ARHIVA B365

Cum a ajuns Bucureştiul la mâna PRM şi PNG

Anunţul făcut ieri de Ponta, conform căruia consilierii generali din partea USL vor vota pentru proiectul de buget al primarului Sorin Oprescu, aduce soarta banilor Capitalei pe muchie de cuţit. Dacă la votul iniţial pentru bugetul Municipiului Bucureşti consilierii PDL au putut trece cu uşurinţă amendamentele prin care lăsau proiectele de investiţii dragi lui Oprescu fără fonduri, pentru că PNL-iştii au ieşit din sală iar unii PSD-işti au votat alături de ei, la rediscutarea bugetului, care va avea loc în curând, situaţia va fi alta.

Mai exact, între consilierii USL şi cei ai PDL există un echilibru perfect, cu câte 24 de consilieri generali de fiecare parte (cu 16 consilieri generali din partea PSD şi 8 din partea PNL). Soarta votului în Consiliul General al Municipiului Bucureşti stă, astfel, în mâna celor 4 consilieri PNG şi a celor 3 de la PRM.

„Deocamdată suntem în negocieri, studiem toţi bugetul. Mâine (n.r. miercuri) vom avea o întâlnire toţi liderii grupurilor politice din Consiliu General şi vom discuta. La şedinţa din 28 februarie, când s-a votat bugetul, PRM a votat pentru subvenţionarea RADET şi RATB (pentru amendamentul PDL, n.r)” – a declarat pentru B365.ro Victor Iovici, viceprimar din partea PRM.

De altfel, în ciuda înjurăturilor aruncate de preşedintele PRM Corneliu Vadim Tudor la adresa şefei PDL Bucureşti, Elena Udrea, şi în ciuda faptului că a spânzurat-o în efigie de balconul fostului sediu al PRM, consilierii România Mare votează constant alături de cei ai PDL. Viceprimarul Iovici şi cei doi consilieri generali aleşi pe listele României Mari, Nicuşor Stan şi Adrian George Roseti, au fost de altfel excluşi, pentru câteva luni, din partid, pentru sprijinul acordat PDL în Consiliu. Deşi au fost reprimiţi în toamnă în sânul partidului, ei au continuat să susţină linia puterii.

Sorin Oprescu a încercat să obţină sprijinul partidului naţionalist, la congresul PRM din octombrie 2010, când primarul general a adus elogii preşedintelui Vadim Tudor şi formaţiunii politice de extremă: „Acest partid a fost o adevărată coloană vertebrală a ţării” – spunea Oprescu. Despre Vadim Tudor, primarul spunea: “adesea cuvintele dumneavoastră au exprimat adevăruri, au avut conţinut şi sens dar de multe ori au fost bagatelizate, răstălmăcite pentru a li se minimaliza mesajul”.

În orice caz, surse din Primărie au declarat pentru B365.ro că, cel mai probabil, se va ajunge la un compromis, înter formula de buget cerută de Sorin Oprescu şi cea amendată de PDL. Astfel, vor fi alocate fonduri pentru restaurarea Centrului Vechi, sau pentru autostrada suspendată, dar nu la nivelul cerut de Primarul General.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button