BAZAR

Cum a ajuns Eminescu pe planeta Mercur și Spiru Haret pe Lună

În aprilie 2008 un crater de 125 km în diametru, situat pe planeta Mercur, a primit nume românesc, arată site-ul observatorului astronomic Amiral Vasile Urseanu: Eminescu. Este un crater interesant pentru că pare că s-a format mai recent decât restul craterelor de pe Mercur. Lanţuri de cratere mai mici se întâlnesc în jurul acestuia, formate de fragmentele ce s-au desprins de asteroidul care a produs craterul și de materia expulzată la impact.

În centrul craterului se observă un lant muntos circular. Munţii au o culoare diferită de cea a materialului din crater.

Craterul Eminescu

Primul nume românesc de pe Venus este cel al poetei Elena Văcărescu. Aceasta a trăit în Franţa dar s-a născut în România.

Craterul, aflat în emisfera sudică a planetei, are un diametru de 31,5 km. Chiar dacă Elena Vacărescu a trăit între 1866 şi 1947, craterul a primit acest nume în 1994. Craterul Văcărescu se află în Nsomeka Planitia, la marginea unui lanţ muntos numit Saule Dorsa.

Singurul crater cu nume românesc de pe Lună se numeşte Haret, după matematicianul-astronom Spiru Haret.

Haret a obţinut doctoratul în astronomie la Paris cu teza „Asupra invariabilităţii axelor mari ale planetelor”. Ca ministu al educaţiei, a emis decretul pentru înfiinţarea Observatorului Astronomic din Bucureşti (acum Institutul Astronomic al Academiei Române).

Craterul are 29 km în diametru şi se află în emisfera ce nu se poate vedea de pe Terra, aproape de polul sud al Lunii. În vecinătatea craterului Haret se află zeci de cratere mari ce nu au nume. Poate în viitor în regiunea aceea vor mai „apărea” şi alți români.

Craterul Haret se află el însuși într-un crater gigant numit „Aitken”. Haret se află aproape de centrul lui Aitken la adâncimea de 7 km față de nivelul mediu al Lunii.

Haret

Tabel cu numele românești de pe planete

Nume oficial
Planetă
Tipul fomei de relief
Longitudine
Latitudine
Dimensiune
Anul aprobării
Sursa numelui
Eminescu
Mercur
crater
245,87°
10,79°
diametru 125 km
2008
Mihai Eminescu (1850-1889)
Văcărescu
Venus
crater
199,8°
-63°
diametru 31,5 km
1994
Elena Văcărescu (1866-1947)
Irinuca
Venus
crater
121.9°
51,4°
diametru 8 km
1997
nume propriu românesc
Natalia
Venus
crater
272,9°
67,1°
diametru 10,8 km
1985
nume propriu românesc
Veta
Venus
crater
349,5°
42,6°
diametru 6,4 km
1997
nume propriu românesc
Zina
Venus
crater
320,1°
41,9°
diametru 9 km
1985
nume propriu românesc
Esterica
Venus
crater
3,6°
36,8°
diametru 3,6 km
2003
nume propriu românesc
Darclèe
Venus
patera
263,8°
-37,4°
diametru 15 km
2006
Hariclea Darcle (1860-1939)
Haret
Lună
crater
-176,17°
-58,78°
diametru 29,77 km
1970
Spiru Haret (1851-1912)
Montes Carpatus
Lună
munți
-23,62°
14,57°
lungime 333,59 km
1961
Munții Carpați
Rhabon Valles
Marte
vale
91,5°
21,4°
lungime 247 km
1988
numele dacic al râului Jiu
Iazu
Marte
crater
5,18°
-2,74°
diametru 6,83 km
2006
localitate din România
Batoș
Marte
crater
29,5°
21,74°
diametru 17,33
1976
localitate din România


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button