Şi anul acesta, cu ocazia Street Delivery, strada Arthur Verona a fost împânzită de artişti, arhitecţi, muzicieni şi meşteri care au oferit o alternativă la felul în care este percepută locuirea oraşului, prin atelierele şi workshopurile organizate. Lista completă cu standurile participante o găsiţi aici.
În 2014, evenimentul s-a extins în Piaţa George Enescu din Capitală, care a găzduit insula Street Delivery Sports. Pentru această zonă, organizatorii au fost nevoiți să plătească 5400 de tichete de parcare, deoarece nu au obținut aprobarea Primăriei Capitalei pentru extinderea evenimentului în piaţă.
Tema Street Delivery 2014 a fost societatea mobilă, o îmbinare între societatea civilă şi ideea de mobilitate. Care a fost atmosfera şi cum au fost întâmpinaţi bucureştenii, vedeţi în Galeria Foto de mai sus.