CSI Bucureşti: Criminaliştii, poliţiştii în halat care iau urma infractorilor

În ultimii ani, meseria de criminalist a devenit şic graţie serialului american CSI. Știm aşadar, dintr-o perspectivă senzaţionalistă a la Hollywood, cum îşi fac treaba criminaliştii din New York, Miami şi Las Vegas: merg pe fir până în pânzele albe, îi perpelesc pe suspecţi cu întrebări, folosesc tot felul de holograme, trag cu pistoalele, sunt vânaţi de criminali în aceeaşi măsură în care-i hăituiesc şi ei pe infractori şi rezolvă cazurile spunând mai mereu câte o vorbă de duh. La criminaliştii bucureşteni realitatea e diferită.

Cu ce se ocupă criminaliştii?

Munca criminaliştilor bucureşteni e împărţită între teren şi birou. Fie că e vorba de accidente rutiere cu fugă de la locul accidentului, fie de omoruri sau tentative de omor, de spargeri de locuinţe sau jafuri, criminaliştii sunt primii care trebuie că calce la faţa locului. Acolo scotocesc fiecare ungher după indicii care să lămurească ce s-a întâmplat şi după probe care să-i înfunde pe răufăcători.

Pentru asta, mai ales când e vorba de omoruri, îţi trebuie stomac rezistent. Dar, de-a lungul anilor de profesie, sensibilitatea se disipează. „Când vezi un cadavru, tu zici: mamă, senzaţional! Eu zic: uite un mort. Încă un caz”, spune inspectorul principal Ovidiu Ion, şeful Laboratorului de Balistică-Traseologie din Poliţia Capitalei.

În acelaşi ton, comisarul-şef Daniela Petre, expertă în prelevarea şi analizarea amprentelor, îşi aduce aminte de primul ei caz de teren, cu mulţi ani în urmă. Era primul chinez tranşat şi ambalat într-un geamantan pescuit din Lacul Colentina. „Am fost uimită că un om a putut intra într-o valiză. Era un bărbat îmbrăcat în dres”, îşi aminteşte, rece, Daniela Petre.

Munca de birou e mai aridă. Criminaliştii îşi fac veacul la etajul al patrulea al clădirii Poliţiei Capitalei de pe Calea Victoriei, un sediu complet lipsit de “glamour”-ul laboratoarelor de la televizor. Aici se fac expertizele balistice, se analizează amprentele digitale şi alte urme lăsate de autori la scena faptei şi se fac teste cu poligraful.

Spre deosebire de criminaliştii de film, experţii bucureşteni nu rezolvă singuri cazurile de la cap la coadă. Nici nu ar avea cum, pentru că sunt puţini, iar volumul de muncă este imens. Potrivit Biroului de Presă al Poliţiei Bucureşti, laboratorul de dactiloscopie, unde se citesc amprentele, primeşte lunar circa 1.500 de urme de analizat. La balistică şi traseologie, ajung aproximativ 1.000 într-un an. Aşa că, după cum prevede şi Codul de Procedură Penală, criminaliştii îşi văd doar de bucata lor. Adună probele, le analizează dacă le-o cer procurorii, şi apoi trimit concluziile anchetatorilor. Rareori se interesează despre mersul ulterior al unui caz.

Fără munca criminaliştilor, anchetatorii nu ar prea avea cum să interpreteze cazurile. De asemenea, dacă criminaliştii fac greşeli, oferă avocaţilor portiţe să-şi scape clienţii de pedeapsă.

„Vedem cum fac băieţii mari şi ne orientăm şi noi”

Birourile şi laboratoarele criminaliştilor autohtoni nu au aproape nimic în comun cu hipertehnologia expusă în serialele americane. Aduc mai mult cu cele din „Poliţist, adjectiv” decât cu cele din CSI. Câteva aparate foto Nikon D70s, două stereomicroscoape produse de aceeaşi firmă japoneză şi un microscop comparator din 1973 pe care, cu câţiva ani în urmă, poliţiştii germani veniţi în vizită l-au confundat cu o piesă de muzeu. Acestea, alături de softul special Lucia Forensic, formează arsenalul cu ajutorul căruia criminaliştii trebuie să determine dacă un glonţ sau proiectil a fost tras dintr-un anumit pistol. Nu tu holograme, nu tu monitoare mari şi colorate ca-n filme.

„Noi n-avem dispozitive, aţi văzut pe afară…au tot felul de dispozitive”, spune inspectorul principal Ovidiu Ion. Lipsa de dotări e o mantră pe care o auzi oriunde mergi în poliţie. Cu toate astea, rezultate există, nu e ca şi cum criminalii ar zburda în voie. Adaptarea e cuvântul zilei, al anului, al deceniului, pentru poliţiştii criminalişti.

Ovidiu Ion îşi aminteşte de un caz din 2009, când au reuşit să descopere locul de unde un individ trăsese cu un pistol cu glonţ, proiectilul ricoşând într-un apartament. În mod normal, ar fi trebuit să desfăşoare mulţi metri de sfoară pentru asta. Dar în această speţă au folosit un laser. Unul obişnuit, din acelea tip breloc, cu care se joacă copiii, uneori la cinema sau la concerte.

„Ne-am folosit de un obiect banal care se găseşte pe piaţă. Cu toate că l-am căutat foarte mult că nu prea se mai găsesc. Mă rog, a fost o întâmplare. Am fost în concediu şi l-a văzut fi-miu pe o tarabă: tati, ce e ăsta? Iar eu i-am răspuns: Aaaa, e bun, dă-mi-l mie!”, povesteşte criminalistul.

Cu laserul ăsta, criminaliştii au reuşit să alinieze orificul de glonţ din casă, cu cel din geam şi cu unul dintr-un felinar de iluminat stradal de afară şi astfel au descoperit locul de unde s-a tras. Acolo au pus la treabă un detector de metale şi au scos la iveală tuburile cartuşelor trase. Era iarnă, ningea şi era foarte frig. Fără laserul de jucărie, poate n-ar fi găsit niciodată probele care au dus la incriminarea făptaşului.

Un laser asemănător foloseşte şi detectivul MacTaylor interepretat de Gary Sinise în CSI: New York. De aici s-au inspirat şi criminaliştii autohtoni. „Întotdeauna trebuie să aduci ceva nou. Ne uităm pe Internet, ne documentăm şi încercăm şi noi…Internet, Discovery… Și prin filme, să ştiţi că ne dau anumite idei. Cum e CSI. Acolo vezi cum fac, normal că nu ştiu cât e realitate în ce fac ei, dar te inspiră”, spune inspectorul principal Ovidiu Ion. „Am văzut cum fac băieţii mari şi ne-am orientat şi noi, cum face românul”, îl completează alt criminalist. Filmul bate viaţa. Dar îi dă şi idei.

Deocamdată, cazurile de infracţiuni comise cu arme de foc letale sunt rare. În 2010 n-a fost niciunul. Cu toate acestea, predicţiile lor pentru viitor nu sunt optimiste. „Acum patru ani de zile nu erau cazuri de pistoale cu bilă. Acum, cele mai multe sunt cu pistoale cu bilă de cauciuc sau cu gaze. Cele cu glonţ sunt foarte rare pentru că nu se dau la deţinere. În afară îşi ia oricine. Probabil o să fie şi la noi, o să ne aliniem şi noi la mafiile lor”, spune Ovidiu Ion.

Dactiloscopia: Mâinile care te dau de gol

Cu toate că acum orice hoţ ştie din filme că dacă lasă amprente la locul faptei riscă să fie prins de poliţie, tehnica prelevării amprentelor de la faţa locului prin tratarea cu praf a obiectelor care ar fi putut fi atinse de făptaş rămâne una din procedurile cele mai eficiente ale criminaliştilor.

De exemplu, anul trecut, doi bătrâni au fost găsiţi morţi în casă. Un spărgător le intrase în casă şi i-a omorât. Criminalul nu făcea parte din cercul de cunoscuţi al victimelor, aşa că ancheta tradiţională nu avea cum să dea roade. Aici au intervenit însă criminaliştii.

„S-au ridicat foarte multe urme de la faţa locului. Din noianul ăla de urme, un singur fragment de urmă papilară… A deşurubat un bec, că era seară şi risca să fie văzut pe casa scării, şi l-a lăsat acolo”, îşi aminteşte comisarul-şef Gheorghe Ungureanu, şeful Laboratorului de Dactiloscopie. „A fost ghinionul lui că a fost un desen mai aparte (al amprentei – n.red.) şi s-a putut stabili cu certitudine că el a fost”, continuă comisarul-şef.

Proba nu era de folosit în instanţă. Ca o amprentă aibă valoare de probă, trebuie să fie cel puţin 12 concordanţe între urma de la faţa locului şi cea din baza de date. În acest caz, erau doar şapte, dar indiciul le-a spus anchetatorilor unde să-l caute pe suspect. Și l-au prins.

Un alt caz pe care şi-l aminteşte Ungureanu s-a petrecut acum 11 ani pe strada Kogălniceanu. Tot o spargere soldată cu moartea unui bătrân, tot un caz foarte greu. „S-a stabilit după interpretări că a escaladat un geam. Geamul nu fusese şters de multă vreme şi se vedea degetul în praf. Ca să nu strice urma (criminaliştii – n.red.) au luat geamul cu totul din tocuri. Și s-a ajuns la autor”.

Munca criminaliştilor e uşurată mult de un soft special de analiză, AFIS (Automatic Fingerprint Identification System), care e conectat la baza de date a IGP. În anii ’90, înainte de introducerea acestui program, criminaliştii de la dactiloscopie comparau din ochi, cu lupa, amprenta prelevată de pe teren cu sute de amprente pe microfilm.

Nici cu AFIS nu e ca-n CSI. Nu sunt introduse scan-uri după amprente şi calculatorul afişează câteva secunde mai târziu cu mesajul „Perfect match”. Nici pe departe. Criminaliştii în halat alb analizează întâi amprentele din ochi şi izolează câteva trăsături particulare. Acele trăsături sunt apoi introduse în calculator pentru comparare, iar AFIS returnează o listă de posibile potriviri. Și din nou, criminaliştii caută potrivirea perfectă din ochi. Nu e de mirare că aproape toţi criminaliştii de la dactiloscopie poartă ochelari.

Macanache şi fratele său scheletic

A fost înjunghiat, spânzurat şi înecat de multe ori, dar tot e întreg. E vorba de manechinul botezat Macanache pe care criminaliştii bucureşteni îl folosesc la tot felul de reconstituiri. Macanache este un manechin obişnuit, cum vedem în vitrinele magazinelor de haine. Criminaliştii i-au scos umplutura din spumă poliuretanică şi i-au introdus în carcasa cu chip uman un schelet metalic cu articulaţii, special conceput pentru criminalistică.

Prima dată când Macanache a ieşit pe teren a fost în 2007 când a fost victimă în reconstituirea sinuciderii omului de afaceri Florian Anghelescu, găsit spânzurat în subsolul vilei sale din Băneasa.

Macanache are şi un frate anonim. Un schelet metalic identic celui care umple manechinul şi care stă într-un colţ al holului laboratorului de balistică privind indiferent dindărătul unei perechi de ochelari de soare cu care l-au împodobit în glumă poliţiştii. Scheletul e folosit de criminalişti când li se aduc haine ale victimelor înjunghiate şi foloseşte la identificarea zonei corpului unde a lovit cuţitul.

Cum ajungi expert criminalist

După ce termină Academia de Poliţie sau Școala de Agenţi de la Câmpina, poliţiştii care aleg criminalistica se specializează la locul de muncă, ieşind pe teren şi însoţindu-i pe experţii consacraţi. După cel puţin cinci ani de practică, criminaliştii care au progresat de la statutul de tehnicieni la cel de specialişti pot să dea examen pentru certificatul de expert. Acest certificat nu aduce un salariu mai mare, ci doar prestigiu.

Din cauza duratei lungi de pregătire, experţii criminalişti sunt păsări rare. În plus, sunt foarte greu de înlocuit când e vorba de restructurări. „Criminalistul poate să facă şi judiciar şi ordine publică. Invers, niciodată nu va fi valabilă situaţia asta”, explică Gheorghe Ungureanu. „Noi suntem destul de atipici în structurile astea, pentru că dacă de la noi pleacă zece dintr-odată, atunci va fi o problemă”.