CSM sesizează Inspecția Judiciară, după declarațiile lui Sebastian Ghiță

de:
24 iun. 2015
0 Afișari
CSM sesizează Inspecția Judiciară, după declarațiile lui Sebastian Ghiță

„Ca urmare a afirmațiilor lui Sebastian Ghiță, deputat în Parlamentul României, emise în spațiul public în 24 iunie 2015 și preluate de mass-media, președintele Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecția Judiciară în vederea efectuării de verificări cu privire la apărarea independenței și imparțialității sistemului judiciar, potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 317/ 2004 privind CSM, republicată cu modificările și completările ulterioare”, se arată într-un comunicat al CSM, citat de Agerpres.

Sebastian Ghiță i-a trimis o scrisoare șefului Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, în care îi cere să declare un „conflict” între puterile Statului. 

Sebastian Ghiţă nu mai are voie să-şi exercite funcţia de parlamentar. Articolul 215 din Codul de Procedură Penală prevede, la punctul e) că, cel aflat sub control judiciar trebuie e) „să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta”. 

Deputatul PSD le-a solicitat parlamentarilor, printr-o scrisoare, să reacționeze la decizia DNA în cazul său privind interzicerea exercitării funcției de ales, susținând că aceasta i se pare o decizie „extrem de gravă, neconstituțională și cu potențiale repercursiuni asupra democrației în România”.

CITEȘTE ȘI: DNA: Sebastian Ghiță a cumpărat voturi pentru Ponta în Republica Moldova, cu 350.000 de euro

DNA a venit cu noi acuzații la adresa deputatului Sebastian Ghiță – între altele, acesta ar fi cumpărat votul cetățenilor din Republica Moldova, cu suma de 350.000 de euro. Ce spun procurorii: ” inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian a conceput, iniţiat şi coordonat o activitate de corupere a alegătorilor din Republica Moldova, la alegerile prezidențiale din anul 2014, în scopul obţinerii de voturi pentru candidatul Ponta Victor Viorel. Suma remisă de inculpat pentru influențarea opțiunilor electorale a fost în cuantum de 350.000 euro.” Ghiță e acuzat și că a cumpărat tigăi pentru a fi împărțite în campania electorală din 2012, din bani negri.

Cookies