CONTRIBUTORS

Cuibușor Dan – corectitudinea politică și claiele de păr

Trăim într-o lume complexă. Suntem preocupați de dezvoltarea personală, dăm bani pe haine ”de firmă”, pe stiliști și pe consilieri ca să arătăm mai bine și să ne comportăm mai frumos. Apelăm la tot felul de guru, ghizi și specialiști și dăm bani la saloane să ne îmbunătățim aspectul și prezența publică. Suntem preocupați de imaginea noastră și nu e nimic de neglijat în asta. Facem glume despre săpun și despre tractoriști. Ne simțim inconfortabil în preajma oamenilor care nu se îngrijesc și nu avem încredere în ei. 

O discuție despre încredere

Vă invit, mai întâi, să vă uitați la acest scurt videoclip realizat de UNICEF:


Anano este un copil care joacă același rol. Rolul copilului rătăcit, pierdut, neînsoțit de părinte. Deși se află în același rol, ea apare cu două înfățișări diferite. Se pare că oamenilor le pasă mai puțin de ideea de copil pierdut decât de cea de copil îngrijit sau neîngrijit. Este absolut terifiantă această realitate, dar primul pas în a o schimba este să acceptăm că zace în fiecare dintre noi.

Ca specie, nu am fost programați să prioritizăm principii etice (ajutorarea unui copil rătăcit), ci să emitem judecăți pe baza înfățișării cu scopul de a ne proteja pe noi înșine (ajutorarea unui copil rătăcit îmbrăcat frumos, care nu reprezintă o amenințare, spre deosebire de ajutorarea unui copil rătăcit neîngrijit care ar putea să ne fure portofelul). Depindem foarte mult de percepțiile celorlalți cu privire la noi pentru că țesătura oricărui tip de relație interumană este încrederea. O percepție eronată va afecta încrederea. O neconformitate va afecta încrederea. O trădare va distruge încrederea.

O treabă încâlcită: corectitudinea politică

Deși sunt în gașca celor numiți mai în glumă, mai în serios politically correct, am ajuns să scriu acest articol tocmai pentru cei dintre noi poziționați pe linia de graniță dintre liberalism și bună-cuviință. Și mi-am dat seama și de câteva ipocrizii analizând acest proces. Discuția pornește de la un subiect aparent lipsit de sens și aberant în raport cu amploarea conceptelor puse în discuție: freza primarului Capitalei, Nicușor Dan.

Și, totuși, freza primarului Capitalei, Nicușor Dan,…

Prima mea reacție la acest tip de discuție era una amuzată, vag contrariată de claia de păr de pe scalpul domnului edil. Cu toate acestea, argumentul meu final, politically correct, rămânea același: un om are dreptul de a adera la orice tip de credințe dorește, de a se îmbrăca în orice fel îi place și de a-și aranja părul de orice manieră simte. Bun, am tot susținut argumentul acesta, fiind principiul fundamental de la care nu mă abăteam. Deși nu-mi place cum arată tunsoarea sau ”netunsoarea” domnului edil, judecata mea subiectivă nu ar trebui să fie un criteriu după care să mă ghidez în analiza unui demnitar public. 

Tot gândindu-mă din ce în ce mai serios, mi-am dat seama că undeva greșesc și că undeva, toți cei din gașca progresistă greșim. Nu îi luăm apărarea lui Nicușor din simpatie partizană, nu am niciuna, ba chiar am un fel de nesimpatie față de cam toți politicienii, indiferent de culoarea politică.

Ce ipocrizie am mirosit, însă, e următoarea: am putut să spunem despre Trump cât a fost în exercițiu că e portocaliu ca motanul Garfield, am putut să râdem pe săturate de părul zburlit și neîngrijit al lui Boris Johnson, însă când ne luăm de un băiat care ”a muncit” să ajungă primar și care ”salvează Bucureștiul” de ciuma roșie, dintr-o dată este deplasat și stupid să ne legăm de aspectul fizic. Încă o dovadă că suntem politically correct cu cine ne place, nu cu toată lumea, de dragul principiului.

Am putut să spunem despre Trump cât a fost în exercițiu că e portocaliu ca motanul Garfield
…am putut să râdem pe săturate de părul zburlit și neîngrijit al lui Boris Johnson

Cumva, spontan, mi-a venit în minte șuvița lui Băsescu. Cât tam-tam a mai fost la vremea aia și pe tema asta. Faza e că fostul președinte al țării avea pur și simplu o condiție a scalpului des întâlnită în rândurile bărbaților trecuți de vârsta tinereții, care producea o formă de stâjeneală pe care fiecare a rezolvat-o care mai de care mai creativ: o șuviță pieptănată peste chelie, la Sinulescu o perucă, la altul un scalp ras bec.

Cât tam-tam a mai fost la vremea aia și pe tema șuviței lui Traian Băsescu!

Prin urmare, la aceștia nu se pune problema lipsei de îngrijire, ci penuria de soluții creative ca răspuns la o condiție fizică. Pe lângă asta, domnul Băse nu ne invita în zeflemea să facem un referendum la nivelul populației prin care să-i decidem freza, ba chiar ne acorda atenția cuvenită, tăindu-și ritualic șuvița în contextul unui eveniment socio-politic semnificativ: „Am zis ca o sa poarte noroc ziariștilor din Irak daca-mi tai moțul și s-a rezolvat într-o secundă”. 

Un adevăr cu moț: mecla dă porecla

Repet, eu nu-l sfătuiesc pe Nicușor Dan să facă nimic cu freza lui, însă încerc să argumentez de ce e perfect logic faptul că oamenii se simt deranjați de înfățișarea acestuia. Să nu uităm importanța poreclelor și diversitatea lor în cultura noastră. Cele mai multe se datorează unei trăsături fizice. Poate vă gândiți că asta li se întâmplă doar oamenilor simpli de la țară care nu au educație și respect. Ei bine, vă înșelați. Dacă analizați câteva figuri politice celebre din istoria oricărei țări veți da de câțiva cu nume completate de ”cel Frumos”, ”cel Înalt”, ”cel Scund”, ca să nu mai zic de ”Picioare-Păroase”, ”cel plin de bale” sau ”nas-spintecat”.

Înaintea lui Băsescu, cu două mandate, l-am avut la conducere pe președintele zis Țapul și asta nu din motive străine de înfățișare. Prin urmare, pretenția de a nu i se atribui lui Nicușor vreo poreclă sau de a nu i se face vreo remarcă cu privire la aspect, având în vedere funcția pe care o ocupă e un fum fandosit, care, oricât de politically correct, se pierde rapid în peisajul cultural în care și-a făcut prezența. 

Fizionomia este un subiect de studiu în sine în cadrul disciplinelor precum antropologia, psihologia și sociologia. Chiar și cel mai tolerant om din lume, deși va fi capabil să accepte diversitatea de înfățișări, nu le va aprecia pe toate ca fiind frumoase. Pentru a avea încredere în cineva ,avem nevoie să-i vedem ochii, să îi vedem fruntea, să vedem că e spălat și că se conformează normelor sociale de bună-cuviință (că ne convine sau nu). 

Dacă nu vrei balamuc, să te faci băiat giugiuc

Eu îmi mențin în continuare convingerea că Nicușor are voie să arate cum îi convine, dar că în ceea ce privește personal brandingul și imaginea publică nu i-ar strica să ia seama de câteva dintre realitățile expuse în articol. Asta ca să nu fie surprins de ce oamenii o să se simtă jigniți de lipsa lui de considerație și o să acționeze în consecință sau să nu se simtă luat prin surprindere când o să i se spună Cuibușor Dan. Cine știe, mai există și alternativa prin care vrea să îi ia fața lui Băsescu prin interesul public acordat momentului în care se va tunde și va ocupa primele pagini ale ziarelor. 

Până atunci, poate ne menține încrederea prin niște proiecte atât de colosale și minunate pentru București, încât o să poată veni și cu o barză pe cap la conferințele de presă că noi tot o să-l iubim!

Am mai scris și mai poți citi și despre:


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button