Copiii sunt așteptați la Maratonul Educației Alternative, sâmbătă, în Parcul Romniceanu din Cotroceni. Biletul nu se plătește, dar cei mici pot dona cărți sau jucării

10 mai 2024
549 afișări
Copiii sunt așteptați la Maratonul Educației Alternative, sâmbătă, în Parcul Romniceanu din Cotroceni. Biletul nu se plătește, dar cei mici pot dona cărți sau jucării
Copiii sunt așteptați la Maratonul Educației Alternative, sâmbătă, în Parcul Romniceanu din Cotroceni. Biletul nu se plătește, dar cei mici pot dona cărți sau jucării | Sursă foto: Freepik

Maratonul Educației Alternative este un eveniment captivant găzduit de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 5, în colaborare cu Asociația Playouth. Maratonul este programat pentru această sămbătă în incinta Parcului Romniceanu.

Maratonul Educației Alternative, un eveniment captivant și interactiv are loc sâmbătă, 11 mai

În cadrul acestui maraton, desfășurat pe parcursul unei zile pline de surprize, copiii vor avea oportunitatea de a se bucura de o varietate de activități menite să le stimuleze curiozitatea.

Evenimentul, programat pentru sâmbătă, 11 mai, între orele 11:00 și 17:30, va avea loc în incinta Parcului Romniceanu, în apropierea fântânii arteziene.

Primăria S5 menționează că participanții vor avea ocazia să interacționeze cu organizatorii, pentru a afla când vor avea loc activitățile viitoare:

Pe lângă acestea, veți putea lua legătura cu organizatorii pentru a descoperi ce alte activități mai pun la cale pentru perioada următoare.

Maratonul va cuprinde multiple zone de activități care vor avea loc simultan, printre care:

  • experimente distractive,
  • origami,
  • artă,
  • mișcare,
  • programare și robotică,
  • dezvoltare personală,
  • reciclare creativă,
  • face painting.

Această ediție are și un obiectiv caritabil, acela de a contribui la implementarea proiectului „Biblioteca cu speranță” pentru copiii din zonele defavorizate.

Biletul de acces la acest maraton interactiv constă într-o donație de cărți, jocuri sau jucării, aducând astfel o bucurie și altor copii, iar înscrierea se face gratuit, AICI.

Ce alte evenimente mai au loc în acest weekend

Iată alte activități interesante pentru copii ce au loc la finalul acestei săptâmâni, în București:

  • Art Antipa – cei mici au oportunitatea de a învăța noțiuni din lumea zoologiei. Acest program este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani,
  • SofistiCAT – sute de pisici vor participa la „SofistiCat” (Salonul Felin Internațional București). Acest eveniment dedicat felinelor va avea loc la Sala Palatului,
  • Spectacole de teatru – piesa Cartea Junglei va avea loc la Teatrul  Țăndărică, ora 10:00.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies