Costinești, paradisul pierdut. Cândva un sat de o simplitate cuceritoare, azi cartier de vile ca-n București. Cum a devenit Epava Evanghelia simbolul stațiunii

Imaginați-vă că acum nu mai mult de 35 de ani, pe malul Mării noastre Negre, a existat un mic sat de pescari, cu aer mediteranean dat de case acoperite cu țiglă și ziduri din piatră, cu plopi și salcâmi bătrâni, cu umbră deasă în cele mai toride zile de august, cu grădini, curți pline de flori și șarete trase de măgari: Costinești.

Nu se întâmpla pe vremea când plopul făcea mere și răchită micșunele, ci pe timpul Mării Negre plină de pește, calcani, chefali, barbuni, hanoși, guvizi, zargani, stavrizi, hamsii și șiruri vesele de delfini. Un belșug ireal. Așa ceva chiar a existat? A existat, avem martori.

Orășenii făceau cură de stavrid și de Beatles, roșiile aveau inimă mare, de bou, iar copiii se jucau de-a vacanța cât era vara de lungă.

Lângă epava navei “Evanghelia” se jucau delfinii

Pe coasta Costineștiului, imaginea misterioasă a epavei navei “Evanghelia” (“veste bună” în limba greacă), pe atunci neruginită și ruptă în două de furtuni, întregea tabloul unui loc de vacanță magic, nealterat nici măcar de comunism.

Dimineața devreme, vedeai zeci de delfini care se jucau și veneau să se hrănească în jurul Evangheliei, epava înconjurată de adâncuri doldora de pește.

În fața Evangheliei, pe țărm, un stejar bătrân amplifica sunetul mării prin frunzele sale bătute de vânt. A existat această armonie? A existat. Sunt martori.

Evanghelia Costineștiului mărturisită de cel care a ajuns în satul de pescari la vârsta de 7 ani

Mai jos, “În căutarea Costineștiului pierdut”, interviu cu Mălin Mușatescu, cel care semnează unul dintre cele mai sincere și mai frumoase articole din noul număr al Revistei Arhitectura, „Betoane de Nisip, Litoralul Românesc 1955-1989″.

Studiile fixează imaginea grandiosului proiect de sistematizare a Litoralului românesc (70 de kilometri de coastă), proiectul de arhitectură modernistă (experiment și model replicat în marile orașe), farmecul, nostalgia, memoria colectivă atașată și azi de anii de glorie ai Litoralului, mitul turiștilor străini, sursă de valută pentru statul comunist, edificarea stațiunii tineretului Costinești etc. Detalii poți vedea AICI.

“În căutarea Costineștiului pierdut” este o mărturie dedicată satului Costinești, azi desfigurat în mod ireversibil. Un spațiu binecuvântat cu toate darurile naturii, dispărut.

Trecutul nu mai poate influența prezentul, transformările sociale sunt ireversibile

“În căutarea timpului pierdut”, Marcel Proust ne arată că trecutul poate influența prezentul. Că Amintirea te transportă în trecut, cu aromele, imaginile, sunetele, oamenii ei și, astfel, se produce o conexiune emoțională între trecut și prezent.

În cazul Costinești (ascensiunea și decăderea unui sat de pescari de la Marea Neagră), prezentul a pulverizat trecutul, de parcă n-a fost vreodată.

Mălin Mușatescu a ajuns prima dată la Costinești când avea 7 ani, alături de părinții săi (tatăl lui era actor la Teatrul “Ion Creangă”, iar ERA mama medic) și ne propune o explorare detaliată a memoriei, a timpului, și a felul în care omul poate să sfințească sau să distrugă un loc paradisiac.

Mălin Mușatescu este scriitor “de nișă în presa pescărească”, a realizat filme pentru Fishing&Hunting Channel și iubește nativ Marea Neagră și Delta Dunării. Are 30 de ani activitate neîntreruptă în presa de pescuit, sute de articole și editoriale, este fondator al revistelor “Aventuri la Pescuit”, “Super Pescar” și “Pescuitul pentru toți”, autor al volumului “Spinning, Odiseea Pescarului digital”.

Este cineast, director de imagine film și TV, a semnat imaginea multor filme de artă, reportaje și documentare. A crescut vară de vară în satul Costinești și a fost martor la transformările prin care a trecut “Stațiunea Tineretului”, de la venirea turiștilor străini în anii ’70 și dezvoltarea Taberei Studențești, până la distrugerile postdecembriste.

Un sat de pescari, care trăia din pește și agroturism, lângă o epavă. Satul avea chiar și cinematograf

Mălin Mușatescu: Costinești era un sat foarte pitoresc la malul mării, cu o atmosferă ca-n piesa lui Mihail Sebastian, “Jocul de-a vacanța”. Marea nu era alterată de turismul de masă, era foarte curată și se îngemăna cu agricultura, cu un sat și cu o epavă care dădea farmec peisajului. Mai erau și niște vile izolate, aproape de mare, ale protipendadei de partid. Acolo veneau toți ștabii, însă era un loc de lux foarte izolat. Până la vilă au făcut și o stradă pavată cu piatră cubică ca pe Kiseleff, dar în rest, satul era sat. Culmea, avea și un cinematograf. La capătul drumului era vila partidului repartizată lui Alexandru Bârlădeanu, ascunsă după o perdea de vegetație, cu scări până la plajă.

B365.ro: Cum era atmosfera acelor ani? Tatăl dumneavoastră era actor la Teatrul “Ion Creangă”. Vibe-ul era diferit de cel din satul 2 Mai, de exemplu?

Mălin Mușatescu: Era diferit. La 2 Mai veneau mulți actori, artiști, etc. La Costinești exista o viață boemă care se plia perfect pe agroturism. Oamenii locului erau foarte deschiși, iar gazdele noastre, familia Dima, nu alergau neapărat după profit. Ei aveau această mică afacere sezonieră, dar toți lucrau în alte locuri. De pildă, domnul Gheorghe Dima era șeful cherhanalei din Costinești, iar doamna Dima (tanti Leana, cum îi spuneam noi), lucra la braseria de pe malul mării. Braseria Tineretului era singurul punct turistic făcut acolo de regimul comunist după anii ’70.

Din cauza degradării, a ruginii și a valurilor violente, “Evanghelia” s-a rupt in două. Este o chestiune timp până când simbolul Costineștiului o să fie înghițit de mare

Nava “Evanghelia” a aparținut faimosului armator grec Aristotel Onassis, a fost lansată pe 28 mai 1942 și a eșuat în octombrie 1968, la circa 1,5 km de plaja nordică a stațiunii Costinești, într-o zonă numită Golful Francezului.

Nu se știu cauzele naufragiului, însă echipajul a cerut ajutor prin radio Grupului de Intervenții și Salvare Navală a Portului Constanța cu 12 ore înaintea eșuării. Coordonatele transmise erau greșite, așa că nava a fost căutată în zona Gura Portiței-Vadu.

Până la venirea salvatorilor, Evanghelia s-a înfipt cu prova în nisip și a acolo a rămas. În prezent, din cauza ruginii, a furtunilor și a valurilor puternice, partea din spate a epavei Evanghelia a cedat, o parte din pupă s-a prăbușit în apă. Epava se degradează în ritm accelerat, fiind o chestiune de timp până când simbolul Costineștiului o să dispară definitiv.

La nea Dima în curte, hubloul „Evangheliei” a fost pus la ușa WC-ului. Fiecare sătean a luat de a putut de pe nava naufragiată

B365.ro: Povestea navei Evanghelia ați aflat-o de la gazda dumneavoastră, dl. Gheorghe Dima. Am înțeles din articolul dumneavoastră că a murit între timp.

Mălin Mușatescu: Dumnezeu să-l odihnească. Nea Gheorghe mi-a spus că într-o noapte de iarnă a eșuat Evanghelia. Lumea din sat a aflat imediat. S-au alertat și autoritățile, au sărit toți și i-au salvat pe marinari. Apoi sătenii au dat năvală și fiecare a luat câte ceva. De pildă, în curtea domnului Dima era un capac de WC, un hublou foarte interesant cu ramă din cupru pe care l-au pus la ușa unui WC din curte, o clanță, și ce au mai putut să ia. A fost o devălmășie a satului, apoi au intervenit autoritățile și au securizat zona.

Nava a rămas în mentalul colectiv, imaginea Evangheliei a rămas nedespărțită de Costinești. A devenit un punct de atracție, pentru că toți înotătorii mai curajoși se duceau înot acolo. Era o scară în stare precară, un fel de cablu destul de ruginit. La început, nava arăta bine, nu era o ruină și toți se urcau pe ea ca să o inspecteze. Nu știu cum de nu a murit nimeni acolo, existau niște chepenguri deschise, te uitai în pântecele navei, puteai să cazi 10-15 metri în fiarele alea și te făceai praf, dar nu a murit nimeni. Cert este că toți cei care urcau pe Evanghelia se aruncau de sus, de la vreo 15 metri, în mare. Oricine tânăr care venea la Costinești, dacă nu avea și o aventură la Evanghelia, venea degeaba.

„Atenție, statul comunist nu le interzicea țăranilor să facă turism, însă cei care aveau oaspeți erau obligați să le rețină buletinele”

Mălin Mușatescu: Evanghelia a devenit simbolul acestui mic sat. Sătenii spuneau că armatorul era chiar Onasis, iar nava a fost eșuată în mod special pentru a lua banii de la asigurări. Profilul săteanului de la Costinești era cu totul altul decât cel al țăranului din restul țării. Să nu credeți că vreau să arunc o imagine negativă asupra țăranului român, dar cei din Costinești mi s-au părut mult mai deschiși și mai evoluați. Aveau tot timpul contact cu turiștii din orașele mari, cu turiștii străini, erau mult mai urbanizați, chiar dacă trăiau printre coceni de porumb și se plimbau cu șareta trasă de măgar. Aveau două trei luni de turism, pe care-l făceau așa cum puteau. Atenție, statul comunist nu le interzicea să facă turism, însă cei care aveau oaspeți erau obligați să le rețină buletinele. Plăteau o sumă simbolică la stat pentru faptul că aveau această activitate. Nu venea Sanepidul să controleze bucătăriile, dar un lucru este cert, nimeni nu a avut vreo problemă de sănătate pentru că mânca la țăran acasă. Se mânca bine la Costinești, erau mese cu pește de mare proaspăt și roșii din grădină cum nu mai există azi în România. Erau roșii inimă de bou, enorme, cu un gust absolut fantastic.

„Era belșug de pește, barbun, chefal, toate speciile posibile, pregătit de gazdă în toate felurile. Eu, de atunci, n-am mai mâncat pește atât de bun”

Mălin Mușatescu: Marea Neagră era plină de pește, exista un talian (năvod mare, fixat cu ancore și piloți, folosit la prinderea în cantități mari a peștilor migratori, n.n), care aducea tone de pește la mal în fiecare zi și fiecare pescar avea dreptul la 5-7 kile. Nea Dima aducea peștele acasă și era pregătit de tanti Leana pentru noi și familie. În fiecare zi mâncam calcan, zargan, stravrid (adevărat, nu din ăsta mic, cum e azi). Era belșug de pește, barbun, chefal, toate speciile posibile, pregătit de gazdă în toate felurile. Eu, de atunci, n-am mai mâncat nicăieri un astfel de pește, nici în Grecia, nici în Bulgaria, nicăieri. Era ceva absolut fantastic.

B365.ro: Erau inclusiv delfini?

Mălin Mușatescu: În fiecare dimineață îi vedeai, dacă te duceai pe acel mic promontoriu din fața Evangheliei, căruia noi îi ziceam “prăpastia”, că așa era. Era un mal cu niște cazemate germane din beton căzute în mare. Dacă ieșeai la ora 5-6 dimineață vedeai zeci de delfini jucându-se în mare. Era o zonă plină de pește acolo, veneau să se hrănească, cu siguranță.

B365.ro: Când au început să se strice lucrurile?

Mălin Mușatescu: Nu s-au schimbat în rău când a venit Tabăra Studențească în anii ’70. A apărut un tip de turism de masă, dar lucrurile nu evoluau în rău. Existau discotecile faimoase în toate țările din Europa de est. „Ring” era cea mai mare din Europa, nu exista nicăieri așa ceva. Era Vox Maris, o super discotecă la vremea aceea, una mai de lux. La hotel Forum cântau în fiecare seară trupe mari, Semnal M, Compact acolo s-a lansat. Publicul avea de ce să vină acolo, era o atmosferă extraordinară. Nu am văzut bătăi, nu existau înjurături, nu am văzut ceea ce se întâmplă acum pe Litoral când vin toți bombardierii să se distreze, era ceva mai flower-power. Costineștiul avea acel sistem unic în România de sonorizare pe plajă, era Andrei Partoș care ținea în fiecare zi Radio Vacanța Costinești. Puteai să ceri anumite piese cu dedicație.

„Costineștiul era, efectiv, o altă planetă. Erau foarte multe fete străine, tinerii români erau înnebuniți să se împrietenească cu ele”

Andrei Partoș era un fin cunoscător de muzică, punea mult rock, iar muzica disco era de top, nu auzeai șlagăre din anii ’60. Primeam piesele care se cântau în Vest în acel moment. Era o amestecătură de tineret internațional. Tinerii străini nu erau cazați la tabăra studențească, aveau niște bungalouri situate undeva între sat și tabăra studențească. Veneau din Polonia, Austria, Germania de est, și erau foarte multe fete, nu înțeleg fenomenul acesta, dar 90% dintre turiștii străini erau fete. Vă dați seama că toți tinerii români erau înnebuniți. Pentru prima dată în viața lor aveau șansa să interacționeze cu o tipă dintr-o țară vestică, ceea ce era extraordinar. Și eu am avut prietene din Germania, din Austria, chiar dacă era o legătură de 2-3 zile. Stăteam pe plajă, dansam, abia în anii ’80 am început să ne simțim urmăriți. Clar, securitatea dorea să știe ce vorbești, ce spui. Din acest punct de vedere, Costineștiul a fost singurul loc din România lui Ceaușescu unde tineretul interacționa liber cu tineri din alte țări, în mod liber și neorganizat.

B365.ro: În ce limbă se comunica? Știau ai noștri engleză sau cum?

Mălin Mușatescu: Eu eram vorbitor de franceză, dar ne înțelegeam. Iar nemțoaicele nu prea vorbeau nimic altceva în afară de germană, cel puțin cele din R.D.G. Dar tinerii se înțeleg între ei foarte bine și așa, adică 2-3 cuvinte din franceză, unul în engleză, altul în germană, te înțelegeai.

B365.ro: Iarbă există?

Mălin Mușatescu: Nu exista așa ceva, nu erau droguri la vremea aia și tinerii se simțeau de zece ori mai bine fără droguri.

„Lucrurile s-au complicat când au venit turiștii străini și a început să colcăie de securiști. Informatorii trăgeau cu urechea pe la braserie, îi știam deja pe toți”

B365.ro: Se simțea comunismul?

Mălin Mușatescu: A început să se simtă în anii ’80. Prima amprentă comunistă a fost crearea taberei studențești, ei erau oarecum înregimentați, aveau programe de făcut, dar stăteau în zona lor de plajă, aveau lumea lor, nu prea se amestecau cu zona de sat. Partea urâtă a comunismului a venit după tezele partidului din 6 iulie, 1971. Lucrurile s-au complicat când au venit turiștii străini și a început să colcăie de securiști. Informatorii trăgeau cu urechea pe la Braseria Tineretului, îi știam deja pe toți. Ei încercau să controleze legătura dintre tineretul român și cel venit din Austria, Polonia, R.D.G etc. Noaptea, tinerii se duceau pe malul mării, deși acolo era o zonă de graniță unde umblau soldații cu arma-n spate. În dreptul epavei Evanghelia, exista un post de grăniceri permanent. Era o stare ciudată, dar nu pot spune că a fost teroare. Tinerii se distrau.

Mălin Mușatescu: Am fost o singură dată la un Cenaclu Flacăra, la Costinești, unde venise Adrian Păunescu la hotelul Forum. Au cântat mai multe trupe, țin minte că venise Iris cu Dan Bittman voce, Cristi Minculescu plecase și făcuse trupa Voltaj. Din public, Păunescu primea bilețele mai mult sau mai puțin curajoase. A primit unul care care l-a deranjat pe linie de partid, întrebarea nu a fost făcută publică. Noi nu știam că cei care trimiteau acele bilețele erau atent monitorizați de securiști. Imediat s-au dus exact la cel care a trimis bilețelul. L-au urcat pe scenă și Păunescu l-a întrebat: Ce ai dat tu țării ca să ai tupeul să pui astfel de întrebări?. Tânărul a răspus: Am dat 14 ani de studii, și l-au dat jos de pe scenă. Atunci am simțit menghina comunistă în toată euforia aceea de vacanță tinerească, cu plajă, muzică rock, găști, cu puțină bere. Lucrurile se amestecau frumos, nu erau excese.

„După 1989, au venit anii de haiducie totală, au distrus totul și, ușor, ușor s-au înfiripat cluburi de tip Mazăre în niște corturi. Braseria a fost demolată”

B365.ro: A venit anul 1989. Ce s-a întâmplat după aceea? Spuneați în articol că epava a devenit și mai epavă și Costineștiul a început să se schimbe ireversibil.

Mălin Mușatescu: S-a schimbat lamentabil. Au fost două faze, prima a fost cea a anilor ’90, de haiducie totală, la care au participat, în primul rând, primarii FSN, care au început să-și facă afacerile lor. Apoi, la Costinești a venit golănimea din București și Constanța să facă bizniz. Au distrus toate braseriile și ușor, ușor s-au înfiripat cluburi de tip Mazăre. Când a dispărut acea mafie, nu a mai rămas nimic în urma ei, pentru că făcuseră corturi, nu au construit nimic, au făcut cluburi în corturi. Când au plecat a rămas un dezastru. De pildă, braseria unde cântau Semnal M și Compact (care era superbă la vremea ei, într-un parc plin cu arbori), a fost distrusă, copacii au fost tăiați ca să pună corturile.

„Costineștiul era un sat verde, plin de arbori, de umbră, nu simțeai căldura din august. După 1989, primul lucru pe care l-au făcut a fost să taie toți copacii”

Drumul spre vila lui Bârlădeanu, pavat cu piatră cubică, era umbrit de niște plopi bătrâni. În anii ’90 veneau multe ciori, așa că primarul a rezolvat problema ciorilor tăind toți copacii, efectiv. Haiducia anilor ’90 (fără niciun fel de regulă și lege, în numele unei democrații false), a fost urmată de schimbarea mentalității țărănimii locale. Oamenii au văzut că se pot face bani buni, repede, și toate curțile lor frumoase, cu aspectul boem de sat de la malul marii, s-a schimbat pentru că toți au construit haotic. Costinești a devenit o adunătură de case noi, puse claie peste grămadă. De la 4-5 camere au ajuns la 20 de camere în aceeași curte.

S-ar putea să fiu blamat, dar trebuie să spun că la mare, în anii ’70-’80 și chiar începutul anilor ’90, nu ajungea chiar oricine. Cei de la țară, din România profundă, aveau treabă vara. Între timp, s-a emancipat și România profundă și a venit un val de oameni care nu prea avea treaba cu marea și pitorescul, veneau să se distreze cu muzica dată tare încă de pe vremea când maneaua nu făcea ravagii în cultura românească.

„Costineștiul a devenit din stațiunea tineretului, una ieftină, manelizată și atât”

Acest fenomen haotic de dezvoltare a ajuns chiar pe plajă. Când m-am întors acolo, prin 2002, 2003, pe plajă erau puse niște tarabe cu suveniruri chinezești, făceai plajă printre tarabe. Practic, nu mai exista plajă, iar aceasta s-a întâmplat în toate stațiunile. Litoralul, din start, a fost capturat de foștii șefi de sală, iar securitatea română a avut un rol esențial în a transforma această “perlă” într-o mizerie. Toți securiștii șefi de prin Constanța și Mangalia au devenit, brusc, oameni de afaceri în turism. Au pus mână foarte ieftin pe hoteluri, pe restaurante, pe tot.

Litoralul românesc era placa de turnură a turismului internațional și atunci securitatea română se afla acolo grupa mare. Numai că ei nu aveau școală de turism (nu aveau școală în general), așa că au făcut totul după mintea lor. Plus că au fost niște calici care au vrut să strângă milioane în două sezoane. Nu au investit nimic, mizeria preluată din comunism s-a dus mai departe până în anii 2000. Apoi a venit golănimea din Constanța. Eu zic că Radu Mazăre a subvenționat tare de tot acest fenomen. Mamaia a devenit zona de fițe și locul unde se spărgeau (și se sparg) șampanii de de mii de euro, plus cocaina de rigoare. Totul a dus turismul în zona de derizoriu.

Românii au început să plece în Grecia, Turcia, și cred că merităm turismul pe care-l avem azi, atâta timp cât românii se duc la Costinești ca să mănânce șprot vechi de două săptămâni (adus de prin Bulgaria, că în Marea noastră nu mai există pește), de zici că e scos din formol, la preț de somon, plătesc să se așeze pe un șezlong cât ar costă prețul lui întreg. În Grecia costă 3-4 euro un șezlong și îți dă și o cafea gratuită. Diferențele de preț sunt enorme, iar calitatea serviciilor este absolut execrabilă peste tot. Acest public poate să se ducă să-și verse banii la acești impostori care fac azi turism la Marea Neagră.

„Bulgarii au dat Litoralul investitorilor nemți din prima, iar ei au făcut ce trebuie. De ce să mergi la Vama Veche când există Krapets?”

B365.ro: Practic, ce am pierdut nu se mai întoarce. Paradisul pierdut rămâne bun pierdut.

Mălin Mușatescu: Nu se mai întoarce. Dacă ne uităm peste gard la bulgari, deși poate că sunt mai puțin dezvoltați ca noi, ei au făcut un lucru foarte bun. Au dat Litoralul nemților din prima, iar nemții au investit și au făcut ce trebuie. De ce să mergi la Vama Veche când există Krapets? Să știți că acum Costineștiul poate fi regăsit în Bulgaria. Au sate curate, aeristite, se mănâncă de zece ori mai bine ca la noi, găsești pește de mare la prețuri rezonabile. De ce să mai mergi pe Litoralul românesc?.

„Eu sunt convins că, de-a lungul timpului, aceste zone supraaglomerate (vara, populația este de 20 de ori mai mare decât în restul anului), cu fose septice, etc, au poluat Marea Neagră. Nu mai avem pește”

B365.ro: Cum de bulgarii au pește în mare și noi nu mai avem deloc? E aceeași Mare Neagră.

Mălin Mușatescu: Ar trebui făcute niște studii clare. După părerea mea, există un mare grad de poluare. Eu știam încă de pe vremea lui Ceaușescu că, de pildă, la Mamaia și chiar la Costinești, tot ce însemna apă menajeră, canalizare, se vărsa prin țevi lungi de peste 1 km în largul mării. În ani de zile, aceste lucruri și-au pus amprenta. Apoi, să nu uităm de tot ceea ce s-a construit. La Costinești, tot câmpul agricol din zona epavei este acum cartier de vile ca-n București. Eu sunt convins că de-a lungul timpului aceste zone supraaglomerate (vara populația este de 20 de ori mai multă decât în restul anului), cu fose septice, etc, au poluat Marea neagră. L-am întâlnit la începutul anilor 2000 pe șeful cherhanalei postdecembriste din Costinești, era chiar nepotul domnului Gheorghe Dima. Venise de la pescuit cu 5 kg de chefal. Când eram, mic eram înnebunit după pește și mergeam cu nea Gheorghe la talian. Când scoteau năvodul, îl vedeai cum se zbate până la marginea bordajului. Nu ne auzeam când vorbeam din cauza foșnetului făcut de peștii care se zbăteau în barcă. L-am întrebat pe nepotul domnnului Dima ce se întâmplă cu peștele și mi-a spus: Nu mai există. Unii încearcă să mai dreagă busuiocul și spun că de vină sunt curenții, dar curenți existau și înainte.

Factorii pentru care marea noastră nu mai are pește sunt multipli: poluare, construcții ilegale, probabil braconaj. A fost și o perioadă în care turcii au făcut legea în zona noastră de ape teritoriale, intrau cu nave specializate și culegeau tot ce exista, calcan, etc. După aceea n-au mai venit, că nu i-am mai lăsat. Un lucru este cert: degeaba stăm și ne gândim la ce s-a întâmplat. S-a întâmplat.

Vezi și:

• “Betoane de Nisip”: cum a ajuns Mamaia un mic București. În anii ’60, era supranumită “Perla Litoralului” și fiecărui turist îi reveneau 9 mp de plajă | INTERVIU
• Dans și agrement pe Litoral, cu striptease pentru turiștii străini și cei bucureșteni. Cum a fost posibilă o incredibilă libertate, în comunism | INTERVIU
• VIDEO | „Betoane de Nisip”, în epoca Soare pe valută. Când plecam la mare de la București și ajungeam pe plaje pline de turiști din Vest