Cât va ajunge factura la întreţinere dacă se elimină subvenţia la gigacalorie

de:
04 oct. 2012
2 Afișari
Cât va ajunge factura la întreţinere dacă se elimină subvenţia la gigacalorie

O eventuală eliminare a subvenţiei la gigacalorie ar duce la dublarea preţului la căldură şi apă caldă în iarna viitoare, raportat la consumul de anul trecut, pentru cei vizați de măsură (repsectiv cei cu venit de pe ste 2.000-2.500 de lei pe cap de membru de familie).

Astfel, pentru o garsonieră, preţul facturii la încălzire şi apa caldă era de 128 de lei în luna decembrie a anului trecut, în timp ce anul acesta ar putea fi de 247 de lei dacă se elimină subvenţia gigacaloriei.

Pentru un apartament cu 2 camere, costul ar putea creşte de la 193 de lei în decembrie 2011 la 374 de lei în iarna acestui an. Aceeaşi situaţie se aplică şi în cazul apartamentelor de 3 sau 4 camere, unde costul încălzirii şi apei calde ar putea ajunge de la 243 respectiv 309 lei la 471, respectiv 597 de lei. Calculele au fost puse la dispoziţia B365.ro de către Mihai Mereuţă, preşedinte al Asociaţiei de Proprietari Habitat, care estimează că preţul facturii la încălzire şi apă caldă va creşte cu 92% în sezonul rece. Acest procent a fost confirmat pentru B365.ro și de către Radu Opaina, președinte al Federației Asociațiilor de Proprietari din România. 

Eliminarea subvenţiei la gigacalorie ar mai produce un alt efect negativ pentru bucureşteni şi pentru RADET: consumatorii afectaţi se vor retrage din sistem din cauza dublării costurilor şi astfel vor rămâne în sistemul centralizat de încălzire doar cei cu venituri mici, lucru care ar duce la creşterea preţului gigacaloriei dat fiind scăderea numărului de consumatori.  „Acest lucru s-a întâmplat deja în multe oraşe din ţară, unde până la urmă s-au închis sistemele centralizate. Singurul oraş unde sistemul de încălzire e bun este Ploieşti, pentru că acolo sistemul e privat” a punctat Mihai Mereuţă. 

Numărul mare de consumatori care s-ar putea debranșa ca urmare a creșterii prețului la încălzire a fost confirmat și de Radu Opaina, care a declarat că „Ar fi fost înregistrate mai multe cereri de debranșare dacă existau declaratii si date oficiale certe si nu pareri la iesirea dintr-o sala (n.r. referire la declarațiile date miercuri de Primarul General, Sorin Oprescu).

De asemenea, există posibilitatea ca aplicarea măsurii anunţate de Primarul General să fie mai costisitoare decât rămânerea la sistemul actual. „Costurile legate de stabilirea apartamentelor care vor plăti preţ întreg şi care vor fi subvenţionate ar putea să depăşească economiile care se fac” consideră Mihai Mereuţă, care critică măsura anunţată de Primarul General: „Oprescu spune că nu mai poate face faţă cu subvenţia, dar de fapt tot noi contribuabilii suportăm de fapt subvenţia, nu el.  O decizie de genul acesta trebuie luată de Consiliul General şi de cetăţeni, nu de Primar”.

Totuşi, renunţarea la subvenţia gigacaloriei pentru iarna viitoare nu este o chestiune sigură. „Nu ştiu dacă se va implementa această măsură. Nu mai putem fi siguri de treaba asta dat fiind că Oprescu ameninţă aproape an de an că va elimina subvenţia” consideră Mereuţă. 

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat miercuri, in Comisia de industrii din Camera Deputatilor, ca a cerut ANAF-ului o lista cu veniturile bucurestenilor astfel incat cei care au venituri de peste 2.000-2.500 de lei pe cap de familie sa plateasca 328 de lei gigacaloria. Cu o lună înainte, Primarul declara că măsura eliminării subvenţiei nu va fi aplicată anul acesta. 

„Nu mai pot sa fac fata cu subventia, nu mai pot, nu mai am cum sa subventionez si sunt multi amarati care nu au bani. Am cerut de patru ani o listă cu veniturile de la ANAF şi dacă venitul este mai mare de 20-25 de milioane pe cap de familie să pot să-i pun să platească 328 de lei, cât e acum gigacaloria la Bucureşti. De ce? Ca să pot să măresc paleta ălora care nu au bani. Nu e politic, e grija faţă de oameni. De ce sa plateasca dl Basescu subventionat, Oprescu, presedintele Camerei? Nu, sa plateasca (toata gigacaloria – n.red.), pentru ca pot sa o faca. In schimb, deblochez o serie intreaga de bani din subventie pentru mai multi oameni care au nevoie”, a declarat Oprescu.

Cookies