Cum a fost găsit Adrian Teleșpan în Pasajul Domnești 

11 nov. 2022
10618 Afișari
Cum a fost găsit Adrian Teleșpan în Pasajul Domnești 
Adrian Teleșpan

Două dintre citatele mele preferate din mine au fost rostite unul în fața tabloului unei femei expirate și altul în remorca unei camionete care mergea subturat, în India, în cadrul frumoasei prăpăstii mentale de tip televizat, Asia Express. Pentru cei care, asemenea mie, nu știu exact ce înseamnă a conduce subturat, vă recomand să nu căutați la mine răspunsul, ci să-l căutați în dumneavoastră, mai ales că India e lăcașul spiritualității. Cert e că, atunci când ești într-o mașină care umblă subturat, simți vibrația, te aliniezi cu bâzâitul și tremuratul motorului de o manieră atât de precisă, încât carnea ți se mișcă pe oase într-un vibrato care are mari șanse să îți amintească de copilărie. Dacă ai fost abuzat.

Intervenția divină a făcut ca eu să îmi amintesc aceste două citate astăzi și să le corelez, cum era și firesc, cu inaugurarea Pasajului Domnești care s-a încarnat în această existență sub forma sensului giratoriu suspendat peste centura Capitalei în vederea fluidizării trecerii ființei umane în zonă. Sunt convins că frazei anterioare i-ar fi plăcut foarte mult să fie scrisă la o întâlnire dintre Buddha și Kafka, dar, ca echilibrul Universului să fie constant și unele fraze o sug, la fel cum o sug și eu când o ard pe modestie.

1. «Psihicul meu era și așa fragil și, când ai ceva fragil, nu îl iei și îl faci așa în mașina de spălat rufe, ci îl pui mileu pe televizor.»

Acesta este primul citat, iar tu, admirabile cititor, care poate, ca și mine, oscilezi între a te considera fie o târfă pe care nici centura nu o merită, fie un sens giratoriu în jurul căruia se învârte întregul Univers, tu, cititor avid, tu, izvorul meu de validare, da-ți-ar Dumnezeu sănătate, sfârșir-ai ca Cenușăreasa, adică bogată, dar și cu școala vieții, tu, cititorule ești rugat să înțelegi că, atunci când rosteam cuvântul așa, făceam cu mâna un gest rotativ care să imite mișcările rufelor în mașina de spălat. Sau, mă rog, mișcările cuvei. La fel se văd din Cer și mașinile de tot felul în noul sens giratoriu suspendat de la Domnești. 

Aș vrea să analizez puțin acest citat alături de dumneavoastră. Îmi cer scuze că v-am zis «tu» în paragraful anterior, dar «tu» sună mai bine acolo decât «dumneavoastră». Așa cum cu finețe am subliniat în unele dintre articolele anterioare, avem momente când suntem plini de căcat, ceea ce nu aș vrea să vă sperie, pentru că această senzație imaginată de subapreciere a fiecăruia dintre noi nu are cum să afecteze inalterabila și inefabila calitate a sufletului. Poate că ochii dumneavoastră vor avea acum tendința de a se da peste cap. Sper din tot sufletul că, făcând asta, veți descoperi că aveți o chică superbă.

Revin la analiză. Privită cât de cât obiectiv, viața mea, poate și a dumneavoastră, cel puțin până acum, arată mai mult a centrifugă decât arată a cale, a drum drept. Astăzi împlinesc 43 de ani. 4 și cu 3 fac 7, deci mă gândesc că e posibil că ăștia 43 de ani de până acum să fie, de fapt, cei de 7 ani de acasă, adică de aici înainte ar trebui să fiu un om educat și, cum stătui io așa să mă gândesc ce dreacu să transmit de ziua mea, îmi veniră citatele astea. Vi-l zic imediat și pe cel de-al doilea.

Ce înseamnă pentru mine a mă purta ca un om educat cu mine însumi? Fix ce zice citatul. Atunci când viteza de centrifugare venită din partea vieții devine prea mare, că unele situații se mai și întâmplă tăvălug și nu le putem controla, lucrul cel mai de bun simț pe care îl pot face e să-mi iau psihicul și să-l pun ușor, ca pe un mileu, pe televizor. Că așa poate reușesc să îl observ și să îl manevrez mai blajin, mai pe liniște. Ce am remarcat eu la mine e că, lăsat de capul lui, mai ales în cadrul unui conflict, psihicul meu pare lipsit de orice control. În cazul unui conflict, centrifuga asta devine ca scurgerea de la chiuvetă și, în timp ce la cap se umflă vena, prin această scurgere se duc răbdarea, bunul simț, rațiunea, cumpătarea și, deși chiuveta pare să rămână goală, rămâne, de fapt, plină de reproșuri, de furie, de nedreptate, niște zoaie psihice deosebit de parșive care te fac să uiți de inefabila și inalterabila calitate a sufletului.

Unul dintre cele mai frumoase daruri pe care eu, ca om, le-am primit în această viață de la Univers sunt câteva momente în care am fost bun necondiționat, momente pe care le folosesc ca repere ale existenței mele, mai ales atunci când mă comport ca opusul lui bun, adică nebun. Se întâmplă ca, după ce dai de gustul bunătății necondiționate, să mai fii și rău sau nebun cu unii oameni din jurul tău. Mie mi s-a întâmplat, iar în astfel de cazuri, sentimentul de vină care apare ulterior, vina care te apasă pentru că ai decis, purtat de centrifugă, să fii rău, poate fi copleșitor, mai ales dacă masochismul e unul dintre sclavii tăi cei mai docili, adică dacă ești obișnuit de mic să fii vinovat tot timpul, din varii motive închipuite.

Am avut timp în 43 de ani să ajung de multe ori în poziții care îmi sugerau mai mult sau mai puțin subtil că ar trebui să mă simt vinovat. Poate că și dumneavoastră vă e cât de cât familiar sentimentul de vină. Și, odată ajuns de multe ori în acest punct al vinei, cel mai bun lucru pe care am reușit până acum să îl fac pentru mine a fost să fiu bun cu mine. La fel cum i-aș spune unui prieten care s-ar simți vinovat că mi-a greșit cu ceva: «E ok, boss. E ok să mai și greșești, hali-mi-ai cucuveaua de ștrumf masochist ce ești! Hai, nu te mai simți vinovat, că mă ai pe mine.» Nu văd de ce nu mi-aș spune și mie însumi acest lucru, devreme ce îl pot spune altora. Devreme ce mi-l poate spune și Dumnezeu, prin mine însumi. Valabil în cazul tuturor.

Nu e niciodată prea târziu pentru bunătate, mai ales dacă ai reușit să fii bun cu tine după ce ai fost rău. În idealismul meu, cred că bunătatea e atât de șmecheră, încât chiar dacă stai chiar și ani de zile în sensul giratoriu al răutații, într-o singură clipă de bunătate necondiționată poți să nimerești ieșirea de care ai nevoie ca să îți dai seama că erai deja pe calea ta. În idealismul meu, cred că Dumnezeu e atât de șmecher încât contorizează doar bunătatea și că o clipă de bunătate se poate pișa cu boltă peste miliarde de clipe de răutate, iar alea stau toate cu gurile căscate, leșinate de sete din cauza unei răutați căreia și ele vor să îi pună capăt, dar se amăgesc că nu pot.

Suntem foarte norocoși că sufletul ne este creat de Dumnezeu, iar ce e creat de Dumnezeu nu poate fi stricat de ceea ce face mintea pe pământ. Asta e părerea mea și ea mă ajută să iert și să mă iert până oi ierta tot, ușurel, ușurel cu frânturi de iertare, până la amurgul judecății. Vă dați seama ce apus va fi acela, cât de dramatic va apune judecata pe Cerul minții? 

Suntem foarte norocoși. Ieri am ieșit cu cățaua afară și, cum stăteam cu un picior flexat și cu o pungă în mână așteptând fragila desprindere a materiei fecale de trup, lângă mine, fleoșc, o pasăre și-a lăsat conținutul. Să fi avut vreo două, trei kilograme ce a căzut din pasărea aia, exagerez, evident, dar a fost o pleașcă mare, m-am bucurat că nu m-a nimerit.

Și mă gândeam, bă dar proști suntem, în loc să ne considerăm norocoși când nu ni se descarcă păsări în cap, ne considerăm norocoși când ni se. Cum să ne bucurăm de așa ceva, mai ales dacă purtăm un cașmir deschis la culoare, un beige, un mohair bleo, e dramatic. Sunt între 50 și 430 de miliarde de păsări pe pământ, adică cel puțin 9 păsări pe cap de locuitor. Gândiți-vă cum ar fi ca fiecare din astea 9 păsări să stea după fiecare cetățean să i se descarce în cap (e ziua mea, de asta nu scriu cace, fiți dreacu și voi mai eleganți). V-ați simți norocos cu astea 9 păsări după dumneavoastră? Sau vă simțiți norocos că nu se țin după dumneavoastră? Și, conform karmei, să prinzi de la colibri până la emu. Ar fi ceva ca dumneavoastră să fiți atât de jegos, comportamental în aparență zic, încât să aveți propriul stol de flamingo stricați la stomac.

Citatul al doilea e mai mult o întrebare deloc retorică, cu o deosebită încărcătură filosofică, acum realizez și eu: «Ce te uiți la mine ca SIA la breton?» Comentez și aici puțin: Ca orbii ne uităm unii la alții, orbirea fiind, de fapt, ceea ce ne reține de la a fi idealiști complet, de la a ne aminti că în fiecare există ceva bun, chiar dacă e ascuns bine de tot, iar ce vă urez eu dumneavoastră e ceea ce mi-aș ura și mie de ziua mea: Să închid ochii la ce face mintea ca să văd ce face sufletul.

Fiind creat de Dumnezeu, mai zisăi, sufletul e bine chiar dacă nu-l vedem, aliniat și cu clasele politice, și cu bisericile, și cu farmaciile, și cu Cosmosul, că cică cu Cosmosul trebuie să ne aliniem până la urmă, ca efect al bunătății. Abia aștept, mai ales că și Isus a plecat cu trupul în cosmos, s-a dus, gen, și El pe planete, cine știe. Ieri am văzut pe net un video, filmat în cadrul unei emisiuni de comedie, video în care doi bărbați erau rugați să inventeze replici de agățat în spațiu, iar primul, un bărbat de culoare, a zis:«Ai mai fost vreodată într-o gaură neagră?»

Răspunsul meu final e Da. Am fost. Purtat de propria orbire am nimerit nu doar în găurile negre ale gândirii, ci și în puțurile cele mai întunecate ale minții care ar face orice să ne distragă de la a ne privi imacularea sufletului. Ani de zile n-am acceptat și nici n-am știut că eu, cel puțin, cel mai ușor mă aliniez cu cosmosul prin umor. Prin urmare și mai ales având în vedere că Isus a plecat cu trupul în cosmos, îmi imaginez cu ce replică L-aș agăța dacă m-aș întâlni cu El acolo, și varianta cea mai onestă, cea mai apropiată de nevoile mele carnale ar fi: Dă în mine ca asteroidul! Da uneori îmi place dur, probleme? 

Atât pentru astăzi de la congregația spațială a sensurilor giratorii intergalactice și pline de har. Nu uitați să fiți buni cu voi înșivă indiferent de ce greșeli faceți, pentru că toți suntem niște târfe în sensurile giratorii ale propriilor minți, așteptând singurul client care contează, Sufletul. Prin urmare, voi încheia cu o mantră pe care mi-o dedic și care cred că se potrivește multora dintre noi: Adi, Tată, ai târfit destul, e timpul să domnești! Pupi. Doamne ajută și Doamne ferește, Adi Serotește. 

Nota B365.ro: Adi Serotește se oprește din când în când și scrie (ce bine!), după cum se poate demonstra și prin textele de mai jos:

 

 

Cookies