ARHIVA B365

Crin Antonescu despre Radu Stroe: Eu consider că e un trădător

Crin Antonescu a fost întrebat cum vede decizia grupului PNL de a propune excluderea ori suspendarea lui Radu Stroe, în cadrul BPN.

„Sigur că o voi pune în discuţia BPN, mulţi deputaţi se regăsesc în componenţa BPN. Mi se pare că este o discuţie care a pornit în mod natural, în mod normal, o discuţie care ar fi pornind în orice partid. (…) O decizie vom lua mâine (marţi – n.r.) la BPN”, a declarat preşedintele PNL, citat de Mediafax.

El a fost întrebat dacă Radu Stroe s-a poziţionat în afara partidului.

„PNL este un partid suficient de serios şi suficient de puternic ca să nu permită astfel de atitudini în condiţii de precampanie. (…) Atunci când faci parte dintr-un partid nu poţi să nu respecţi nişte reguli minimale, pentru că altfel îţi baţi joc de munca colegilor tăi”, a mai spus Antonescu.

Liderul PNL a mai fost întrebat dacă, în opinia sa, Radu Stroe poate fi considerat un trădător. „Da, eu consider că da”, a răspuns preşedintele PNL.

Liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, a declarat luni că a primit mandatul deputaţilor liberali pentru a solicita în şedinţa BPN de marţi excluderea lui Radu Stroe sau suspendarea pentru şase luni din partid, motivând că fostul ministru „îşi bate joc de munca” celor din partid.

„Mâine voi face, ca şi lider de grup, în cadrul BPN propunerea unei sancţionări a domnului Stroe, au fost două propuneri. Mandatul meu este să prezint dorinţa grupului de a discuta acest caz cu două propuneri, fie excluderea, fie suspendarea pe şase luni”, a declarat Scutaru.

Liderul deputaţilor PNL a precizat că în favoarea acestui mandat s-au exprimat majoritatea deputaţilor liberali, fiind înregistrate două voturi „împotrivă” şi şase abţineri.

Întrebat ce i se reproşează lui Radu Stroe, Scutaru a răspuns: „Faptul că în momentul în care tot partidul este angrenat, de la ultimul membru până la preşedintele partidului, până la ultimul parlamentar, într-o bătălie pe viaţă şi pe moarte, cea mai importantă bătălie a partidului, un vicepreşedinte al partidului, fost demnitar – şi nu orice demnitar, Radu Stroe a primit ultima demnitate cea de ministru de Interne – practic prin atitudinea sa aruncă în aer şi îşi bate joc de munca tuturor acestor oameni”.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button