Principalele declarații ale lui Francois Hollande și Klaus Iohannis, conform hotnews.ro:
Declaratii Francois Hollande:
Istoria trce si prin limba, pentru ca Romania este o tara francofona
Franceza este foarte privilegiata si ii multumesc inca o data dlui presedinte
Am evocat mai multe subiecte politice: UE, drumul pe care sintem angajati impreuna. Joi vom avea Consiliul European si vom aborda subiecte importante, precum securitatea
Ne-am pus de acord ca la acest Consiliu sa ne punem de acord in privinta controlarii pasagerilor liniilor aeriene, precum si controlul site-urilor teroriste
Schengen: Vreau ca joi, la Consiliul European, sa putem sa ne coordonam pe toate dispozitiile privind frontierele pentru a putea preveni plecarile unor combatanti in strainatate
Am abordat subiectul Ucraina: Romania are frontiera comuna, iar Franta s-a angajat cu Germania intr-o initiativa care maine sper ca-si va dovedi eficacitatea la Minsk
Azi au avut loc batalii in estul Ucrainei, cu victime; civilii traiesc un calvar. Vom face tot posibilul si vom fi activi pana in ultimul moment al intalnirii de maine ca sa ajungem la un acord
Cu totii avem interesul sa ajungem la un acord. Impreuna ca cancelarul Merkel, mergem la Minsk cu convingerea ca vom reusi, dar nu suntem siguri
Am vb cu dl Iohannis si despre economie. Franta e prezenta in Romania si dorim sa amplificam aceasta prezenta
Este in interesul ambelor tari sa continuam relatiile, balanta comerciala a Frantei are de beneficiat: infrastructura, energie nucleara, noile tehnologii, aparare, autostrazi. Sunt sigur ca vizita presedintelui ne va permite sa facem mai multe in acest sens
In plan cultural avem o multime de schimburi si proiecte. Anul 2018 il dorim foarte bine marcat, pentru ca este centenarul Romaniei moderne, iar in Franta vom avea o mare mobilizare pentru a celebra acest moment
Am abordat si subiectul sensibil al romilor. De ceva timp avem o cooperare politieneasca foarte stransa
Dl presedinte si cu mine vom continua aceasta mobilizare. In Franta sunt ofiteri de politie romani care combat impreuna cu politistii locali retelele de trafic
Este important sa il avem pe dl presedinte Iohannis aici, el este un factor de unitate pentru Romania acum
Declaratii Klaus Iohannis:
Ma bucur ca ma aflu astazi aici. Invitatia pe care mi-ati adresat-o constituie un simbol puternic al relatiei bilaterale
M-am bucurat ca la aceasta prima discutie a fost posibil sa participe si dl ministru de Externe, si ministrul Economiei
Am fost satisfacut de substanta discutiilor
Relatia bilaterala se dezvolta atit in jurul unei importante relatiipolitice, cit si in jurul cooperarii sectoriale dinamice
Am reafirmat dorinta de dezvoltare a relatiei bilaterale, inclusiv in cadru european
V-am adresat, dle presedinte, invitatia de a veni in Romania si sper ca acest lucru sa fie posibil cit de curind