Cum a fost la petrecerea de ziua Patriarhului

Ieri, 22 iulie 2021, Patriarhul Daniel a împlinit frumoasa vârstă de 70 de ani. Spre nesurprinderea mea nu am fost invitat, dar, tot spre nesurprinderea mea pot sa îmi imaginez cum a fost petrecerea de ziua dumnealui, petrecere care început încă de dimineață.

Iubirea s-a ridicat din pat împingând, cu creștetul Ei luminos, Soarele peste linia orizontului și gâdilându-l pe Acesta cu câteva fire de păr care i se răzvrăteau din breton după o noapte de somn în care visase cum miliarde de licurici se adunaseră în jurul Catedralei Mântuirii Neamului să cânte Oda Bucuriei. Zorii primordiali au scăldat în iertare Bucureștiul dinspre Colentina spre Prelungirea Ghencea, anunțând începutul unei zile în care păcatul s-a estompat într-un trecut care nu a existat niciodată.

Lumea s-a trezit mai bună. Oamenii s-au uitat, pentru prima dată, cu atât de multă îngăduință unul la celălalt, încât orice greșeală i-a părut fiecăruia o glumă. Totul era iertat, iar pacea și liniștea valsau în mustața lui Tudor Gheorghe care folosea Cerul pe post de microfon. Lumina Cerului a mângâiat cu cea mai catifelată mână fiecare ochi care s-a deschis, iar, ca răspuns, ochii își suflau cu speranță unul în altul, gest care îi făcea să chicotească nesfârșit. Nimeni nu a avut ce să își reproșeze în dimineața sfintei zile de 22 iulie 2021.

Spre suprinderea doamnei Marieta din Vitan, femeie de serviciu la Spitalul Universitar din București, primul și singurul călător din primul autobuz 123 care a circulat în acea dimineață, Piața Unirii se transformase într-un templu închinat Iubirii, Nejudecății și Acceptări în care toată lumea era binevenită ca Fiu al lui Dumnezeu. Doamna Marieta s-a dat jos din 123, cu mult înainte de destinație, plină de uimire și acompaniată de șoferul Mihăiță care oscila între fericirea deplină și o undă firavă de stres că își lăsa autobuzul așa. Doamna Marieta a oscilat și dumneaei o clipă nesfântă între fericirea deplină și holul care o aștepta la mopuit în spital. Apoi s-a uitat la Mihăiță, și-a făcut o cruce și i-a zis: “Ai, să-mi bag pula. Ce e asta?”. “Nu știu, doamna Marieta…”, i-a răspuns Mihăiță în timp ce a luat-o de mână ca să se îndrepte amândoi spre Templu. Doamna Marieta a avut o clipă de zvâcnire în care a vrut să îl întrebe pe Mihăiță de unde știe cum o cheamă, dar răspunsul i-a venit înainte ca întrebarea să se încheie. A fost clar acum și pentru doamna Marieta și pentru șoferul Mihăiță că fericirea deplina era singura lor opțiune.

Cei doi au decis să intre în Templu, dar au realizat că nu pot să meargă, ci doar să danseze. Au început să plângă de bucurie, iar lacrimile lor li s-au scurs pe brațe, până în palme și apoi în jos, pe picioare, preluând controlul asupra trupurilor acestora și împingându-i pe cei doi într-un vals al naturaleții care le contopea frunțile cu toți norii albi de pe Cer. Marieta și-a dat seama că poate curăța holul spitalului doar dacă se gândea la asta, iar Mihăiță a închis ușile autobuzului doar clipind. Le-a deschis apoi la loc, conștientizând faptul că orice om ar intra în autobuz, ar primi cu recunoștință oportunitatea de adăpost și nu ar pângări locul.

Cei doi au valsat apoi până în Templu care i-a supt înăuntru prin buzele Armoniei. Noroc că aceasta avea strungăreață, altfel, cei doi ar fi riscat să fie striviți de atât frumos. Dar nu acesta era Planul, iar ei nu au fost striviți.

În Templu, îngerii alergau ca zăpăciții, ținând niște coșuri imense deasupra capului ca să prindă caviarul care curgea pe ici pe colo din tentaculele unei caracatițe imense alcătuite, prin Voia Domnului, doar din smaralde și rubine moi. Sfintele Luni, Marți, Miercuri, Joi, Vineri, Sâmbătă și Duminică prăjeau pâine la subraț unde țineau câte un Soare mic care strălucea din blândețe. Heruvimii țeseau dulciuri de fel și fel din lâna de aur a unui miel care nu avea nici început și nici sfârșit. El doar era. Arhanghelii dezlipeau râuri de șampanie din cele mai îndepărtate colțuri ale Universului care era tot acolo.

Orban și Cîțu ajunseseră primii la locație și cântau aceeași piesă la același flaut în același timp, iar Șoșoacă și Liiceanu, pitiți într-un colț, făceau schimb de idei și glume cu canguri, băgânduși-le unul celuilalt în marsupiu. Elena Udrea îi făcea codițe Anei Blandiana care scria versuri din ferestre deschise. Viorica Dăncilă cosea un goblen infinit cu portretul lui Dalai Lama după ce îl transformase pe Traian Băsescu într-un ac. Vreo cincizeci de bufnițe roz îi tatuau USR pe gleznă Gabrielei Vrânceanu Firea, în timp ce Nadia Comăneci făcea un șpagat imens pe zâmbetului domnului Iohannis, în timp ce eternitatea își croia drum prin ea însăși.

Marieta s-a uitat la Mihăiță, l-a sărutat pe acesta pe frunte și l-a întrebat: “Atât au ăștia de mâncare?”. Mihăiță a început să râdă și i-a răpuns: “Haideți la McDonald’s!”.

Nota B365.ro: Teleșpan a scris mai multe articole pe care le putem transforma în cărți de căpătâi. Iată:

• CUM L-am găsit pe Dumnezeu
• 3 rugăciuni care ne pot ajuta să o ducem mult mai bine în calitate de bucureșteni
• Cele mai bune locuri de aterizat cu elicopterul în București sau cum igiena intimă te ajută să ai o viață mai bună
• Cel mai bun film pe care l-am văzut vreodată și care mi-a schimbat complet percepția asupra filmului cu proteste și pandemie pe care îl vedem cu toții