FIT CITY

Crema cu factor de protecţie 50 nu mai este SUFICIENTĂ,potrivit unui studiu făcut de Cancer Research

O expunere nepotrivită la soare poate face mult rău. Pentru a evita probleme grave de sănătate este necesară protecţia solară. Dar, se pare că acum nu mai este suficient să te dotezi cu creme cu factor de protecţie 50. Este rezultatul unui studiu efectuat de Cancer Research din Marea Britanie, care consideră că un factor de protecţie mare nu mai este în măsură să ofere o protecţie completă împotriva cancerului de piele. Astfel, oamenii trebuie să recurgă şi la unele metode simple, dar importante, cum ar fi purtarea de pălării şi haine largi, adăpostirea la umbră atunci când soarele este mai puternic.

Cercetătorii au descoperit că o protecţie Spf 50 este capabilă să reducă daunele cauzate de soare şi poate încetini dezvoltarea de melanom malign, dar nu poate garanta o protecţie completă. Studiul a fost publicat în revista Nature.

Aşa cum a fost raportat de către The Independent, Richard Marais, unul dintre autorii studiului şi cercetător la Cancer Research, din cadrul Universităţii din Manchester, a declarat: „Se cunosc de mult efectele nocive ale razelor ultraviolete, raze care cauzează melanomul, dar care este mecanismul care produce cancerul de piele nu este deocamdată clar. Astfel de studii ne permit să începem să înţelegem modul în care razele UV dau naştere la melanom. În special, acest studiu a evidenţiat faptul că produsele utilizate pentru protecţie solară nu sunt în măsură să ofere o protecţie completă de la efectele nocive ale razelor UV”, notează româniatv.net.

Indicaţiile lui Richard Marais au fost consolidate prin cuvintele lui Julie Sharp, şef de informaţii de sănătate Cancer Research. Sharp confirmă că protecţia solară dacă este aplicată corect, poate ajuta la protejarea pielii de efectele nocive ale razelor solare, dar oamenii tind să se simtă invincibili după aplicarea cremelor şi sfârşesc prin a se expune pentru mult timp la soare, crescând astfel expunerea la razele UV.

Acest studiu aduce elemente importante care pot dovedi că protecţia solară joacă un rol important, dar nu este suficientă.

Care este soluţia? Adoptarea obiceiurilor bune care ne pot proteja de Soare şi evitarea arsurilor solare. Prin arsuri solare, de fapt, celulele pielii se pot deteriora iar pe termen lung riscul unei tumori devine mai mare.

Din fericire, există câteva alimente, precum rodiile, cartofii, castraveţii, roşiile, salata verde, laptele şi iaurtul, care pot calma durerile cauzate de arsurile solare şi pot grăbi vindecarea lor, dar nu pot îndepărta riscurile de tumori.

Mai mult pe româniatv.net.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button