9 milioane de euro pe an pentru iarbă şi leagăne, într-un singur sector al Capitalei

de:
20 dec. 2010
0 Afișari
9 milioane de euro pe an pentru iarbă şi leagăne, într-un singur sector al Capitalei

150.001.000 de lei, cu TVA (aproximativ 36.080.000 euro), este valoarea estimată totală a contractului pentru ”lucrări de arhitectură peisagistică şi întreţinere a spaţiilor verzi şi locurilor de joacă”, pe care Primăria Sectorului 6 l-a scos la licitaţie, conform anunţului postat pe e-licitatie.ro.

Durata contractului este de patru ani, iar companiile interesate vor trebui să depună o garanţie de participare în valoare de 500.000 de lei. Câştigătoarea licitaţiei va trebui să depună ulterior garanţii de bună execuţie, reprezentând 5% din valoarea fără TVA a contractelor subsecvente (pe care câştigătoarea acordului-cadru le va primi fără reluarea competiţieii). Criteriul pentru câştigarea licitaţiei va fi preţul cel mai scăzut.

Printre condiţiile de participare se numără o cifră de afacere în ultimii trei ani de minim 49.000.000 de lei.

Atribuţiile contractului sunt lucrările de arhitectură peisagistică şi întreţinere a spaţiilor verzi şi a locurilor de joacă, pe o suprafaţă de maxim 2.500.000 de metri pătraţi şi minim 500.000 de metri pătraţi.

La licitaţie pot participa maximum 10 operatori economici, iar numărul lor minim preconizat este de cinci.

Ofertele vor putea fi depuse până pe 31 ianuarie 2011, ora 11.00.

De curând, primarul Cristian Poteraş a fost implicat într-un scandal de culoare verde, după ce Primăria Sectorului 6 a cumpărat patru brazi cu aproximativ 10.000 de euro, mult peste preţul pieţei.

Cookies