ARHIVA B365

Cum a crescut Adamescu afacerile Unirea Shopping Center, după doi ani de scăderi

După doi ani în care a avut afaceri în scădere (2010 faţă de 2009 şi 2011 faţă de 2010), Unirea Shopping Center SA, compania deţinută de familia Adamescu, a revenit pe creştere, în primele tre trimestre ale anului trecut. Potrivit datelor publicate la Bursa de Valori Bucureşti, pe 30.09.2012, compania avea o cifră de afaceri de 61,6 milioane lei, cu 9% mai mult faţă de perioada similară a anului anterior, iar profitul a urcat de la 1 milion de lei la 1,6 milioane de lei, scrie Economica.net.

Potrivit bilanţului contabil, rezultatele pozitive din primele nouă luni ale anului trecut se datorează unui cumul de factori, printre care creşterea veniturilor din exploatare cu 8,5%, concomitent cu reducerea unor cheltuieli precum cele cu materia primă şi consumabile. Rezultatele se datorează însă şi politicii de resurse umane a companiei din ultimii ani. În primele luni ale anului, cheltuielile cu personalul ale companiei s-au diminuat cu 12,8%, iar în 2011 cu 15,7% faţă de 2010. Potrivit oficialilor Unirea Shopping Center, compania are în prezent 116 angajaţi, dintre care 95 la Bucureşti şi 21 la Braşov. În 2009, conform datelor Ministerului de Finanţe, societatea avea 185 de salariaţi. De atunci, numărul lor s-a diminuat de la an la an. Însă, potrivit calculelor Economica.net, salariile angajaţilor au crescut în primele nouă luni ale anului trecut, faţă de 2011.

În acest an, compania are în plan o investiţie de 1 milion de euro pentru crearea unui tronson care să facă legătura între Unirea Shopping Center şi staţia de Metrou Unirii. Astfel, la subsolul centrului comercial se va crea o galerie cu o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 1.500 mp, spaţiile urmând a fi închiriate firmelor care oferă servicii şi produse de utilitate zilnică. Miza acestei investiţii este creşterea traficului cu până la 20%.

Citiţi mai multe pe Economica.net.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button