif pe care nimeni nu a făcut-o până la Cezara Mucenic

Arhiva Cezara Mucenic este organizată în plicuri care conțin numeroase date despre București, plicuri păstrate în cutii, voi puteți să le vedeți în online aici arhivacezaramucenic.rhabillage.ro. A copiat fiecare “bilet” important care se referea la vreun lucrare nouă sau la vreun “meremet”. A făcut schițe după planurile caselor, a copiat orice însemnare a arhitecților. A fotografiat mai târziu, când a avut aparat de fotografiat, o parte din aceste “bilete” unice. O muncă de o viață, nemaipomenită, pe care nimeni nu a mai făcut-o până la Cezara Mucenic. O bază de date de referință pentru cei care învață despre București.

arhiva, cezara, mucenic
Arhiva Cezara Mucenic. Casă din Bucurestiul secolului al XIX-lea.
Marin Hristea voiește a face un meremet, adică “o transformare de uși și ferestre pentru a le mari și schimba forma, de a deveni sus rotunde sau ovale”

Iată cine erau cei care doreau să facă din București un Mic Paris. Jitănița Perițeanca din Mahalaua Jitănița cere în anul 1837 să-și facă “locuință cu două nivele”, casă vrea și Eufrosina Ghelitz de pe Ulița Pescăriile Vechi din Mahalaua Scaunelor. Marin Hristea voiește a face un meremet, adică “o transformare de uși și ferestre pentru a le mari și schimba forma, de a deveni sus rotunde sau ovale”. “Meremetul” este acea lucrare de reparație sau de întreținere a unei clădiri, actul se referă la aranjarea, dregerea și dichisirea casei, iar cuvântul vine din limba turcă.

arhiva, cezara. mucenic
Cum avea o casă din Micul Paris, casa lui Costache Movilă, anul 1858. Arhiva Cezara Mucenic.
Eforia Spitalelor Civile avea o ghețărie pentru Spitalul Colțea și cere bilet pentru “a o înveli cu olane în loc de trestie”

Eforia Spitalelor Civile avea “grădini din dosul Localului Eforiei, acolo e o ghețărie pentru Spitalul Colțea”. Cere bilet pentru “a o înveli cu olane în loc de trestie”, se întâmpla în anul 1882. Alții dărâmă și fac altceva nou: “vreu a construi din nou o prăvălie cu fața la strada Lipscani, în locul unde este acuma vechiu”. Vecinul lui Petrache Dimitriu din Centrul Vechi: “Începând din restrasa prăvălie a vecinului, linie dreaptă la colțul casei cu etaj din răspântia stradei Șelari a domnului D. Coșaria, parte din domnii membri ai Primăriei propun a ține o singură linie din strada Germană la strada Șelari”.

Se tăiau străzi, se îndreptau, se demola și se reconstruia. Toți aveau o necesitate, o doleanță. În anul 1870, Spiridon Danielesku de pe strada Israelită scrie la Primărie: “Voind a înveli cu metal casa me, din Culoarea Roșie, Suburbia Popesku, strada Israelită nr. 19, ai pune cercevele din nou la ferestre, dinspre stradă a trage niște cercuri de zid sub pereții etajului de sus, din partea care vine d’asupra gangului, a repara cu zid gros două camere din etajul de sus, a înveli scara, a despărți cu zid de paiantă în intrul (vestibulul) etagiului de sus, a pune din nou cercevele la pridvoru’ atât sus, cât și jos”.

Iar Costaki Nicolae: “voesc a face la catul al doilea un balcon de fer precum și a schimba de la fațada prăvăliei în geamuri mari după un stil nou și frumos”. Unul vrea să-și pună galantar în fața prăvăliei, iar un altul cere “va rog a-mi slobozi un bilet pentru a schimba ușile, ferestrele și de a face fațadă la prăvăliile dupe Podul Mogoasoaiei Mahalaua Crețulescu ce le am”.

arhiva, cezara, mucenic
” Efrosina Ghelitz vrea sa mute o usă de la o prăvalie din hanul pe care-l stapâneste”. Arhiva Cezara Mucenic.
Cel mai mult îmi plăcea arhitectura, o înțelegeam cel mai bine, doream să aflu cât mai multe despre arhitectura Bucureștiului”

Cicerone Mucenic, tatăl Cezarei Mucenic a fost un reputat învățător cu vocație, Director al Școlii de băieți care funcționa în localul Școalei Romanescu de fete de pe strada Mihai Vodă, colț cu Uranus, devenită Școala 124. Cezara Mucenic, părinții și sora ei au locuit în școală între anii 1946-1961, în două încăperi care însumau 6.80 mp. Școala 124 a fost proiectată de arhitectul Arghir Culina și demolată de Ceaușescu laolaltă cu întreg cartierul Uranus. Despre această viață aspră de după război, întreaga poveste a familiei Mucenic, într-un viitor articol, neapărat.

1856, bucurestiul, vazut, de sus, foto Ludwig Angerer.
Prima fotografie panoramică a Bucurestiului, Foto document istoric, 1856, Ludwig Angerer. Vedere spre Cotroceni.

Istoric de artă, dr. Cezara Mucenic: “Acum, în sfârșit, am mai mult timp să lucrez la cărți despre case, străzi, oameni din Bucureștiul secolului al XIX-lea, în special, pentru că eu despre acesta am adunat cele mai multe informații și acesta consider că este foarte important să fie scos la lumina. (..) Eu nu eram arhitect, mie nu-mi ajungea să văd o clădire, eu doream să știu când a fost construită sau dacă ea este suficient de veche ca să spun că a fost întâi față de altele”.

arhiva, cezara mucenic
Arhiva Cezara Mucenic a fost digitalizată.

Istoric de artă, dr. Cezara Mucenic: “Profesorul meu, Raoul Șorban, era șef de catedră, învățase la Școala Vieneză și îi aprecia mult pe cei care înclinau spre arhitectură. Tot Șorban ni l-a adus pe arhitectul Constantin Joja să ne vorbească la Facultate. El a venit și ne-a prezentat teoria lui despre arhitectura urbană din București. Atunci, profesorul Șorban a avut o idee genială. Mi-a spus: ce-ar fi să continui tu ideile lui Joja? Așa m-am apucat să caut partea de dovezi materiale și să documentez tema. Eu eram totuși istoric de artă, nu eram arhitect, mie nu-mi ajungea să văd o clădire, eu doream să știu când a fost construită sau dacă ea este suficient de veche ca să spun că a fost întâi față de altele”.

Calea Moșilor încă era întreagă, fără blocuri. Am intrat prin curți și am făcut desene, deoarece eu nu aveam aparat de fotografiat”

Istoric de artă, dr. Cezara Mucenic: “Am umblat pe Calea Moșilor, care încă era întreagă, nu apăruseră blocurile. Am intrat prin curți și am făcut desene, deoarece eu nu aveam aparat de fotografiat. Și unde mi s-a părut mie că se apropie de ceea ce ne spusese arhitectul Joja, unde am găsit galerii de pildă, am făcut desene. Pe urmă mi-am spus: dar, totuși, din epocă nu găsesc niște date? Oare în presa vremii nu găsesc ceva? Și am găsit anunțuri în primele ziare ale României, din anul 1832, am găsit anunțuri de vânzare-cumpărare în care descriau casa. Și atunci am aflat că avea galerie, că avea pivniță boltită, câte camere avea și așa am extras toate acele date”.

Arhitectură civilă urbană, Lipscani. Sursa foto: ARCUB
Cezara, tu ai stofă ce cercetător, pentru că ai imaginația să găsești surse”

Istoric de artă, dr. Cezara Mucenic: “Am adunat dovezi și așa s-a născut teza de diplomă, care l-a uimit pe profesorul Raoul Șorban. Mi-a spus: Cezara, tu ai stofă ce cercetător, pentru că ai imaginația să găsești surse. Și am început să descopăr multe lucruri. De exemplu, raportul lui Sanjouand în limba în franceză, care spunea ce trebuie făcut pentru înfrumusețarea Bucureștiului, pour la l’embellissement de Bucharest. Am început să descopăr primele desene ale unor case, sunt primele schițe ale caselor din București, sau cum trece strada față de casă, cum trebuie să fie asezată casa fața de stradă. Am început să găsesc cum cer să se construiască cei de la Primărie. Oamenii scriau mereu ce doresc să construiască, să modifice, să repare, să aibă casa pivniță boltită, că vrea magazie de nu știu care”.

Eu îmi notam în ce dosare există ce mă interesa, la ce pagină, și pe acelea le puneam deoparte și pe celelalte le dădeam înapoi”

Istoric de artă, dr. Cezara Mucenic: “O doamnă arhivar ne scotea dosarele, prietenul care citea scrierea cu litere chirilice (cum era in perioada 1832-1856) știa de la mine ce caut, le răsfoia și îmi spunea: uite, scrie despre cutare, te interesează? Da! Uite scrie despre o casă care a ars și vor să reconstruiască. Da, asta mă interesează. Scrie că trebuie să se demoleze nu știu ce pentru că este într-o stare foarte proastă clădirea. Da, mă interesează. Și alegeam dintre aceste dosare numai unele. Eu îmi notam în ce dosare există ce mă interesa, la ce pagină, și pe acelea le puneam deoparte, pentru a-mi citi intregul pasaj și eu să notez, iar pe celelalte le dădeam înapoi. Scriam totul de mână”.

Calea Mosilor inainte de blocurile socialiste.
M-am gândit: ce se va întâmpla cu această arhivă? După ce eu nu o s-o mai folosesc, o să dispară”

Istoric de artă, dr. Cezara Mucenic: “După ce am parcurs întreaga arhivă a anilor 1832- 1899, pe baza ei mi-am făcut teza de doctorat. Crescând cei doi băieți ai mei am constatat că ei nu se îndreaptau deloc spre acest domeniu al meu. Și atunci m-am gândit: ce se va întâmpla cu această arhivă? După ce eu nu o mai folosesc și dispar. Și atunci am început să întreb în dreapta și în stângă, cine ar fi dispus să se ocupe de această digitalizare și am ajuns la acel ONG care a spus da. Au venit au văzut fișele, fotografiile și au spus da”.

In București aveam casa țărănească, dar totul s-a schimbat în momentul în care au avut nevoie de zonele acestea comerciale”

B365.ro: Câți ani ați stat în arhive?

Istoric de artă, dr. Cezara Mucenic: “Cred că cel puțin vreo opt, zece ani. Eu nu am încetat cercetarea după ce mi-am adunat materialul pentru doctorat. M-am dus și în Bulgaria ca să văd arhitectura despre care se spunea că am preluat-o noi și am tradus articole din limba bulgară ca să aflu ce spun cercetătorii lor. Mi-am dat seama că arhitectul Constantin Joja a avut dreptate, dar parțial. Sigur, la început în București a fost o arhitectură așa cum se făcea și la țară. Aveam casa țărănească, totul s-a schimbat în momentul în care au avut nevoie de zonele acestea comerciale, în care să existe prăvălia dar și casa omului. In momentul acela a trebuit să găsească alte soluții pe care nu le-au luat de la vecini, au găsit propriile lor soluții. Soluții care au fost găsite și în Occident și peste tot”.

Istoric de artă, dr. Cezara Mucenic: “Doreau să aibă prăvălia la stradă, (dar cu intrarea în curte), iar prăvălia trebuia neapărat să mai aibă un spațiu pentru depozitare în spate, pentru marfă. Casa, locuința era la inceput în spate unde trebuia neaparat să ai și curte. Apoi locuința a fost pusă la etaj dar cu intrare din curte. Aveai casa și curtea și toate erau în formă de L sau de U, cu partea mai îngustă către stradă, partea mai lungă către curte. Ca să folosești mai bine camerele orientate spre curte, făceai această galerie exterioară deschisă inițial, și pe urmă, când sticla nu a mai fost un produs de lux s-au închis galeriile cu geamuri. Înainte erau deschise. Prăvălia nu avea geam, când nu exista sticlă aveau ochiulețe de geam acoperite cu bășica porcului, de porc și de bou, discutăm de perioada mai veche de la începutul secolului al XIX-lea. Existau aceste galerii interioare din curte care erau și de comunicare și de decomandare a spațiilor. Proporțiile acestor case din București nu sunt asemănătoare cu cele din sud și din zona balcanică. Era un tip bucureștean de arhitectură, inventat aici, de meșterii de aici. Nu era exclus ca unul dintre meșteri să fie bulgar și să facă exact cum știa el, dar stilul general era al nostru”.

arhiva, cezara, mucenic
Raportul lui Sanjouard în limba în franceză care spunea ce trebuie făcut pentru înfrumusețarea Bucureștiului, pour la l’embellissement de Bucharest.Arhiva Cezara Mucenic.

 

Bucureștenii dacă au văzut undeva ceva bun și frumos, vroiau să facă aici la fel în cel mai frumos mod evropenesc

Istoric de artă, dr. Cezara Mucenic: “Am descoperit că la mijlocul secolului al XIX-lea noi am fost invadați, în sensul cel mai bun, de arhitecți. Întâi străini, dar oamenii de aici, bucureștenii au avut întotdeauna o dorință foarte mare de a realiza ceva mai nou. Ceva mai bun. Dacă au văzut undeva ceva bun și frumos, vroiau să facă aici la fel “în cel mai frumos mod evropenesc”.

„Arhitectul făcea de toate; Discuta tăierea de străzi, făcea case, dar mai făcea și proiectul celebrelor umblătoare”

B365. ro: Deci toate țineau de mândria asta a noastră?

Istoric de artă, dr. Cezara Mucenic: “Se străduiau să facă și să folosească cei mai buni meșteri și materiale noi, iar în momentul în care au apărut arhitecții, căutau cei mai buni arhitecți, iar arhitectul făcea de toate. Chiar dacă el era vienez și făcuse studii în Viena, sau francez, făcea și partea de urbanism, adică discuta tăierea de străzi, sau cum să se așeze casa față de stradă, dar proiecta și casa dupa cerința proprietarului și nu refuza proiecte minore de grajd, alte anexe sau celebrele umblătoare”.

Vodă Ipsilante a dat un act domnesc în care spunea să nu mai fie străzile “șuvăite”, să fie mai drepte, că de aceea când ia foc orașul nu mai poate fi stins

B365. ro: Chiar, unde erau umblătorile?

Istoric de artă, dr. Cezara Mucenic: “Inițial în curte, dar pe urmă au început să aibă sisteme de vidanjare, Primăria făcea regulamente pentru tot. Primul regulament major a fost dat în anul 1848. În anul 1847 a fost focul cel mare, focul care s-a întins din dreptul Bisericii Sfântul Dumitru Poștă și care a cuprins toată zona comercială. A mers spre Lipscani, dar și către est până la Biserica Udricani. Atunci au ars biserica Sfântul Gheorghe Nou, Biserica Curtea Veche și multe altele. Casele au fost făcute scrum pentru că majoritatea erau din lemn. Și înainte de focul cel mare, se mai făcuseră niște norme, că încă de pe vremea lui Ipsilante exista un act domnesc în care el spunea să nu mai fie străzile ”șuvăite”, să fie mai drepte. Că de aceea când ia foc orașul, nu mai poate fi stins”.

Regulamentele de construcție au curs unul după altul și au fost mereu îmbunătățite”

Istoric de artă, dr. Cezara Mucenic: “Și, după Focul cel mare s-a făcut regulamentul prin care s-a împărțit Bucureștiul în cele trei ocoale, așa se numeau. Erau concentrice, se desfășurau concentric față de centrul orașului care aparținea de Culoarea Roșie. Centrul era încadrat în Ocolul I și acolo nu mai era voie să se construiască nimic din lemn. Nici casele, nici acoperișurile să nu fie cu draniță, nici grajdurile, toate să fie neapărat din zid. Atunci s-au scos meseriile care aduceau foc, cum era fierăritul, fierăriile unde foloseau foarte mult focul și oricând putea sări o scânteie. Se mai permiteau unele elemente de constructie din lemn gardul, împrejmuirea lui. Numai cel dinspre stradă trebuia să fie frumos din fier, restul putea să fie din lemn”.

Regulamentele au curs unul după altul și au fost mereu îmbunătățite”.

“După 1990, când au început retrocedările, noi cei din arhive eram cei periculoși pentru că puteam să furnizăm date corecte, aveam acces la bilete”

B365.ro: Aveai nevoie de aprobare chiar și când doreai să-ți faci geamurile mai mari, după un stil nou și frumos?

Istoric de artă, dr. Cezara Mucenic: “Da, pentru că au aparut și problemele acestea de construcție, lucrau cu meșteri care nu știau prea bine meseria și cădea zidul, cădea fereastra, cădea casa. Și atunci au spus că Primăria să verifice totul, toate să aibă un bilet. Biletul a ajutat foarte mult Bucureștiul. Când s-a interzis să mai fotografiem autorizațiile de construcție, noi care făceam cercetare eram aia periculoșii care puteam să furnizăm date “false”, adicătelea”.

După 1990, nu era voie să fotografiezi autorizațiile, dar eu nu fotografiam autorizațiile, eu fotografiam biletul, pentru că numai eu știam că bilet înseamnă autorizație”

B365: ro: Adicătelea cum? Nu am înțeles. Ce doreau să interzică, ca doar erau acte de la 1870?

Istoric de artă, dr. Cezara Mucenic: “Adicătelea discutăm de întâmplări după anul 1990, în momentul în care au început retrocedarile și cei periculoși erau cei care aveau dovezile corecte. Nu era voie să fotografiezi autorizațiile, dar eu nu fotografiam autorizațiile, eu fotografiam biletul, pentru că numai eu știam că biletul înseamnă autorizație. Așa am reușit să fac poze în continuare și la autorizații, pentru că de multe ori poza mergea mult mai repede decât scrisul meu, decât copiatul meu”.

Nicolae Ioan vrea „sa coboare ferestrele si usa la prăvăliile cu brutărie ce le are in mahalaua Sfântul Gheorgue Vechi”. Arhiva Cezara Mucenic.

 

Aceasta am vrut să fie o arhivă publică. Să nu se mai ia cercetarea de la capăt; Am spus: cine va mai avea răbdare să răsfoiască sute de dosare filă cu filă, cum am făcut eu?”

Istoric de artă, dr. Cezara Mucenic:Arhiva Cezara Mucenic sper să folosească în continuare tuturor. Un element care m-a impresionat negativ a fost faptul că la noi foarte multă lume care a lucrat în acest domeniu, ca acesta al meu, nu a lăsat nimic în urmă și mereu s-a luat totul de la capăt. Iarăși s-a mai făcut o cercetare pe teren, iar s-au adunat nu știu ce date, acelea s-au îngropat undeva și pe urmă a venit altă echipa, în alți ani, și a luat-o de la capăt. Ei, aceasta am vrut să fie o arhivă publică, să nu o mai ia nimeni de la capăt. Am spus: Cine va mai avea răbdare să răsfoiască sute de dosare filă cu filă, cum am făcut eu? Pentru că până în anul 1887 dosarele nu erau alcătuite după niciun criteriu, le găseai așa cum au venit hârtiile, încît, de exemplu, puteai să găsești într-un dosar ceva despre o casă și în continuare despre aceeași casă găseai în alt dosar, totul era absolut haotic. Dacă eu am reușit să extrag documentație despre Lipscani, despre atâtea altele, este pentru că am luat dosarele pagină cu pagină și mi-am notat de câte ori am găsit Lipscani. Nimeni nu o să mai stea după mine, să aibă această răbdare. Era păcat să nu las totul la următorii, la cei care vin, dacă eu am avut această răbdare sa fac aceasta arhivă”.

„Make Bucharest Great again”, proiectul B365.ro susținut de Promenada Mall și Mega Mall, parte din grupul NEPI Rockcastle, vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare, moderne, revoluționare. Ce am mai scris se află aici:

 

Cookies