În ședința extraordinară a CGMB de azi, 13 martie, a fost adoptat și proiectul privind actualizarea chiriilor pentru locuințele administrate de Administrația Fondului Imobiliar (AFI) și prelungirea contractelor care nu au mai fost actualizate din 2019.
Consiliea locală a Sectorului 6, Mihaela Ștefan (USR), spune că proiectul nu respectă legea.
Primarul general, Ciprian Ciucu, a trimis Poliția Locală și Corpul de Control pentru a verifica apartamentele: „Am informații că unele au fost transformate ilegal în Airbnb-uri”.
Viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, anunță că prin acest proiect votat azi de consilierii locali chiriile locuințelor administrate de AFI vor fi aduse la nivelul pieței, după 20 de ani.
Prin creșterea acestor chirii, PMB va atrage aproximativ 500 de milioane de lei la bugetul local.
Chiriile pentru aceste locuințe nu au mai fost ajustate de zeci de ani și, în multe cazuri, sunt mult sub nivelul pieței. Proiectul vizează aducerea acestora la un nivel mai apropiat de realitatea actuală pentru cele peste 4.000 de locuințe gestionate de AFI, unde există numeroase contracte încheiate la valori foarte mici.
Prin creșterea chiriilor locuințelor administrate de AFI, estimăm că Primăria va atrage aproximativ 500 de milioane de lei la bugetul local, a explicat Bujduveanu.
În cadrul ședinței, o consilieră USR a semnalat că proiectul nu respectă legea.
Întărind afirmațiile colegei de partid, consiliera locală a Sectorului 6, Mihaela Ștefan, a venit cu explicații privind nerespectarea legii în cazul acestui proiect.
Ea notează, pe pagina de Facebook, că nivelul de bază al chiriilor locuințelor administrare de stat sau unități administrativ teritoriale este stabilit de OUG 40/1999. El trebuie indexat anual cu rata inflației prin Hotărâre de Guvern, doar că ultima indexare a avut loc în 2007.
De abia în data de 25 noiembrie 2025 Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLAP) a pus în transparență un nou proiect de indexare.
Proiectul care majorează tarifele lunare pe mp în forma adoptată astăzi de CGMB la insistența dl. Ciucu NU RESPECTĂ LEGEA, lucru recunoscut și de dl. director al AFI, a spus consiliera locală Mihaela Ștefan.
Proiectul votat azi prevede ca, pentru suprafața locuibilă, să se perceapă un tarif de 8 lei/mp. Asta în condițiile în care în hotărârea de guvern de pe siteul Ministerului Dezvoltării costul este de 1,88408 lei/mp. Deci, s-a stabilit un tarif mult mai mare decât permite cadrul legal.
Mai mult, pentru locuințele sociale și cele de necesitate unde legea spune clar că nu poți încasa mai mult de 10% din veniturile chiriașilor ai nevoie de hotărâre de consiliu local pentru aprobarea ca diferența de cost, între costul chiriei și cei 10%, va fi suportată de la bugetul local, a adăugat Mihaela Ștefan.
Primarul general al Capitalei a arătat în cadrul ședinței că a introdus un amendament pentru ca persoanele care îndeplinesc criteriile de protecție socială să fie protejate.
Ciprian Ciucu a mai anunțat că a ordonat ca Poliția Locală a Municipiului București și Corpul de Control să verifice temeinic apartament cu apartament, întrucât au existat zvonuri despre transformarea lor în Airbnb-uri sau că au fost închiriate ilegal unor afaceri.
Am informații că unele au fost transformate ilegal în Airbnb-uri și unele spații luate de ong-uri fake (respect ONG-urile serioase, nu e cazul lor), făcute terase/restaurante.
Voi face, dupa 35 de ani, lumină în activele patrimoniale ale Bucureștiului! La redactarea acestui proiect cel mai mult a muncit Viceprimarul Stelian Bujduveanu. Mă bucur că l-am putut pune pe ordinea de zi și că a fost votat!, mai spune Ciucu.
Te-ar mai putea interesa și: