Cum a ajuns colaborator CIA fostul şef Gestapo la Bucureşti

de:
15 nov. 2010
0 afișări
Cum a ajuns colaborator CIA fostul şef Gestapo la Bucureşti

Potrivit documentului de 600 de pagini, care detaliază activitatea de peste 30 de ani a Biroului de Investigaţii Speciale (OSI) – un organism din cadrul Departamentului de Justiţie al SUA, însărcinat cu deportarea naziştilor ascunşi în SUA -, CIA şi o serie de oficiali ai guvernului au creat în mod activ un refugiu pentru criminali de război nazişti, pentru că informaţiile secrete sau competenţele lor ştiinţifice puteau fi utile intereselor americane. Dat publicităţii într-o formă puternic cenzurată în 2006, raportul obţinut în in te gralitate de NYT detaliază co laborarea oficialilor SUA cu foşti nazişti, aşa cum a fost ea documentată de juriştii şi istoricii OSI, în cei peste 30 de ani de activitate ai Biroului (OSI a fost oficial desfiinţat anul acesta, atribuţiile lui fiind preluate de o altă unitate a Departamentului de Justiţie). „America, cea care se mândrea a fi un refugiu pentru cei persecutaţi, a devenit – într-o mai mică măsură – şi un refugiu pentru persecutori”, afirmă raportul, citat de romanialibera.ro.

Cookies