Copiii vor avea parte de programe speciale la Muzeul Municipiului București

30 iun. 2021
59 Afișari
Copiii vor avea parte de programe speciale la Muzeul Municipiului București

Copiii vor avea parte de programe speciale la Muzeul Municipiului București în lunile iulie și august. Acestea vor cuprinde răspunsuri la unele dintre curiozitățile pe care le au cei mici, dar și activități de lucru manual sau experimente.

Muzeul Municipiului București anunță că ulte din întrebările pe care le au copiii urmează să își găsească răspuns în lunile iulie și august în cadrul activităților pregătite pentru aceștia.

Astfel, vor exista activități de lucru manual, modelaj în lut, desen și experimente, în curțile interioare ale muzeelor MMB.

Cei mici vor afla despre evoluția istoriei umane și a patrimoniului cultural.

Școala de Vară la MMB începe la Casa Filipescu-Cesianu

Casa Filipescu-Cesianu urmează să găzduiască Școala de Vară MMB care începe cu programul „Amintiri din copilărie – de la Ion Creangă la Harry Potter”.

Proiectul este susținut de Daniela Mișcov – Asociația Artelier D, în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, sub forma unei tabere urbane în aer liber, în curtea Casei Filipescu-Cesianu. Atelierele la care vor participa copiii sunt inspirate de cărțile despre copilărie ale lui Ion Creangă și J.K. Rowling,

Programul unei zile cuprinde trei ore, de la ora 10.00 la 13.00, iar calendarul este structurat în jurul a patru teme:

  • „Școala și cărțile”, vineri 2 iulie 2021 și sâmbătă 3 iulie;
  • „Jocuri și aventuri”, vineri 9 iulie 2021 și sâmbătă 10 iulie;
  • „Oameni și lucruri”, vineri 16 iulie 2021 și sâmbătă 17 iulie;
  • „Geografie și natură”, vineri 23 iulie 2021 și sâmbătă 24 iulie;
  • „Caravana muzeelor în benzi desenate” la MMB

„Caravana muzeelor în benzi desenate” începe sâmbătă, 17 iulie 2021, la Palatul Suțu (Bd Ion C. Brătianu, nr 2). Apoi, Caravana va călători și la Muzeul Theodor Aman (Str. C.A. Rosetti nr. 8), la Colecția de Artă Ligia și Pompiliu Macovei (Str. 11 lunie, nr. 36-38), Muzeul Dr. George Severeanu (Str. Henri Coandă nr. 26), Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck (Str. Vasile Alecsandri, nr. 16) și la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei, nr 151).

Copiii vor învăța să relizeze o bandă desenată

În cadul atelierelor de bandă desenată din „Caravana muzeelor”, care vor avea loc în zilele de sâmbătă, pe 17 și 31 iulie, pe 7 și 14 august, și pe 4 și 11 septembrie 2021, de la ora 11.00 la 12.30, cei mici vor învăța, alături de autorul Mihai Ionuț Grăjdeanu, să realizeze o pagină de bandă desenată.

Ateliere de reciclare creativă

Aceste ateliere vor avea loc la Muzeul Dr. Nicolae Minovici, iar copiii urmează să folosească pentru lucrul manual materiale reciclabile și/sau de origine naturală, în zilele de duminică 18 și 25 iulie 2021, 1 și 15 august 2021, de la 11.00 la 12.30.

Ateliere de istorie urbană

Atelierele vor avea loc la Casa Filipescu-Cesianu în zilele de miercuri 4, 11, 18 și 25 august 2021, orele 11.00-12.30, în mansarda. Cei mici urmează să afle în cadrul acestora detalii interesante despre istoria orașului, arhitectură, arte decorative și patrimoniul expus la Muzeul Vârstelor.

Pentru înscrieri și detalii referitoare la fiecare program din „Școala de Vară la MMB”, părinții sunt rugați să trimită un e-mail la adresa [email protected].

Înscrierile se fac de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-15.00, în limita locurilor disponibile.

Cookies