Decizia CSAT în cazul crizei refugiaților: Vom folosi fonduri europene pentru a construi centre noi

de:
17 sept. 2015
0 Afișari
Decizia CSAT în cazul crizei refugiaților: Vom folosi fonduri europene pentru a construi centre noi

DECLARATIE KLAUS IOHANNIS:

– A fost aprobată Carta Albă a apărării, strategia care se referă la ordinea publică și alte documente

– Am fost de acord să participăm așa cum se cuvine la forțele de intervenție NATO, la diferitele acțiuni care se fac în acest context

– Participarea României la forțele de menținere a păcii sub egida ONU. Am căzut de acord că trebuie să avem o contribuție mai mare. 

Tematica migrației: Am avut informări foarte bune în acest sens. S-a discutat modul în care România va participa la congresul JAI de săptămâna următoare. 

– România este solidară cu celelate state mebre din UE, dar nu putem să considerăm cotele obligatorii o soluție la problema migrației. Cu acest mandat se va merge la Consiliul JAI

– Noi am vrut să doscutăm ce se întâmplă și după acest Consilu. Parlamentul European a votat o recomandare în aceste care, din păcate, conține cote în acest domeniu. Este posibil ca printr-o procedură UE să ne oblige să primim mai mulți refugiați decât am oferit noi locuri. Este un scenariu pe care nu ni-l dorim, dar care este posibil și atunci am discutat ce se poate întâmpla și în acset context. Atunci este clar că trebuie să facem ceva. S-a vehiculat ideea care ar putea duce la o soluție de a folosi fonduri europene pentru extinderea facilităilor de primire a refugiaților sau pentru construirea altor centre de primire pentru refugiați. 

 

Şedinţa extraordinară a CSAT a fost programată pentru ca oficialii români să stabilească poziţia ţării noastre în privinţa crizei migranţilor.

După întâlnirea care a început la ora 11:00, şeful statului va prezenta concluziile discuţiilor, într-o declaraţie de presă.

Până în acest moment, atât premierul, cât şi preşedintele au susţinut că ţara noastră îşi doreşte cote voluntare şi că România nu poate primi mai mult de 1785 de migranţi, de aproximativ trei ori mai puţin decât numărul cerut de Comisia Europeană.

Statele din Uniunea Europeană au poziţii diferite în privinţa cotelor de refugiaţi. O discuţie despre acest subiect a avut loc la începutul acestei săptămâni la Consiliul JAI, la care a participat vicepremierul Gabriel Oprea.

În 8 octombrie va mai avea loc o întâlnire a miniştrilor de Interne din Europa; dar o soluţie finală se va da la primul Consiliu European. Preşedintele Klaus Iohannis este cel care va susţine acolo poziţia României.

Cookies