ARHIVA B365

Crin Antonescu referitor la condamnarea lui Dragnea: Nu cred că s-a petrecut ceva ilegal în 2012

Crin Antonescu a afirmat ca nu stia despre decizia instantei, dar oricum nu are informatii ca s-ar fi petrecut ceva ilegal la referendumul din 2012.

„Nu stiam, pentru ca nu sunt in tara. Este foarte complicat sa comentez o astfel de decizie, pentru ca nu cunosc dosarul, nu cunosc faptele din dosare. Ceea ce stiu eu din ceea ce am vazut si am trait este ca nu s-a petrecut ceva ilegal, mai departe tinand de continutul dosarului, de acuzatii nu pot eu sa comentez, nu este rolul meu. Eu nu am participat efectiv la organizarea campaniei pentru ca eram presedinte interimar”, a declarat Crin Antonescu pentru stiripesurse.ro. 

Liviu Dragnea a fost condamnat, vineri, in prima instanta, la 1 an de inchisoare cu suspendare in dosarul in care este acuzat de fraudarea Referendumului din 2012. Procurorii au identificat 5 metode de fraudare a scrutinului care l-ar fi putut propulsa pe Crin Antonescu in functia de presedinte al Romaniei, daca Traian Basescu era demis. Desi decizia nu este definitiva, putand fi atacata tot la Inalta Curte, Liviu Dragnea si-a anuntat demisia din functia de ministru al Dezvoltarii si din cea de presedinte executiv al PSD.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button