Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce în noaptea de 11-12 decembrie, în timp ce se afla în locuința sa din Sectorul 5 al Capitalei, în urma unui conflict spontan provocat de consumul de alcool, acesta a înjunghiat un alt bărbat în zona gâtului, provocându-i leziuni incompatibile cu viața. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor.
Parchetul de pe lângă Tribunalul București informează, printr-un comunicat, că la data de 12 decembrie 2024 au pus în mișcare acțiunea penală împotriva unui inculpat, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 39 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor.
La data de 12 decembrie 2024, în jurul orei 01:10, în timp ce se afla în locuința sa din Sectorul 5 al Capitalei, în urma unui conflict spontan provocat de consumul de alcool, inculpatul a înjunghiat-o cu un cuțit în zona gâtului pe victimă (un bărbat în vârstă de 45 de ani), provocându-i leziuni incompatibile cu viața.
Cea care a sesizat organele de poliție a fost mama inculpatului, care asistase la agresiuni și care încercase, fără succes, să oprească violențele și să salveze victima. La fața locului s-au deplasat polițiștii care l-au găsit și luat în custodie pe inculpat, precum și echipajele medicale de urgență, care au constatat decesul victimei, se mai arată în comunicat.
Bărbatul de 39 de ani a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri.
Te-ar mai putea interesa și: