CRIZĂ DE SÂNGE. Angajaţii Primăriei Sectorului 4 se alătură campaniei de donare

de:
04 iul. 2016
0 Afișari
CRIZĂ DE SÂNGE. Angajaţii Primăriei Sectorului 4 se alătură campaniei de donare

Astfel, aproximativ 100 de voluntari din cadrul Autorității Locale Sector 4 se vor prezenta pe parcursul acestei săptămâni la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină al Municipiului Bucureşti, primii donatori fiind polițiștii locali.

Luni, 4 iulie 2016, li s-au alăturat angajații societății de salubrizare REBU, societate cu care Primăria Sectorului 4 se află sub contract.

Marți, 5 iulie 2016 va fi rândul funcționarilor din Primăria Sectorului 4 și a lucrătorilor din cadrul ADPP Sector 4 să se alăture celor care, prețuind viața, conștientizează că donând, pot contribui la salvarea semenilor lor.

Campania de voluntariat se va încheia vineri, 8 iulie 2016.

Le sunt recunoscător și mulțumesc colegilor mei, care au răspuns în număr mare apelului pe care l-am lansat atât în calitate de primar, cât și prin prisma faptului că sunt medic. Oricând, oricare dintre noi se poate afla, Doamne ferește, într-o situaţie limită, având nevoie de sânge. De aceea, ne dorim să contribuim și noi la salvarea de vieți omenești. Pe întreg parcursul acestei săptămâni, etapizat, vom continua să sprijinim recoltarea de sânge pentru dotarea băncilor din spitale, atât prin aportul poliţiştilor locali, cât şi prin al funcţionarilor din cadrul Autorităţii Locale Sector 4„, a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.

Cookies