LA MINE-N CARTIER

Cristian Popescu Piedone, împreună cu Vali Vijelie şi Liviu Vârciu, daruri de Paște pentru mai multe familii nevoiașe

Primarul Cristian Piedone, împreună cu Vali Vijelie şi Liviu Vârciu, a oferit joi daruri de Paște mai multor familii nevoiașe din Sectorul 5.

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, care a fost însoţit de viceprimari, dar şi de Vali Vijelie şi Liviu Vârciu, care au vrut să se alăture acestei acţiuni umanitare organizată în Săptămâna Mare, i-a sfătuit pe cei la care a mers alături de cele două vedete să se vaccineze, pentru a-şi proteja sănătatea şi pentru a reveni cât mai curând la o viaţă normală, fără restricţii.

 

„Suntem în Săptămâna Mare și trebuie să fim mai buni, mai atenți și mai darnici cu cei din jurul nostru. Să lăsăm Lumina Sfântă să ne pătrundă în suflet, pentru că doar așa putem vedea cu adevărat ce înseamnă iubirea față de aproapele nostru. Sunt copii care nu au fost atât de norocoși încât să aibă mese îmbelșugate de sărbători, însă aceștia știu să se bucure de lucrurile mici și simple. Noi, cei mai norocoși, uităm să facem acest lucru. Să învățăm de la ei ce înseamnă să te bucuri sincer și curat.

Copii din familii cu situație financiară precară merită să fie tratați cu iubire și grijă

Împreună cu Vali Vijelie și Liviu Vârciu am vrut să facem o bucurie unor copii din familii cu situație financiară precară. Să încercăm să le aducem zâmbetul pe buze înainte de Sărbătorile Pascale, pentru că și ei, ca toți ceilalți copii din România, merită să fie tratați cu iubire și grijă și merită să fie ajutați”, a declarat Piedone.

Darurile au fost pregătite de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 5 împreună cu Centrul Cultural „Ştefan Iordache”.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button