Cu ajutorul lui Buddha, al lui Iisus și al Pamelei Anderson, pot fi și eu o târfă optimistă

03 feb. 2023
610 afișări
Cu ajutorul lui Buddha, al lui Iisus și al Pamelei Anderson, pot fi și eu o târfă optimistă
Cu ajutorul lui Buddha, al lui Iisus și al Pamelei Anderson, pot fi și eu o târfă optimistă | Foto: Adrian Teleșpan

Harta mea astrală și destinul meu, deopotrivă, nu au inclus, cel puțin până în acest moment, punctul acela din istorie în care eu să fiu privit de mase întregi de oameni ca un obiect sexual. Nu. Nu mi s-a întâmplat până în clipa de față să intru undeva, într-un spațiu înțesat de oameni, și să trebuiască să măresc pasul ca să nu mă atingă pe toc balele privitorilor loviți mental de pofte carnale atunci când m-au zărit pe mine. Nu. A trebuit să mizez pe vrăjeală verbală ca să una alta. N-ar trebui să mă mai plâng, dar uite că vinerea asta m-a prins mai slab. În fine, dacă stau să mă gândesc mai bine, cred că e și imposibil să se întâmple asta într-un spațiu înțesat de oameni, pentru că în locurile foarte aglomerate nu ești foarte vizibil. Deci, foarte teroretic, ar fi nevoie să intru undeva unde desitatea e cam la mall, miercurea pe la 11 dimineața. Să aibă oamenii raza vizuală ca lumea spre mine ca să mă poată admira.

Într-o primă fază, egotică, recunosc, dar și cu ușoare tente de spume acumulate de-a lungul a patruzeci de ani de frustrare, îmi și vine să zic că sunt opusul Pamelei Anderson. Ea, unde intra, după ea veneau hoarde de oameni, multitudini de populații, decomasări întregi, bucăți masive de umanitate care își doreau să poftească la dânsa. Unde e corectitudinea în asta, Doamne? Unde e? Cu atitudinea asta nu ajungi nicăieri, Adrian? Nici n-aveam unde să mă duc, sincer. Eh, gânduri, voci în singurătate. Întoarce-te la Pamela.

Da, mă, stimaților, am văzut documentarul “Pamela, A Love Story” pe Netflix și ce să zic? Dacă pământul ăsta, in my opinion, ar fi mai mult decât un spațiu colectiv aparent pestriț, creat pentru ca noi să învățăm Iubirea, nu mi s-ar părea corect din partea Domnului Nostru ca unii să ne naștem frumoși țiplă, iar alții să fim născuți direct cu varii comorbidități. Nici din partea Domnului Buddha nu mi s-ar părea prea corect. Dumnealui susținea că, lasă, ești urât în viața asta, dar în următoarea sunt șanse să fii piesă. Hai, să mori tu, Buddha, ce mai consolare! Chiar, la budiști nu cred că e așa jignitoare urarea asta, că ei se reîncarnează. Dar bine, Domnul Nostru a înviat în aceeași viață, bănuiesc că la următorul nivel va fi Unu care se va reîncarna în toți, ca Agentul Smith în Matrix, dar pe pozitiv. Adrian, întoarce-te la Pamela!

Da, mă, stimaților, documentarul!… Wow, formularea anterioară chiar necesită virgulă după fiecare cuvânt. Mi-a plăcut documentarul. Are un fel de liniște foarte amară care i se potrivește foarte mult Pamelei. În tinerețile mele am avut și eu parte de petreceri prelungite, să spunem, în care exageram în general, fără limită, fără somn, cu sticle întregi de alcool, că mă țineau balamalele, de obicei la sfârșit de săptămână. Și după weekend-urile astea venea ziua de luni pe care îmi permiteam să mi-o păstrez liberă și pe care o simțeam ca pe o Duminică. Duminica supraviețuirii, cumva. Bravo, fată, îmi ziceam, hai că izbândiși din nou! Și mă bucuram de o liniște amară pe care, mulți ani mai târziu, am realizat că doar Iubirea de sine o poate îndulci.

Apropo de toată treaba asta, Pamela zice, la un moment dat: “M-am pus în foarte multe situații periculoase (nu știu dacă periculoase era cuvântul, dar din zonă) și am supraviețuit.” Și spune asta pe un ton foarte modest, cumva resemnat, dar din care nu lipsesc felicitările la adresa propriei persoane. Treaba aceasta este foarte valabilă pentru fiecare dintre noi, pentru că, într-un fel sau altul, toți ne punem în situații periculoase cu oamenii din viața noastră sau de unii singuri, dar uităm să ne felicităm pentru supraviețuire, atunci când situația ia sfârșit sau, de ce nu, când încă suntem în mijlocul ei. Așa că, profit de prezența Pamelei Anderson în viața noastră pentru a ne felicita pe noi toți că am supraviețuit, cel puțin la nivel de deocamdată. Bravo, Pamela, mulțumesc.

Ca și noi, ca și tine, ca și mine, Pamela n-a avut o viață ușoară. Dacă ar fi să fac un joc de cuvinte, aș putea spune că, de foarte tânără, imediat după ce a pozat prima oară în Playboy, Pamela a fost suptă de lumea entertainment-ului unde, paradoxal, în cele din urrmă, a supt-o pentru că a supt-o.  În sensul că ei i s-a terminat cariera după ce a apărut sex tape-ul în care ea performa alături de primul ei soț, Tommy Lee. Aparent, paradoxal repet, industria nu a mai vrut să colaboreze cu o bombă sexy după ce a văzut că aceasta face sex foarte bine. Eu am văzut filmul și am pretenția că știu să recunosc o peliculă în care actorii CHIAR se simt bine. 

După acest episod, căsnicia cu Tommy Lee a început să-și piardă din bucurie, el a devenit violent, chiar a ajuns 6 luni la închisoare după ce a agresat-o, iar viața Pamelei a început să se destrame. Dacă ar fi să o transform pe Pamela într-o metaforă, aș face-o o minge care sare, prin propria voință, dintr-un perete în altul, în căutarea Iubirii și a unui partener, în căutarea unei liniști cu un amar mai redus. Pamela ajunge la o liniște mai dulce datorită umorului. Citește la un moment dat dintr-un jurnal din tinerețe cum se ducea de la un partener la altul fără jenă, iar comentariul ei către sine este:” Vai, Pamela, de ce ai scrie așa ceva într-un jurnal? Nu te-ai gândit că poate o să se facă un documentar și va afla toată lumea ce târfă ești?” Și râde cu poftă, foarte onest, făcându-mă să-mi doresc să fiu și eu o tarfă optimistă. Doamne ajută, că deocamdată sunt doar optimist.

Am citit la un moment dat o chestie pe care nu o mai găsesc. Era un articol în engleză care spunea, în mare, că cel mai nociv curent cultural este romantismul, pentru că el ne-a învățat că nu suntem compleți de capul nostru și trebuie să ne găsim jumătatea. Fapt nesusținut nici de Buddha, nici de Iisus care au sugerat discret să nu cauți nimic în afară de Tine. Pamela nu e de acord deocamdată cu Ei, ea încă se mai caută în alți bărbați, dar cumva știe că nu face bine. Închei acest articol urându-i Pamelei și Nouă să ne găsim pe noi înșine. Atât. Doamne ajută și Doamne ferește, du-te și te regăsește. Adi Pamel. Repetă cu mine acum, te rog, cu voce tare: Adi Pamel… Eh? E altceva decât în gând.

Nota B365.ro: Plus cele de mai jos

 

 

Cookies