Culmea hoţiei: A furat maşina pe care tocmai o vânduse cu acte false

de:
05 sept. 2012
1 Afișari
Culmea hoţiei: A furat maşina pe care tocmai o vânduse cu acte false

Cristian Baciu, în vârstă de 33 de ani, a fost reţinut, miercuri, de poliţiştii bucureşteni ai Serviciului Furturi Auto, fiind acuzat de înşelăciune, furt calificat şi uz de fals, după ce, în 10 iulie, un bărbat a reclamat la Furturi Auto că, la scurt timp după ce a cumpărat de la acesta un autoturism marca Hyundai Accent, pentru care a plătit 2.500 de euro, maşina i-a fost furată de pe o stradă din Sectorul 2.

Din primele cercetătări, poliţiştii au stabilit că actele maşinii erau false, iar numerele de înmatriculare aparţineau, de fapt, unui Daewoo Matiz radiat din circulaţie.

După aproape două luni de verificări, poliţiştii l-au găsit pe vânzătorul maşinii şi au descins în locuinţa acestuia. Ulterior, oamenii legii au găsit şi automobilul Hyundai Accent, parcat în apropiere de casa suspectului.

Potrivit anchetorilor, Cristian Baciu a păstrat o cheie a maşinii, iar după ce cumpărătorul a ajuns acasă şi a parcat automobilul, s-a dus şi l-a luat înapoi imediat după lăsarea întunericului.

Autoturismul Hyundai Accent a fost sigilat şi depus la sediul Serviciului Furturi Auto, iar Cristian Baciu, reţinut pentru înşelăciune, furt calificat şi uz de fals, urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 şi Judecătoriei Sectorului 2 cu propunere de arestare preventivă.

Cookies