LA MINE-N CARTIER

PROIECT DE LEGE. Copiii sub trei ani, SCUTIŢI de plata cheltuielilor la întreţinere

Potrivit textului iniţiativei care modifică legea asociaţiilor de proprietari, minorii de până la 3 ani nu sunt luaţi în considerare în cazul cheltuielilor pe consumuri individuale şi a celor pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociaţiei de proprietari.

”În plus, în condiţiile în care animalele mici de companie (pisici, căţei, etc) nu sunt incluse în rândul consumului pe locuinţă sau apartament/persoană consider absurd să contorizăm cvasi-cheltuielile «provocate» de bebeluşi pentru buna desfăşurare a asociaţiei proprietarilor de locuinţe”, afirmă Dragoş Luchia în expunerea de motive a proiectului de lege înregistrat la Senat, pentru care iniţiatorul a cerut procedură de urgenţă.

Includerea minorilor care au sub 3 ani în numărul persoanelor care plătesc cheltuielile de întreţinere ale locuinţei şi cheltuielile asociaţiei de proprietari nu se justifică, consideră iniţiatorul. Consumul realizat de aceştia se poate reflecta în contoarele de apă sau în consumul locuinţei per ansamblu, argumentează senatorul PNL, conform Mediafax.

Totodată, liberalul propune extinderea termenului de plată a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari, afişate pe lista lunară de plată, de la maximum 20 de zile calendaristice la maximum 30.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button