CONTRIBUTORS

Cronica unei morți ratate. A mea

O intâmplare in atenția tuturor trotinetiștilor din București, dar și din lumea intreagă.

Era cât p-aci să mă uit la jurnalele de știri de Sus. Joi seară. Ca să văd ce zic știrile despre Mihaiu mort, că de mine „in viu” nu prea mai zic nimic. Cum iți pupă posteritatea posteriorul odată ce a scăpat de tine, nimeni nu știe s-o facă mai bine. Poate doar noi, românii. Așa că numele unei vestite poezii ale lui Mircea Dinescu: „Moartea citește ziarul” mi s-ar fi potrivit de minune. N-a fost să fie. Data viitoare. Vorba fostului meu profesor de filosofie la intrebarea unui student despre sinucidere : „De ce-ai vrea să mori?” „De plictiseală. Sunt foarte curios ce-i dincolo”..

Am avut un accident de trotinetă. De fapt a fost un “incident”. Eu și trotineta, fără nimeni altcineva.

Poate doar cu ingerul meu personal. Șofer de peste 30 de ani. Cu vreo două mașini făcute praf de-alungul utltimelor două decenii. 

Cu peste 500 000 de km la volan și cu peste 5000 de kilometri la ghidonul celui mai in vogă auto vehicul hipstresc: trotineta electrică. 

Și cum mergeam eu agale și vaccinat cu 30 km/h-viteza maximă a acestui model, o fisură mai veche din ghidonul trotinetei mele, veche de peste patru ani (cf constatărilor ulterioare de la service-ul de trotinete)  s-a rupt din senin (după cum se vede în foto verde-rupt) și m-am dus de a berbeleacul intr-o fracțiune de secundă, aterizând pe asfalt mai intâi cu mâna stângă și apoi cu umărul drept –  rămas-am fără aer câteva secunde bune,  iar cu capul meu prețios pe asfalt.

Cu toată știința mea de a cădea adunată din vreo două sporturi pe care le-am practicat, am scăpat. Nu spun care sporturi că nu vreau să-mi fac reclamă. Eu știam că „Moartea vine pe bandă de magnetofon” – best seller-ul vestitului Haralamb Zincă = ar fi sunat „after priveghi” cam la fel, doar că nu era bandă de mag, ci bandă pe pistă de bus/taxi/bicicletă.

Am zis eu intr-o pastilă video despre bicicliști, în urmă cu ceva ani: „Nici o pistă nu-mi rezistă”. Cam așa a fost..

Nu povestesc asta ca să mă autocompătimesc ontologic și existențial pă rating personal, sau, mai rău, ca să mă compătimiți voi, „oh, vai, oh, vai, bietul băiat”, ci ca să vă spun un adevăr-slogan la fel de mare și implacabil ca ăla cu “de taxe și de moarte nu scapă nimeni”:

Purtați cască, fraților! Nu fio căscat! Casca iți poate salva viața! 

Punctele și adânciturile pe care le vedeți in fotografiile cu casca mea de după arată clar cam ce-ar fi fost „pe capul meu” dacă nu aș fi deținut regulamentar casca mea de ski/placă.

Dincolo de faptul că-mi voi lua o trotinetă nouă, pot doar să vă mai spun ceva adânc, auzit in tramvaiul 41: „Oamenii sunt răi și banii e puțini”. Chiar dacă lucrurile stau așa de “cioranian”, bucurați-vă că sunteți. Bucurați-vă că citiți acest text. Bucurați-vă că aveți bani de cască de protecție! Dumnezeu ne-ajută doar dacă purtăm cască!


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button