CTP despre legea lui Dragnea antidefăimare: Dacă spun că Ponta e un plagiator ordinar, îl defăimez?

de:
10 oct. 2015
0 Afișari
CTP despre legea lui Dragnea antidefăimare: Dacă spun că Ponta e un plagiator ordinar, îl defăimez?

Proiectul antidefăimare iniţiat de Liviu Dragnea a trecut de Senat. Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, vrea amenzi usturătoare, de până la 60.000 de lei, pentru cei care defăimează. Este prevederea dintr-un proiect de lege privind defăimarea socială.

Potrivit proiectului, defăimarea socială ar putea fi pedepsită cu amendă de la 1.000 lei la 60.000 lei.

După ce legea a trecut de Senat, CTP a criticat proiectul iniţiat de preşedintele interimar al PSD. „Domnul Dragnea este cuprins de fiori democratici, de apărare a cui? A drepturilor omului! Ciudat! Puseul ăsta i-a apucat în același timp și pe domnul Dragnea și pe domnul Băsescu. Peste noapte s-au transformat în apărătorii drepturilor omului. Interesant!”, a spus Cristian Tudor Popescu.

Întrebat dacă există o nevoie pentru legea defăimării, Cristian Tudor Popescu a răspuns că „sigur că există”.

„Ne-a povățuit ministrul Justiției, domnul Cazanciuc, cum să detectăm această nevoie în societate, prin metode științifice. Uitați-vă în jur! Adică un fel de extensie a lui ‘după cum vezi’ a lui Stalin. Ne uităm în jur și ce vedem? Vedem peste tot femei defăimate, bătrâni, musulmani, țigani, evrei nu, că nu mai sunt. Chiar vedem lucrurile astea? Dacă așa zice domnul Cazanciuc, dacă așa zice domnul Dragnea”, a adăugat jurnalistul la Digi24.

„Eu îmi pun o întrebare, am văzut textul legii propus de domnul Dragnea. Dacă eu spun de pildă că domnul Ponta este un plagiator ordinar, îl defăimez nu? Unde ar putea intra în enumerarea aceea a domnului Dragnea, adică gen, grupuri, vârstă, religie, orientare sexuală și tradiții culturale? Am găsit. Deci domnul Ponta intră la tradiții culturale, păstrarea tradițiilor culturale cu plagiatul ordinar. E adevărat că nu știu dacă o să fiu pedepsit, pentru că n-am reușit să-l pun în inferioritate, deși spun asta de vreo trei ani. E în continuare premier, cu plagiatul ordinar cu tot. În schimb, dacă despre domnul Dragnea aș spune că face parte din grupul select al șefilor de partid care sunt și condamnați penal, atunci l-am defăimat. L-am defăimat pe domnul Dragnea și în ce categorie intru cu defăimarea? La apartenență politică. Acum aud că domnul Dragnea ar vrea să scoată apartenența politică, așa că nici aici n-o să mai fiu condamnat”, a subliniat Cristian Tudor Popescu.

Cookies