Cum a fost la nuntă la George Simion

Ah, timpul, acest concept care se prezintă non linear când are chef de glume bune și care ne îmbârligă în fel și chip fără să scoată o vorbă, ca un mut care te vrăjește cu privirea lui oarbă, ca o stranie vedenie cu gust de viață în ochii celui care nu se uită decât unde-i arată propria lui privire surdă, ca o deformare a spațiului netactil și posibil curbat, ca o defragmentare a unui tot în care totul ne pute și în care nici dracu’ nu mai ține minte de unde a început fraza asta sau unde o vrea ea să ajungă, exact ca timpul care stă pe loc în timp ce ne curge printre picioare ca pisica lui Schrodinger, dacă Schrodinger ar fi avut timp să aibă aceeași pisică precum Moartea însăși, căci noi știm cu toții că pisicile țin cont de faptul că, cu cât ai mai mulți stăpâni, cu atât ai mai multe beneficii, important e să nu fii sclav, dar asta n-are nicio legătură sau mă rog. Mai bine mă rog. Exact. Mersi. Doamne, vezi că vin cu un text, inspiră-mă, da-Ți-ar Dumnezeu sănătate! Sigur. Scrie așa:    

Bună sunt eu, aparent Adi și în weekendul care vine am fost la nunta lui George Simion unde m-a invitat nimeni altul decât Preacuratul Phather Chimmychunga de la Mănăstirea Hurtssogood-ului din Brașov și Constanța, după cum bine știți mănăstirea fiind chiar la granița dintre cele două județe. Dumnealui a zis: Adi să vii la nuntă, Eu am zis: Nu vin, Dumnealui a zis: Hai, mă, Adi, Eu am zis: Nu voiam, dar m-ai convins. Și m-am dus.

M-am dus mânat de o idee care mie îmi face o deosebită plăcere, singura idee care îmi aduce bucurie, o idee care e posibil să nu-i coafeze pe mulți dintre oameni și anume că în fața lui Dumnezeu și David Popovici și George Simion și Dalai Lama și Phather Chimmychunga și eu și doamna Mona Muscă despre care cineva mi-a vorbit recent foarte frumos și Kate Winslet și dumneavoastră  suntem egali, adică toți suntem idei într-o ciorbă mentală în care fiecare are propriul rol care merită tot respectul, indiferent de ce ar sugera aparențele. Bine, m-am dus datorită acestui motiv, dar și din curiozitate să văd cum arată 50 de kilograme de mărar, deși nici eu nu sunt epilat demult.  

Recunosc că prima impresie din cele două pe care le-am avut la nuntă nu a fost ok, dar n-o s-o descriu. Când am ajuns acolo era în plină desfășurare un concurs de cultură generală la care participau preoți, cei cu cel mai mare punctaj urmând să participe la proba practică, câștigătorul acesteia din urmă urmând să cunune mirii. Printre întrebările pe care le-am prins eu au fost: Câți dinți are o lostriță tânără? Miorița se tunde și inghinal? (M-am gândit foarte imediat că lâna inghinală ar trebui să se vândă mai scump și să se numească Pișmir sau Cacașmir, că distanța nu e mare.) și o întrebare care are mare legătură cu primul paragraf al acestui text: Câte strofe ar fi avut Luceafărul dacă Eminescu nu l-ar fi scris niciodată?

La proba fizică s-au calificat 7 preoți, iar proba s-a referit la tehnicile de îmbrobodire ale acestora. Practic, fiecare preot avea la dispoziție 10 minute în care să pună broboadă cât mai multor femei pe care le trimiteau apoi spre un actor care îl interpreta pe Meșterul Manole și care le întâmpina pe femei cu un zâmbet pervers, dar ele nu știau de ce. A existat un câștigător, nu i-am reținut numele, dar nici dumnealui pe al meu și aia a fost, mare sărbătoare, cumva aveau motive de bucurie și cei care nu mai trebuiau să-l cunune pe George Simion și cel care urma să o facă. Plus că 193 de noi biserici au apărut acolo ca prin minune și sacrificiu, că abia mai aveai loc tu ca om. Femeile îmbrobodite ia-le de unde nu-s, din nou o situație de tipul pisica lui Schrodinger, că uite că nu contează dacă ceva e viu sau mort când te lovești de el. 

Odată cu desemnarea câștigătorului au apărut și cei doi viitori soți și atunci totul s-a preschimbat în aur. Gen totul. Vă explic. Mirii erau precedați de o serie de iele care ar fi trebuit să presare petale de maci pe drumul înspre preot, făcând pași din ăia țopăitori valsanți și mișcând amplu din brațe, dar rochiile lor diafane s-au transformat și ele în aur și vă dați seama că le îngreunau mult mișcările, adică aduceau așa mai mult cu Omul de Tinichea și sunetul era destul de deranjant, că multe dintre iele aveau piercinguri și cercei imenși care se loveau de aurul tip tablă cumva al veșmintelor. Un ding ding destul de asurzitor, dar ele nu se opreau din mișcat că de asta veniseră. Nu s-au oprit nici când a urlat preotul la ele, pentru că ele sunt iele, nu creștine. Asta a dus la o oarecare frustrare în rândul prelatului care și el era tot aur aur și trebuia să stea cu mâna în care ținea cădelnița foarte departe de trup, că i s-a lovit o dată de sutană și am crezut că nu știu, în fine. Zgomot mare. Volumul era în Iad, dar spiritul în Rai.

Din cauza asta n-am auzit nimic din slujba care a durat 3 luni, 8 săptămâni și 2 minute, coincidență sau nu, fix cât ar dura perioada de gestație de la crocodil, dacă crocodilul nu ar face ouă. Am căutat pe internet și crocodilul simbolizează înțelepciune primordială, efiiciență, furișenie și alte asocieri cu puterea. Dacă aș avea o opinie, aș zice că e de bun augur pentru cei doi miri și aia e. Dați și dumneavoastră pe Google crocodile symbolism și o să vedeți că asta vă va da ca rezultat, dar nu văd de ce nu m-ați crede.

Mirii au spus DA, dar nu s-a auzit nimic din cauza ielelor care și ele erau un pic fredonate la melodie din cauza zgomotului pe care îl făceau, dar nu se opreau, a mai și ieșit soarele și totul strălucea, că acum chiar totul era de aur, legume, fructe, mărar, pătrunjel, chiar am văzut o doamnă mai în etate care a băgat în gură o boabă de strugure de aur, iar gestul acesta i-a frânt proteza. Năucitor, eram ca într-un film psihedelic, dar cu mult aur și iubire, exact ca la Mântuire, dar puțin înainte, foarte frumos.

Aș mai fi stat, mai ales că Pather Chimmychunga voia să mă prezinte unor oameni pe acolo, dar începuserăm toți să orbim de la aurul ăla care strălucea în soare și zgomototul a devenit de-a dreptul de nesuportat când au început clopotele celor 193 de biserici să bată. 

S-au eliberat 1500 de porumbei albi, dar și ăia s-au transformat în aur în zborul lor plin de felicitări și au început să le cadă oamenilor în cap. Și unii porumbei erau foarte grași și spărgeau capete, tâșnea sânge peste tot, ielele urlau, oamenii au început să se calce în picioare, morți peste tot, mirii se sărutau, porumbei tot cădeau, copii care își pierduseră părinții și nu îi mai recunoșteau nici sub formă de cadavru, că unii porumbei cădeau de la înălțimi destul de mari, bisericile au început să se năruiască și ele, cineva a urlat că erau 15.000 de porumbei, nu 1.500, panica s-a instaurat, mirii se sărutau, erau fericiți, au și plecat acasă.  

Eu am talentul ăsta de a mă simți vinovat și aveam impresia că totul se întâmpla din cauza mea și, înainte să închid ușa la Uber, că așa m-am ferit de porumbei, am început să plâng și Cerul odată cu mine și ploaia aia i-a vindecat pe toți oamenii aceia zdrobiți de porumbeii de aur sau călcați în picioare și și-au revenit și s-au luat în brațe, și-au regăsit copiii, au plâns de bucuria regăsirii și atunci s-au întors și mirii, iar George Simion i-a recitat soției sale următoarele versuri din Rainer Maria Rilke:

Tu, doar tu, exiști.

Noi toți ne trecem, până când, la sfârșit

trecerea noastră e atât de imensă

încât tu te ivești: clipă frumoasă,

în toată naturalețea ta,

trezindu-te în iubire sau fermecată

în îngustarea creației.

Ție îți aparțin, indiferent de cum mă va

dizolva timpul. De la tine la tine

mă duci sub călăuzire. Între acești doi tu cununa se suspendă-n soartă, dar de vei persista în căutare în sus și sus și sus: privește: 

totul devine festival!

Și aici a intervenit a doua impresie pe care am avut-o la acest eveniment, m-am bucurat, vă dați seama și am plâns de bucurie cu toți frații mei de acolo, că învinsesem moartea și una dintre lacrimile mele s-a dus și s-a îmbrățișat cu una dintre lacrimile domnului Simion, încât au redevenit aceeași lacrima și aia e. Pather Chimmychunga mai era în mijlocul tuturor și mi-a făcut un semn din buze ca și cum m-ar pupa și a dispărut în mulțime. Atât de aici, Andreea… Ai legătura. Legături frumoase vă doresc tuturor, Doamne ajută și Doamne ferește, legătura frumoasă ne fericește. Pupy pu. Adidu!

Nota B365.ro: Alte legături demne de pomeniti, aici:

• De ce m-am retras din cursa de 400 metri
• ​​Cum am luat contact cu violența stradală din București
• Cum să faci față caniculei în București dacă ești sărac