„Cu bastonul prin București”, traseu cultural pietonal gratuit, din august până în septembrie

de:
03 aug. 2017
1 Afișari
„Cu bastonul prin București

Din 6 august până pe 10 septembrie, în fiecare duminică, de la ora 17.30, începând de la librăria Cărturești Verona (str. Arthur Verona nr. 13 – 15) și până la Rezidența BRD Scena9 (str.I.L.Caragiale nr. 32), ghizii ARCEN îi vor plimba pe bucureșteni printr-un labirint de străzi care păstrează încă fragmente importante din țesutul istoric al Bucureștiului.

Traseul propus în al 8-lea an de plimbări ARCEN este cuprins între străzile Arthur Verona – A.D.Xenopol – Cristofor Columb – Eremia Grigorescu – Grădina Icoanei – Jean Louis Calderon – Icoanei – Alexandru Donici – Vasile Lascăr – Logofăt Luca Stroici – Maria Rosetti – I.L.Caragiale, perimetru urban foarte valoros din punct de vedere architectural și cultural și generos din punct de vedere vizual. Zona păstrează până astăzi aspectul vechi al Bucureștiului de dinainte de Marele Război, cu case ascunse de vegetație, curți largi cu viță de vie și pomi fructiferi, case parter, dar și o diversitate extraordinară de arhitectură neoromânească și o serie impresionantă de imobile interbelice art deco.

Ediția a 8-a a traseului cultural „Cu bastonul prin București” se va încheia de fiecare dată cu discuții despre memoria și poveștile cartierului Icoanei în curtea Rezidenței BRD Scena9, casă ridicată acum 127 de ani și care a aparținut Regelui Mihai.

Participarea la traseu este gratuită și nu necesită înscriere prealabilă.

Cookies