ȘTIRI

Povestea Coroanei Reginei Maria și a faimoaselor ei bijuterii. GALERIE FOTO și poze de arhivă

Regina Maria a venit în România la vârsta de 17 ani, când s-a căsătorit cu Ferdinand de Hohenzollern, mostenitor al tronului Romaniei. În ciuda faptul că nu-i curgea sânge românesc prin vene, țara sa de origine fiind Maria Britanie – a fost fiica principelui Alfred al Marii Britanii- regina a fost foarte iubită de poporul român. A fost supranumită de popor “Mama Regină”, “Mama răniților”, “Regina soldat”, pentru că a ajutat soldații aflați în spitalele de pe front pe perioada Primul Război Mondial.

“Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt”, au fost ultimele cuvinte adresate de către Regina Maria poporului român. Aceste rânduri se regăsesc în testamentul lăsat de regină, alături de ultimele gânduri adresate copiilor lor, care s-au referit tot la popor, rugându-i pe aceştia să susţină România.

Deși femeia prin a căror vene curgea sânge albastru avea ca menire doar perpetuarea dinastiei şi gestionarea treburilor casnice, Maria și-a depășit atribuțiile. Cunoscătoare a mai multor limbi, engleza, germana, franceza și româna, Regina avea înclinații spre artă: picta, scria poezii, chiar și romane și nuvele. 

O pasiune aparte a reginei au fost bijuteriile. Safirele, diamantele, perlele erau bijuteriile preferate ale reginei, semnate de firme faimoase. 

O parte dintre aceste bijuterii pot fi admirate la Muzeul Național de Istorie al României, în cadrul colecției Tezaurul Istoric. Diana Mandache, singurul istoric al regalității din România, a furnizat pentru B365.ro detalii interesante despre aceste bijuterii.

Coroana Reginei Maria 

Coroana pe care regina Maria a purtat-o la încoronarea de la Alba Iulia este o piesă remarcabilă, încărcată de simboluri. 

Coroana a fost realizată la Paris de către casa de bijuterii Falize, explică Diana Mandache. Cei din Transilvania au dorit să-i ofere reginei Maria aur transilvănean pentru a-și modela coroana. 

Coroana Reginei Maria

sursa: muzeulvirtual.ro

Coroana a fost conceput de Costin Petrescu. Însă reginei Maria i-au aparținut multe dintre ideile pentru realizarea coronei. Pietrele alese de această sunt îi arată latura sa sensibilă și romantică: opalul, piatra luniii, turcoaz, granate (cristale), ametist, granat, calcedonit (chrysopraz).

Baza coroanei este ovală, nu circulară, cum se obișnuia. Are motive florale, printre care spicul de grâu, care simbolizează fertilitatea, bogăția. Deasupra coroanei este o cruce gamată, pe care Maria o prezintă și sub formă de medalii sau broșe, considerându-l un simbol al său. Crucea gamată este un simbol mai vechi, din Antichitate, seminificând soare, fertilitate, viață.

Un accesoriu neobişnuit pentru coroană sunt două pandantive. Pandantivele au, pe de o parte, stema Regatului României, iar pe cealaltă parte este simbolul ducatului de Saxa Coburg și Gotha, arătând legătura Reginei cu Marea Britanie.

De cele două medalioane sunt prinse câte 3 lanţuri de ambele părţi, reprezentând spicele de grâu, simbol al fertilităţii, iar la capătul fiecărui lanţ era o cruce gamată, similară celei din partea superioară a Coroanei.

Această piesă extrem de valoaroasă a determinat scrierea unor articole în presa vremii. 

Regina a vrut influențe medievale pentru coroana ei, nu voia să fie o regină modernă la un ceremonial al încoronării, ci să aibă o alură medievală. Stilul bizantin a fost cel care a influențat-o. Coroana se aseamnă cu modele pe care le-a folosit  doamnei Despina Miliţa, soția lui Neagoe Basarab, și cu cele pictate în interiorul bisericii de la Curtea de Argeș.

Comanda coroanei Reginei Maria, conform documentelor din arhiva Falize a fost înregistrată la 5 august 1921, fiind făcută de către Parlamentul României, prin preşedintele Senatului, generalul Coandă şi de colonelul Drosso din partea Regelui Ferdinand. Deşi iniţial urma să fie livrată la 22 ianuarie 1922, costul fiind estimat între 45 şi 50 de mii de franci, coroana a fost livrată la 30 septembrie 1922 şi la un preţ mai mare, de 64.820 franci. Fiind mulţumită de creaţia Casei Falize, Regina Maria a comandat o copie a coroanei care se află expusă la Muzeul Maryhill din SUA. 

Faimoasele bijuterii al Reginei Maria

Regina Maria a primit, moștenit și și-a achiziționat foarte multe giuvaere. Ar fi existat 400 astfel de bijuterii, ordine şi pietre preţioase.

După război, regele Ferdinand îi cumpără de la Casa Cartier bijuterii extrem de frumoase, printre care și o tiară din perle și diamante pe care poartă la încoronare. După încoronare o vedem fotografiată cu această tiară din perle și diamante. După ceremonialul de la Alba Iulia, ceremonialele au continuat și în București, ne dezvăluie istoricul regalităţii.

Ferdinand a mai comandat și câteva inele de la casa Cartier și un celebru colier,  din diamante, care avea un safir imens. 

Colierul Cartier şi safirul au fost purtate de Regina Maria la ceremonialul încoronării, devenind din acel moment bijuteriile sale favorite. Valoarea lor artistică este întregită de cea istorică, ambele piese fiind purtate într-un important ceremonial regal european al secolului XX.

Safirul Reginei Maria a fost vândut la Casa de licitaţii Christie’s din Geneva pe 19 Noiembrie 2003, cu 1,5 milioane dolari. 

Safirul este extrem de valoros, prin dimensiune şi numărul mare de karate. El a atras atenţia numeroşilor colecţionari, de la familii regale până la case de bijuterii. Dimensiunea este mai mare decât cea a unui ou de găină. Primele menţiuni sunt făcute de Cartier în 1912-1913. Safirul are 478 karate şi a fost prelucrat de Cartier într-o montură din diamante şi platină cu motive florale. Numai două safire au fost clasate înaintea Safirului Reginei Maria. 

Regina a purtat safirul la cele mai importante evenimente, aşa cum a fost vizita din America. Un portretul al său realizat de Philip de Laszlo în 1924, la Londra, a surprins-o în toată splendoarea regală purtând safirul şi colierul, însoţit de tiara rusească. Devenise cunoscut gustul reginei României pentru colecţionarea de safire şi etalarea acestora în special pentru perioada anilor 20, în plină glorie şi celebritate câştigată din vremea războiului. 

O bijuterie expusă la MNIR este o centură din argint, opal și ametist. Regina apare fotografiată în Palatul Cotroceni, în dormitorul acesteia – înainte să fie remodelat de Regină dormitorul arăta ca o biserică, avea coloane – cu o rochie la care asorta această centură.

O alta este o cruce malteză cu ametist. O bijuterie pe care Regina o avea de când era mică este o brățară din aur cu cinci medalioane, piesă care se păstrează astăzi în Tezaurul Istoric al MNIR. În medalioane sunt portretele color ale Mariei, fratelui şi surorilor sale din perioada copilăriei. Pe reversul fiecărui medalion sunt gravate ziua, luna şi anul naşterii fiecăruia, iar pe capace iniţiala prenumelui. Brăţara are 81,31 grame.

Numeroase broșe superbe care i-au aparținut reginei pot fi admirată la MNIR: broșă din argint, ametist și diamant, care îi aparținea Mariei pe vreme când era principesa de Edinburg și are coroana ducatului și inițialele ei ( MAV -Marie Alexandra Victoria, Alexandra o chema pe mătușa acesteia, iar Victoria pe bunica acesteia).

În vitrina din Sala Tezaurului poate fi admirată şi o altă brăţară din aur dăruită de ofiţerii Roşiori al căror comandant onorific era Regina. În formă de lanţ tip „gourmette”, cu însemnul de general în centru – un soare de formă ovală cu o stea în cinci colţuri), fixat pe un suport din aur ornamentat cu motive gravate, brăţara poartă următoarea inscripţie „Ofiţerii /R 4 R/ Regina Maria/ cu neţărmurit devotement/ doamnei ţării şi/ comandantului lor/ 1923”.

Bijuteriile Reginei Maria, sechestrate

Regina Maria a pierdut aproape toate bijuteriile în perioada Primului Război Mondial, când aproape toate au fost duse odată cu tezaurul la Moscova.

Astfel, Diana Mandache ne-a povestit că în martie, aprilie 1919, la vizita neoficială a Reginei la Conferința de Pace de la Paris aceasta nu avea bijuterii.

Caseta din argint în care a fost depusă inima Reginei Maria, expusă la MNIR

Regina Maria și-a dorit ca inima sa să se afle într-un loc drag ei. Regina a murit la Peleș, după care a fost dusă la Palatul Cotroceni. Inima sa a fost depusă în caseta de argint de la MNIR, iar caseta a fost depusă în interiorul unei casete mai mari, din argint aurit, cu rubine, briliante, diamant.

Inima Reginei a fost înmormântată din ordinul ei la Balcic, reședința sa de pe malul Mării Negre. „Balcicul a fost creația ei. Ea  a fost cumpărat și construit vila Cuibul Singuratic din cărțile pe care le-a vândut. Aici ea avea grădini cărora le-a dat numele copiilor și nepoților ei. Acolo și-a construit o capetă, Steaua Mării”, povestește Diana Mandache. „Balcicul si Branul sunt casele mele de vis, inima mea”, spunea Regina.

La MNIR sunt expuse și multe alte obiecte ale regalității.

Acestea pot fi împărțite, conform Dianei Mandache, în:

Regalia, obiecte folosite la evenimente oficiale, încoronări și sunt, în primul rând, coroane.

Coroana de oțel a regilor României, care a fost făcută în 1881, este din oțel dintr-un tun capturat de la Plevna. Ea simbolizează independența României și totodată legătura dinastiei cu patria.

A fost fabricată în România, la arsenalul armatei și a fost purtată la încoronarea din mai 1881 de regele Carol I. Este simplă, din oțel, fără nicio piatră prețioasă, deși, în general la coroane se folosesc diamante, rubine, smaralde. Aceasta are o simbolistică aparte, legate de independența România.

Coroana Reginei Elisabeta a fost făcută din aur. Coroana este simplă, pe același model ca și cea a lui Carol I, doar că este mai mică. Coroana a fost tot fabricată în România și a fost folosită la încoronarea din mai 1881.

Sceptrul regelui Ferdinand, modelat din aur și argint, a fost folosit de acesta și la încoronare. Acesta are elemente florale și modele de costume naționale, simbolizând provinciile românești care s-au unit. Sceptrul a fost făcut tot după un desing de Costin Petrescu. Și regele Carol a vrut un simbol al puterii, așa că și-a comandat un sceptru din aur.

Obiecte personale, cumpărate sau primite cadou

Un platou omagial, primit de regele Ferdinand și regina Maria cadou de la Primăria Orașului București. Platoul are heraldica Primăriei, stema Regatului Român, scutul Casei de Hohenzollern si scut de Saxa-Coburg și Gotha.

O carte din aur și diamante, pictată de Regina Elisabeta, care i-a fost dată cadou Reginei Maria. Și Regina Maria a pictat asemenea cărți, una dintre ele se află la Castelul Pelișor și una în Marea Britanie.

Cartea cu poemul „Wanderstab” dăruită de regina Elisabeta, principesei Maria, la sosirea în țară

sursa: muzeulvirtual.ro

O fructieră deosebită, care aparținea regelui Ferdinand și reginei Maria.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button