ARHIVA B365

CSM: Independenţa justiţiei, încălcată de o afirmaţie a lui Băsescu

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a apreciat că afirmaţiile lui Traian Băsescu au fost de natură să aducă atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său, scrie mediafax.ro.

Potrivit Inspecţiei Judiciare care a prezentat, joi, plenului CSM, concluziile raportului cu privire la afirmaţia şefului statului, din declaraţia preşedintelui şi din relaţiile furnizate de Parchetul instanţei supreme, DNA şi DIICOT „nu rezultă suficiente indicii care să conducă la identificarea procurorilor despre a căror conduită se face vorbire şi nici pentru verificarea veridicităţii susţinerilor domnului Traian Băsescu, nefiind posibilă sesizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie ori declanşarea procedurii de cercetare disciplinară faţă de aceşti procurori”.

„S-a apreciat că, în cazul în care preşedintele României face afirmaţii publice referitoare la credibilitatea sistemului judiciar, manifestând neîncredere în independenţa şi imparţialitatea unor magistraţi, cu atât mai mult, ceilalţi cetăţeni implicaţi în desfăşurarea procedurilor judiciare, în calitate de părţi ori subiecţi procesuali, sunt influenţaţi să-şi piardă încrederea în justiţie”, conform raportului inspectorilor judiciari.

IJ arată că, şi în cadrul discursurilor politice, în aspectele care vizează autoritatea justiţiei, trebuie să se ţină cont de rolul care revine puterii judiciare şi de necesitatea de a se păstra încrederea cetăţenilor în actul de justiţie, în scopul protejării magistraţilor de atacurile lipsite de fundament venite din partea oricărei persoane.

În 23 septembrie, Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară să facă verificări în cazul declaraţiei făcute de preşedintele Traian Băsescu, potrivit căreia anumite „decizii de procurori au fost controlate de un ziarist important”.

Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat, într-o emisiune a postului B1 TV, despre o declaraţie a sa anterioară în care arăta că de zece ani este într-o dispută cu sistemul, pe care Ion Iliescu „l-a protejat” şi care „l-a înfrânt” pe Emil Constantinescu, adăugând că el a reuşit să „îngenuncheze” acest sistem.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button