ARHIVA B365

Copil de opt ani din Capitală, LOVIT de o MAŞINĂ. A ajuns în stradă după ce s-a speriat de un CÂINE

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 20.00, pe strada Lizeanu din Sectorul 2 al Capitalei. Fratele mai mare al copilului a încercat să-l prindă de mână, dar nu a reuşit, a precizat Ovidiu Munteanu, reprezentat al Brigăzii Rutiere Bucureşti.

Un copil de opt ani a intrat pe carosabil şi s-a lovit cu capul de bara unui autoturism aflat în mers. Şoferul, un tânăr de 25 de ani, a fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind zero„, a spus purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei.

Potrivit acestuia, copilul şi fratele său locuiau aproape de zona în care s-a produs accidentul. Echipajul medical care a ajuns la locul accidentului a încercat să îl resusciteze pe băiat mai bine de o oră, însă nu a mai reuşit să îl salveze, fiind declarat decesul la ora 21.04.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button