ARHIVA B365

Costurile de construcţie pentru Arena Naţională, verificate de procurorii DNA

construirea stadionului „Naţional Arena” este verificată de Direcţia Naţională Anticorupţie, informează Evz.ro. Mai mulţi angajaţi din direcţiile Primăriei Capitalei, dar şi şefi de direcţii au fost chemaţi la audieri. Procurorii cercetează atât atribuirea contractului, cât şi actele adiţionale pe baza cărora s-au plătit lucrările făcute la stadion. „Sunt angajaţi din primărie care au dat declaraţii la DNA pe acest subiect”, au povestit surse din Primărie pentru Evz.

Bogdan Şoşoacă, directorul de investiţii, unul dintre oamenii- cheie din Primărie care s-au ocupat de construirea stadionului, neagă însă că ar fi la curent cu verificările procurorilor.

Stadionul „Naţional Arena” a fost reabilitat de către firma Max Bogl&Astaldi SPA, în urma încheierii unui contract în 2007, care a fost considerat de către Curtea de Conturi a României ca fiind parafat în condiţii „neconforme şi inacceptabile”. Bugetul pentru ridicarea Arenei a fost, iniţial, de 119 milioane de euro, potrivit contractului încheiat de fostul edil-şef al Capitalei, Adriean Videanu, însă s-a majorat până la 213 milioane de euro,cu o depăşire de buget de 94 de milioane de euro. Majorarea s-a făcut în 2009, când s-au încheiat patru actele adiţionale. Motivul invocat: a crescut pânza freatică şi s-a considerat că e nevoie de un acoperiş mai mare, dar şi de mai multe amenajări exterioare plus echiparea terenului.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button