Cum a fost la Depeche Mode la București, 2013: We Just Can’t Get Enough?

de:
16 mai 2013
1 Afișari
Cum a fost la Depeche Mode la București, 2013: We Just Can't Get Enough?

„Nu au cântat multe piese care îmi plăceau”, „Prea multe piese noi”, „S-a auzit prost”, „A fost ok, dar doar atât” – cam astea au fost reproșurile aduse de unii spectatori miercuri seară, pe Arena Națională, după concert. Dacă atunci când ai zeci de hituri e normal să nu poți acoperi dorințele tuturor, iar piesele noi e normal să fie incluse în concert, pentru că turneul promovează noul album, de sonorizare, ca de obicei, poți să nu te plângi doar dacă ai bilet la gazon A – învățătură de minte pentru cine mai vrea la concerte pe Arena Națională. 

Prima piesă care chiar a pus în priză pe toată lumea a fost Walking in my Shoes. Dar, dacă mă așteptam ca spectatorii să vibreze cel mai mult pe piesele vechi, pe care le știm din copilărie, Soothe My Soul a fost o surpriză plăcută: fanii au sărit la fel de mult ca pe greutățile de altă dată. Am avut parte însă și de o incursiune înapoi în timp în 1986 – Black Celebration. Ca de obicei, probabil că cele mai așteptate piese au fost Enjoy the Silence și Personal Jesus – Violator rămânând albumul de suflet pentru majoritatea depecharilor. Nu poți însă să pui mai prejos A Pain That I’m Used To sau I Feel You. Bis-ul a fost absolut spectaculos, cu Just Can’t Get Enoough și cu finalul absolut grandios de pe Never Let Me Down Again – o mare de aproape 100.000 de mâini făcând valuri la coregrafia lui Dave Gahan. 

Numele lui Martin Gore a fost scandat după ce a cântat Higher Love, iar Dave i-a adus un adevărat tribut la întoarcerea pe scenă, publicul continuând să cânte melodia tocmai încheiată de Martin. Momentul a fost emoționant și pentru că, dacă Dave arată cam cum ne-a obișnuit de aproape 30 de ani încoace (ba a avut chiar perioade mult mai proaste), la Martin trecerea timpului este vizibilă și nu poți să nu te gândești la trecerea tinereții lor, a noastră. Dar asta contează mai puțin, chiar dacă e suficient cât să îți aducă o lacrimă în colțul ochiului: vocile le-au rămas la fel de minunate, Dave se mișcă la fel de bine pe scenă, Andy e același geek din spatele sintetizatorului pe care îl iubim. 

Aplauzele la finalul concertului au durat mai mult decât de obicei, iar dacă Depeche Mode vor mai veni vreodată în România, cu siguranță vor găsi fanii care îi iubesc (și care au suferit în 2009 poate mai rău decât Dave din cauza gastroenteritei sale) la fel de pregătiți de concert. Nostalgia începe să se simtă, dar zâmbetul de pe fața lui Martin și îmbrățișarea lor de la sfârșitul concertului ne demonstrează că zeii muzicii nu îmbătrânesc niciodată. 

Cookies