Criminalii din București care au devenit firești. Despre banalitatea istoriei falsificate

Mi-am adus aminte cum trei universitari timișoreni au răbufnit întru indignare, în urmă cu câțiva ani, la o propunere locală ca o stradă să poarte numele lui Petre Țuțea. Și apoi reacția, mai mult sau mai puțin subterană, a institutului Wiesel, cel care asanează fantomele legionare încercând să radieze de pe plăcuțele istoriei în numele nerepetării sale. Constat amar, însă, că nu există indignare, nici aceeași, nici de alt fel, la prea civicii noștri intelectuali când e vorba de comuniștii care ne-au executat bunicii, care ne-au distrus istoria și, nu-i așa, până la urmă, țara.

Ducându-l pe fii miu cel mic la Afi Cotroceni, a trebuit să merg, nu-i așa, pe bulevardul Milea. Urcați în taxi și făcând comanda voice over: „Pe Milea, vă rog!”, Iancu mă abordează uimit: „Cine e Milea, tati?. Pentru că nu am putut să-i livrez tot adevărul, m-am apucat frustrat să scriu articolul ăsta, că nu puteam ca om care a ținut arma-n mână la Revoluție și ca jurnalist de investigație, să nu mă intereseze pe ce cadavre calc. 

Marea confuzie la bulevard: erouul sau criminalul?

Pentru cine nu știe – câți vor să afle din pură curiozitate biografia celor care dau numele străzilor pe care merg sau al liceelor la care învață – generalul Milea a fost ultimul ministru al Apărării din statul ceaușist și cel care s-a sinucis în decembrie ’89, după ce a aprobat în scris deschiderea focului asupra manifestanților din Timișoara și a condus operațiuni militare represive în București, la ordinul dictatorului Ceaușescu. Actul sinuciderii sale ar fi venit aparent „natural” și pentru că a refuzat să mai facă asta a doua oară, după ce Ceaușescu i-a vorbit “cum nu-i vorbești nici unui soldat”-așa cum mărturisea într-un interviu în „România Liberă”, colegul său armat de Revoluție, generalul de Securitate, Iulian Vlad. 

În 1955, tovarășul Milea scria în cererea sa de intrare in partid: “…studiind hotărârile PMR (Partidul Muncitoresc Român)…mi-am dat seama de țelul și scopul măreț pe care-l urmărește să-l înfăptuiască în Patria noastră” 

În decembrie 1989, tovarășul Milea și-a dat seama că avea în jur de o mie de morți la activ în Patria noastră

„Eroul” care-a tras tras în noi „doar o dată”

Tovarășul său de lovitură de stat, Iulian Vlad, povestea amănunțit și cu tovărășească înțelegere despre generalul care plângea pe umărul Securității, adversara istorică a Armatei până-n ziua de azi: 

„L-a chemat din nou Ceaușescu și l-a întrebat, de fapt l-a tras la răspundere: „De ce mai pierzi timpul pe-aici? De ce nu te duci în teren?”. Deja se ridicaseră baricade și alte puncte de rezistență pe traseu. Și Milea a plecat pe teren, însoțit de generalul Hortopan, pe-atunci comandantul Comandamentului Infanteriei și Tancurilor, fost șef al Marelui Stat Major. Ei au condus unitățile armatei până târziu, după miezul nopții, în acțiunea de „pacificare” în București. Care, se știe, s-a soldat, din nefericire, cu morți și cu răniți.

 “… după care i-am spus încă o dată:  «De noi va depinde într-o mare măsură ce se va întâmpla în continuare, care va fi cursul evenimentelor. Deja dumneavoastră ați fost implicat, bineînțeles, fără voia dumneavoastră, în ceea ce s-a întâmplat în Capitală astăzi. Repetăm?». «Nu, nu mai repetăm”» a fost răspunsul lui. «Bun, atunci hai să luăm o hotărâre. Să-l indisponibilizăm pe Ceaușescu»”.

În mod evident, se desprinde faptul că Milea a tras „doar o dată”. Faptul că nu a mai vrut și s-a sinucis (sau, cel mai probabil, așa cum o declară majoritatea martorilor militari, „a fost sinucis”, nu-l face mai puțin criminal. Din literatura de specialitate se știe, criminalii de conjunctură nu mai comit crima a doua oară și/sau se sinucid.

Azi Milea este boulevard în București. E ca și cum în Germania o stradă ar purta numele generalului Rommel, cel care s-a sinucis, după ce l-a rugat Hitler, în urma unui complot dejucat, la care Vulpea Deșertului participase.

Un „criminal de conjuctură” care rămâne mare librărie în București

Un alt criminal al istoriei comuniste este un suav „Ceahlău al literaturii române” al cărui nume îl poartă în România, nu numai străzi pe tot cuprinsul țării, dar și una dintre cele mai vestite librării bucureștene: Mihail Sadoveanu, autorul cărții mai deloc cunoscute, dar de mare tiraj la portofel: “Lumina vine de la răsărit”, dedicată stăpânilor sovietici. 

Un scriitor contemporan scria undeva că „Sadoveanu nu a fost comunist”. So to speak, a fost un „criminal de conjunctură”…

Nu este vorba despre ce credea cu-adevărat  în nada florilor nesufletului său și nici măcar despre prelungirea privilegiilor burghezo-moșieresco-vănătorești ca șef al Arlusului (Asociația Română pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică) și președinte al Marii Adunări Naționale în anii stalinismului, ci este vorba despre sentințele de condamnare la moarte semnate de „mâna voievodală” a fostului mason ars între coloane de Masoneria desființată mai apoi de către comuniști. 

Iată mărturia disidentei Anei Blandiana, fondatoarea Memorialului Sighet, singurul muzeu al Victimelor Comunismului din România, în afară de cel promis de președintele Iohannis în campanie electorală, de care se va ocupa, cel mai probabil, în al… treilea mandat: 

„..Există un DOCUMENT prin care erau condamnați la moarte trei țărani care s-au opus colectivizării. Pe acel document era și o semnătură…Mihail Sadoveanu. Ce facem cu astfel de oameni!? Îi aplaudăm sau le arătăm cu degetul ticăloșia?..”

Dragi elite ghedesiste sau nu, politice sau civile, nu-i așa că nu mai contează în ziua de azi etosul și thanatosul României? Ne mai frământăm mult cu cărțile de istorie sau acum, dacă tot le scoatem ușor ușor din curiculă, nu mai contează care-s criminali și care nu!? Întreb pentru un prieten mort la Revoluția anticomunistă din ’89.

Nota b365.30 – Citește-l oe Liviu, sunt multe de citit de la el. Ca să le găsești mai ușor, am pus mai jos câteva: 

• România, țara celor care s-au supărat unii pe ceilalți
• Ce faci când îți moare cineva pe feiscbuc? Doliu’ online cu lumânări la comments și bocete din gif-uri
• Cum e arma în gena americanului, așa e America în gena mioritică