Crin Antonescu și-a anunțat demisia de la conducerea PNL pe Facebook

de:
26 mai 2014
1 Afișari
Crin Antonescu și-a anunțat demisia de la conducerea PNL pe Facebook

„Am anunțat în această dimineață, într-o conferință de presă, că îmi voi ține cuvântul și voi demisiona din fruntea Partidului Național Liberal! Voi anunța acest lucru în ședința Biroului Politic Național voi anunța acest lucru colegilor mei și vom lua deciziile care se impun acolo!”, a scris Crin Antonescu pe contul său de Facebook. 

PNL a obținut 14,86% din voturi, potrivit rezultatelor parțiale anunțate de Biroul electoral Central la ora 9.00. Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni, că își asumă eșecul înregistrat de partid la alegerile europarlamentare. De asemenea, Antonescu a mai spus că se va ține de cuvânt. Astfel, președintele PNL anunțase că dacă ONL nu va obținbe cel puțin 20% la alagerile europarlamentare, el își va da demisia.  

Klaus Iohannis a anunțat că demisionează din funcția de prim-vicepreședinte al PNL. Anunțul vine la scurt timp după ce Crin Antonescu a declarat că își asumă eșecul PNL la europarlamentare. Președintele PNL a mai spus că se va ține de cuvânt, făcând referire la anunțul său dinainte de alegeri când a spus că își va da demisia de la conducerea PNL dacă partidul nu va obține cel puțin 20% din voturi. PNL a obținut 14,86% din voturi, potrivit rezultatelor parțiale anunțate de Biroul electoral Central la ora 9.00. 

Cookies