FIT CITY

Corpul de Control, trimis la Spitalul Universitar! Șase operații au fost anulate

Motivul este faptul că medicii nu pot opera din cauza faptului că aparatele de radiologie nu au avize din partea C.N.C.A.N, iar cei care trebuiau să le folosească nu au fost instruiți.

Potrivit Antena 3, este vorba despre un aparat de raze, care se folosește în ortopedie. De asemenea, astăzi 6 operații din 15 au fost anulate la Spitalul Universitar.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu sesizează, luni, într-o postare pe Facebook, „noi nereguli la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti”.

„Aparatura de radiologie de la spitalul condus de Adriana Nica nu are avize de funcţionare de la CNCAN! Sănătatea pacienţilor din această unitate sanitară a fost pusă într-un real pericol şi pentru că medicii care folosesc aceste aparate neverificate nu au fost instruiţi corespunzător, mai exact nu au parcurs ciclul 2 de instruire!!! Solicit imediat ministrului Sănătăţii să trimită Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi să ia decizia firească de demitere a managerului Adriana Nica”, a scris, luni, Emanuel Ungureanu.

Deputatul susţine că managerul spitalului ar trebui să răspund pentru numeroasele nereguli.

„După morţii abandonaţi pe scări, sângele contaminat aruncat în canalizare, materiale resterilizate necorespunzător, aparatura care poate iradia necontrolat corpul pacienţilor internaţi aici, ar fi timpul ca doamna Nica să răspundă pentru aceste abateri şi să fie demisă urgent! Solicit organizarea unui concurs pentru postul de manager pentru ca acest spital să poată fi condus pe baza competenţelor nu a pilelor de la partid”, a mai scris Ungureanu.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button