LA MINE-N CARTIER

Cu cât se vând legumele şi fructele în Piaţa Berceni-Olteniţei, inaugurată joi

Închisă în februarie, odată cu începerea lucrărilor de modernizare, Piaţa Berceni – Olteniţei a fost inaugurată, joi. Investiţia totală, de 870.000 de euro, fără TVA, în această piaţă, este privată, iar Primăria Sectorului 4 prin direcţia Administraţia Pieţelor beneficiază de chiria acestei unităţi, dar nu mai puţin de 3.700 de euro. Valoarea chiriei încasate de primăria de sector va creşte direct proporţional cu veniturile administratorului acestei pieţe.

”În decursul timpului, eu mi-am desfăşurat foarte mult activitatea profesională în piaţă şi pot spune cu toată responsabilitatea că producătorii s-au cam lenevit. Ei doar produc şi vând la prima mână din curte. Avem un avantaj pentru că pieţele Sectorului 4 sunt în imediata vecinătate a comunelor limitrofe precum Adunaţii Copăceni şi Popeşti – Leorden şi în proporţie de 50%, în aceste pieţe vin şi producători reali. Dar şi producătorul, chiar dacă vine cu legumele lui din curte tot se aliniază preţurilor din zona respectivă. Dacă el ar fi vândut roşia cu 2 lei din curte şi vede că în piaţă se vinde cu 6 lei, o dă şi el cu 5 lei. Iluzia asta despre producători nu prea mai ţine pentru că s-au cam aliniat şi ei, sunt dornici de câştiguri mai mari şi chiar dacă vin în piaţă vând la preţurile zonei”, a explicat primarul Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, când a fost întrebat dacă producătorii sau intermediarii vor comercializa legumele şi fructele.

”Suntem undeva aproape de jumătatea celor propuse pentru reabilitare totală. Trei dintre pieţe sunt realizate în asociere cu Administraţia Pieţelor Sector 4. Piaţa Berceni arăta derizoriu, condiţiile igienico-sanitare nu erau cele abilitate de legile în vigoare. Și cetăţenii au o protecţie, nu sunt agresaţi, tâlhăriţi, cum se întâmpla în pieţele fără control. Intenţionăm acum ca până la sfârşitul mandatului să terminăm toate pieţele din Sectorul 4 şi mă refer acum la Piaţa Progresul, Piaţa Apărătorii Patriei şi Piaţa Reşiţa”, a punctat Cristian Popescu – Piedone.

Piaţa Berceni – Olteniţei nu se află pe Șoseaua Olteniţei nr. 35 – 37, aşa cum B365.ro a anunţat miercuri, în urma unui comunicat de presă remis de Biroul de Presă al Primăriei Sectorului. Piaţa Berceni – Olteniţei se află pe Șoseaua Berceni nr. 35 – 37, vizavi de Spitalul de Boli Cronice şi Geriatrie ”Sfântul Luca”.

Când vor fi finalizate lucrările de modernizare la celelalte pieţe din Sectorul 4

”Suntem undeva aproape de jumătatea celor propuse pentru reabilitare totală. Trei dintre pieţe sunt realizate în asociere cu Administraţia Pieţelor Sector 4. Piaţa Berceni arăta derizoriu, condiţiile igienico-sanitare nu erau cele abilitate de legile în vigoare. Și cetăţenii au o protecţie, nu sunt agresaţi, tâlhăriţi, cum se întâmpla în pieţele fără control. Intenţionăm acum ca până la sfârşitul mandatului să terminăm toate pieţele din Sectorul 4 şi mă refer acum la Piaţa Progresul, Piaţa Apărătorii Patriei şi Piaţa Reşiţa”, a mai declarat Piedone la deschiderea pieţei Berceni – Olteniţei.

”Intenţionăm acum ca până la sfârşitul mandatului să terminăm toate pieţele din Sectorul 4 şi mă refer acum la Piaţa Progresul, Piaţa Apărătorii Patriei şi Piaţa Reşiţa. care se află în plin proces de demolare şi reconstrucţie. Acolo va fi un obiectiv care va avea, în primul rând, o atracţie arhitectonică. Piaţa va avea o suprafaţă de peste 14.400 mp, incluzând un parter, etaj, iar în loc de acoperiş va exista o parcare supraterană cu peste 800 de locuri de parcare, care după ora 17.00 vor deservi locuitorii din zonă. Se va construi din temelie Piaţa Apărătorii Patriei, acolo unde suntem obişnuiţi în fiecare an să ne ducem la piaţa de miei. Piaţa de miei va rămâne în continuare, dar va fi încorporată într-o hală civilizată cu toate normele doar pentru sacrificarea mieilor”, spune Piedone.

Piaţa Reşiţa încă se află în litigiu fiindcă instanţele judecătoreşti încă nu s-au pronunţat, dar, spune primarul Sectorului 4, se pare că investitorul a conştientizat faptul că trebuie să înceapă lucrările de modernizare de la acest complex comercial. ”După pronunţarea hotărârii definitive are două variante: ori să se alinieze, de îndată, acestor norme impuse de Primăria Sectorului 4 prin investiţia privată, ori să cedeze piaţa Administraţiei şi să o luăm noi în reabilitare”, punctează Cristian Popescu – Piedone.

Primarul Sectorului 4 estimează şi chiar este ”convins că pieţele Progresul şi Apărătorii Patriei vor fi deschise între 15 şi 21 mai 2012”, cu puţin timp înainte de campania electorală.

Piaţa Big Berceni, Piaţa Progresul şi Piaţa Apărătorii Patriei sunt administrate de Primăria Sectorului 4, în vreme ce Pieţele Berceni, Norilor, Reşiţa, Străduinţei sunt date în administrare din 1999 pe o perioadă de 25 de ani, potrivit afirmaţiilor primarului de sector.

Preţurile legumelor şi fructelor, mai mici decât în alte pieţe din Bucureşti

Kilogramul de cartofi se vinde cu 60 bani – 1 leu, faţă de 1,2 lei, preţul mediu practicat în pieţele ”de cartier”, un kg de ceapă costă 2 lei, faţă de 2,5 lei – 3 lei, cât cer vânzătorii din alte pieţe, morcovii au preţuri cuprinse între 2 lei – 3 lei kg. Pentru un kg de varză bucureştenii scot din buzunar 1 leu, mai mult decât la supermarket, pentru un dovlecel dau între – 50 bani şi 1 leu, în timp ce pentru un kg plătesc 1,5 lei. Castraveţii se vând cu 2 lei- 2,5 lei/kg, ardeii capia costă 3 lei – 5 lei/kg, un kilogram de ardei graşi are preţul de leu – 3 lei, ardeii iuţi costă şi 1 leu bucata. Pentru un kg de vinete, trebuie să scoateţi din buzunar 1 leu -2  lei/kg, ţelina se dă la kilogram cu 1 leu – 2,5 lei kg, în vreme ce o bucată de rădăcină de ţelină cu frunze costă 3 lei bucata.

Roşiile se vând între 1 leu şi 2,5 lei kg, sume mai mici faţă de cele afişate în alte pieţe, pepenii galbeni costă 2,5 lei kg, pepenii verzi au preţuri cuprinse între 80 de bani şi 1 leu kg, iar fasolea verde  3 lei – 4 lei kg. Rădăcinile de păstârnac şi pătrunjel se vând cu 1 leu bucata, în vreme ce kg de pătlăgele (roşii) galbene este 3 lei kg, iar legătura de verdeaţă, mărar sau pătrunjel, costă 50 bani – 1 leu. Pentru mai multe informaţii despre preţuri vezi GALERIA FOTO.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button